Raportul europarlamentarului Carlos Coelho privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen a fost adoptat, miercuri, de plenul Parlamentului European, cu 487 voturi "pentru", 77 de voturi "împotrivă" şi 29 abţineri.

Politică

Aderarea României şi Bulgariei la Schengen a fost aprobată de Parlamentul European

Verificarea îndeplinirii tuturor cerinţelor Schengen de către noii membri (control de teren, frontiere maritime şi aeriene, eliberarea vizelor, cooperarea poliţienească, conectarea şi utilizarea Sistemului de Informaţii Schengen şi de protecţie a datelor) este o precondiţie pentru ca, în urma consultării PE, Consiliul de Miniştri să decidă eliminarea controalelor la frontierele interne cu statele membre. "
Schengen reprezintă una dintre cele mai mari realizări ale UE, pe care nu avem voie să o distrugem cu decizii pripite.Sistemul Schengen oferă cele mai înalte standarde pentru managementul frontierelor.România şi Bulgaria îndeplinesc aceste criterii – în consecinţă, nu trebuie să amânăm integrarea lor .Solicit Consiliului să urmeze recomandările votului exprimat azi de o mare majoritate a Parlamentului European", a declarat preşedintele PE, Jerzy Buzek, conform unui comunicat.
Dezbaterea raportului întocmit de europarlamentarul PPE, Carlos Coelho, a avut loc marţi seară în plenul PE, reunit la Strasbourg, iar votul pozitiv a fost anticipat de preşedintele de şedinţă, vicepreşedintele PE Stavros Lambrinidis, care la finalul discuţiilor a adresat anticipat "calde felicitări"României şi Bulgariei pentru reunşită. În cursul discuţiei au fost însă exprimate şi opinii contrare.Raportul eurodeputatului portughez, votat la 2 mai în Comisia de specialitate – LIBE – a PE, este favorabil integrării celor două state.
Ultimul cuvânt în privinţa aderării îl vor avea cele 25 de state membre ale Spaţiului Schengen, care trebuie să aprobe în unanimitate.
Raportul va fi dezbătut joi în Consiliul JAI.Majoritatea celor peste 40 de eurodeputaţi care au luat cuvântul, marţi seară, în dezbaterea care s-a desfăşurat în plenul PE, s-au pronunţat în favoarea aderării celor două state la Spaţiul Schengen.Europarlamentarii au susţinut că ambele state au depus eforturi majore pentru îndeplinirea criteriilor de aderare, subliniind în acelaşi timp că cele două ţări sunt pregătite tehnic pentru integrare.Totodată europarlamentarii care au luat cuvântul au subliniat că este importantă evitarea aplicării dublelor standarde şi că regulile de aderare nu ar trebui schimbate pe parcurs, ci ar trebui menţinute criteriile stabilite deja. 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top