Actrița Monica Davidescu vorbește despre evoluția tehnică în artă, dar și despre societatea de azi, după 28 de ani de libertate, în exclusivitate pentru Q Magazine.
Cunoscută de la debutul ei pe scena Teatrului Național din București, Monica Davidescu s-a născut la 6 august 1972, la Câmpina și este absolventă a Facultății de Artă Teatrală și Cinematografică, secția actorie, la clasa profesorului Grigore Gonta.
Înainte de a fi actriță a fost învățătoare, dansatoare și model. Din 1996 joacă pe scena Teatrului Național din București.
Este căsătorită cu Aurelian Temișan și au împreună o fetiță, Dora.
„Sunt bine, dar sunt tristă. Și azi și în zilele din urmă, am aflat de dispariția dintre noi a unor oameni cu care am interacționat. Asta îmi dă o mare apăsare în suflet, mă întristează și nu știu cum să reacționez.
În rest… sunt în vacanță, și, după câteva zile la mare și o săptămână în tabără, la munte, cu copiii a căror profesoară sunt la Acting Dream Academy, m-am întors acasă, unde mă simt cel mai bine. Îmi revăd notițele și textele pe care am lucrat până la sfârșitul lui iunie pentru Livada de Vișini în regia lui David Doiashvilli, la Teatrul Național București. La 22 august voi relua repetițiile, iar în septembrie avem premiera. Până atunci, lucrez la proiectul Ajut un copil. Vom avea un prim eveniment, la 9 septembrie. ”, povestește actrița Monica Davidescu pentru Q Magazine.
Peisajul cultural românesc, ca și societatea, se transformă, rămânând totodată oglinda acesteia. Uneori, ceea ce reflectă e minunat , alteori e îndoielnic, dar este ceea ce trăim.
Evoluția tehnică în artă…
„Sunt un actor care trăiește urcușuri și coborâșuri în carieră și care crede că e loc de exprimare artistică pentru toți.
Făceam cu copiii o analiză a unei poezii, scrisă la începutul secolului trecut, și am constatat că nu înțelegeau expresiile sau cuvintele, oarecum arhaice. Le traduceam în expresii uzuale din limbajul lor ca să poată avea o imagine clară asupra acțiunilor și emoțiilor din text. Îi pot condamna că nu știu expresiile mai vechi sau trebuie să mă adaptez necesităților lor??? Îi pot critica pentru asta sau pot să înțeleg ce fel de artă le este lor pe înțeles și către ce îi îndreaptă evoluția tehnică în artă. ”
În spectacolul Regele Lear
Publicul este matur, selectiv, deștept
„În sălile de teatru este un public mai numeros acum. În ‘96- ’97, când urcam eu în scenă, publicul de teatru își mutase atenția pe informația televizată, care era din ce în ce mai amplă. De câțiva ani buni, oamenii s-au lămurit cum e cu rapida informație de moment pe care o oferă televiziunea , s-au cam săturat și vin în număr mare la teatru pentru emoții reale, pentru texte bune, pentru drame sau comedii deopotrivă. ”
Premiile din carieră sunt importante, dar nu reprezentative, cred că recunoașterea publică e măgulitoare pentru un actor. Aplauzele, ovațiile, dorința publicului de a te vedea în scenă și a producătorilor de a te avea în distribuții.
După 28 de ani libertate, cine este politicianul pe care îl admiră
„…pot să pierd ultima picătura de sânge din mine ca să ai tu dreptul să mă contrazici pe mine.” Ion Rațiu
Cu soțul său, Aurelian Temișan, și fetița lor, Dora
Astăzi, la 45 de ani
„La cât de dese sunt disparițiile din lipsa sănătății, evident că sănătatea e prima mea dorință.
Și îmi doresc oameni înțelegători și toleranți în această societate, care să asculte mai mult și să țipe mai puțin, și îmi doresc să fiu înconjurată de frumos și de curat, și îmi doresc să mă pot întreține decent, dar sigur din meseria pe care o fac cu credință, și îmi doresc să pot servi pe altarul artei până târziu în viață, și îmi doresc să ajung la bătrânețe și aceasta să fie una ușoară, și nu una în care să lupt pentru supraviețuirea de pe o zi pe alta, cum fac azi bătrânii pensionari, adevărații muncitori ai acestei țări, și îmi doresc să am mereu familia aproape întreagă, sănătoasă și fericită.”, încheie Monica Davidescu pentru Q Magazine.
Articole Similare
Leave a Reply
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
