Actorul Florin Zamfirescu, în vârstă de 63 de ani, a fost internat, joi, la Spitalul Universitar din Bucureşti, pentru probleme cardiace, starea lui fiind stabilă în prezent, au declarat surse apropiate artistului.

Intern

Actorul Florin Zamfirescu a fost internat la Spitalul Universitar

“Se află în spital de ieri (joi – n.r.), la secţia de cardiologie”, au mai spus sursele citate.

Familia actorului a cerut spitalului discreţie privind diagnosticul lui Zamfirescu.

Spectacolul “Ultima femeie a senorului Juan”, programat pentru sâmbătă la Teatrul Odeon din Capitală, a fost amânat din cauza problemelor de sănătate ale lui Zamfirescu.

Actorul Mugur Arvunescu, coleg de distribuţie cu Zamfirescu în “Ultima femeie a senorului Juan”, a declarat pentru MEDIAFAX că a fost anunţat joi la prânz în legătură cu amânarea reprezentanţiei.

Florin Zamfirescu, născut 12 aprilie 1949, la Călimăneşti, judeţul Vâlcea, este actor de teatru film şi televiziune, regizor şi profesor la Facultatea de Teatru a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC) din Bucureşti, unde a fost rector între 2000 şi 2008.

Printre lungmetrajele antologice în care jucat se numără “Iarba verde de acasă”, “De ce trag clopotele, Mitică?”, “Moromeţii”, “Filantropica”, “Moartea domnului Lăzărescu” şi “Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii”.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top