facturi Q Magazine
Actual

Ai bani la bancă? Statul a pus ochii pe tine și îți face o ofertă

Guvernul a anunțat o emisiune de titluri de stat prin care se va împrumuta de la populație, astfel că mulți depunători ar putea să își scoată banii din bănci.

Citește și: Românii mănâncă, beau și fumează mai mult

Dobânzi mai mari

Emisiunea urmează să fie lansată la finalul lunii iunie, a anunțat miercuri ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici.

“Ne așteptăm să atragem 4 miliarde de lei”, a declarat Teodorovici.

El a mai spus că dobânda la titlurile de stat va fi de peste 4%, adică mult mai mare decât cele practicate în prezent la depozitele bancare – acestea oscilând în jur de 1%, ajungând uneori la un maximum de 2%.

În mediile de business au fost făcute multe comentarii pe tema diferențelor mari dintre dobânzile la depozite și cele la credite, care la diferite categorii au ajuns să treacă de 8% sau chiar 10%, astfel că banca recompensează prea puțin depunătorul și îl taxează destul de puternic pe debitor.

Întrebat dacă emisiunea de stat generează o problemă pentru sistemul bancar din acest punct de vedere, Eugen Teodorovici a admis că probabil băncile vor fi nevoite să crească dobânzile la depozite, pentru a menține clienții.

Depozitele cresc

Ministrul Finanțelor a răspuns unor critici lansate zilele acestea în spațiul public.

“S-a vehiculat ideea că oamenii nu ar trebui să cumpere titluri de stat, pentru că statul duce banii la pensii. Dar la bancă nu e la fel? Poate banca duce banii la pensii”, a spus Teodorovici.

Eugen Teodorovici ramane fara diploma SRI

Declarația vine în contextul în care deși băncile nu sunt foarte darnice, românii continuă să depună tot mai mulți bani.

Potrivit datelor Băncii Naționale a României (BNR), depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au însumat, în luna aprilie, 113,6 miliarde de lei, cu 29,62 milioane lei mai mult decât în martie.

Depozitele în valută ale rezidenţilor gospodăriile populaţiei şi alte sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), au crescut cu 2,2%, până la echivalentul sumei de 99,868 miliarde de lei.

Alternativă de economisire

Își va scoate lumea banii din bănci în mod masiv, orientându-se către titlurile de stat? Analistul economic Aurelian Dochia se arată sceptic, dar consideră emisiunea o inițiativă benefică.

“Nu cred că se va întâmpla ceva pe o scară substanțială. În vara anului trecut Ministerul Finanțelor a pus pe piață obligațiuni, și nu am asistat la retrageri masive din bănci”, ne-a declarat Dochia.

“Dar este bine că există această alternativă, clienții români având posibilitatea să aleagă între mai multe tipuri de plasament, e bine că se creează concurență și se face presiune pe bănci să majoreze dobânzile la depozite. Ideal ar fi ca Ministerul Finanțelor să permanentizeze acest canal ca soluție de finanțare”, a adăugat Dochia.

El a arătat că multe bănci au ajuns în situația de a nu mai putea accesa obligațiunile statului, pentru că au depășit limitele impuse de legislație pentru aceste dețineri, astfel că Guvernul trebuie să aibă și soluții alternative.

Succes cu riscuri

La rândul său, analistul economic Constantin Rudnițchi crede că MFP va reuși să atragă suma vizată, dar remarcă și unele probleme.

“Cred că va emisiunea de titluri de stat va avea succes, va fi subscrisă integral. Desigur, aceasta depinde și de modul cum va fi promovată, explicată, astfel încât oamenii să afle de operațiune și să îi înțeleagă mecanismele”, ne-a spus Rudnițchi.

“Există totuși un risc, personal nu cred că va fi așa, dar să presupunem că emisiunea nu va fi subscrisă integral, că în loc de 4 miliarde de lei vor fi atrași numai 2 miliarde de lei, de exemplu. Atunci ar fi cazul să ne întrebăm serios de ce oamenii nu au încredere în stat”, a avertizat analistul.

Acesta a mai semnalat un aspect.

“Pe de altă parte, poate domnul ministru Teodorovici ar trebui să ne spună care sunt costurile prin care statul se împrumută de la populație, comparativ cu costurile împrumuturilor de la bănci. Pentru că în cazul emisiunii de obligațiuni, vor fi cheltuiți bani cu promovarea, cu instutțiile care se vor ocupa de derularea operațiunii etc. E o temă de dezbatere”, a conchis Constantin Rudnițchi.

Cum se va derula emisiunea

Emisiunea de titluri de stat se va efectua pe baza unei hotărâri de Guvern care va modifica și completa Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică. Un proiect al nolui act normativ a fost publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor.

Conform proiectului, emisiunea se va derula “prin intermediul unităţilor operative ale Trezoreriei Statului, subunităților poștale din rețeaua Companiei Naționale Poșta Română SA și instituțiilor de credit”.

Posta Romana – Multe companii de stat au fost exceptate de la efectele OUG 1092011 privind managementul corporativ.

Operațiunea va implica unele costuri de gestionare și promovare.

“Pentru efectuarea activităţilor de administrare a fluxurilor financiare aferente obligaţiunilor externe, Ministerul Finanţelor Publice poate selecta una sau mai multe instituţii care să furnizeze servicii de agent fiscal şi plătitor, și de agent de proces, ţinând cont de experienţa, capacitatea acestora de a desfăşura astfel de activităţi pe diferite pieţe, precum şi de nivelul costurilor oferite în furnizarea serviciilor”, se arată în proiectul de act normativ.

Plata comisioanelor și eventualelor cheltuieli percepute de agentul de proces, reprezintă cheltuială a bugetului de stat şi se suportă de la bugetul Ministerului Finanţelor Publice.

De asemenea, “Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să plătească comisioane, cheltuieli legate de realizarea de activităţi de promovare a tranzacţiei, prin mijloace de comunicare mass-media, şi alte costuri aferente lansării emisiunilor de titluri de stat destinate populaţiei din bugetul de stat”, conform proiectului de HG.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top