Alain Pellet, avocat al Rusiei în disputele internaționale: Este imposibil să reprezinți o țară care disprețuiește cu atât cinism legea

Rusia nu a fost reprezentată la audierile care au început luni, 7 martie, în fața judecătorilor Curții Internaționale de la Haga, în procesul pe care Ucraina i l-a deschis pentru genocid. Unul dintre avocații care au apărat-o de-a lungul timpului, în diferite dispute interstatale, a demisionat în ziua în care a fost declanșată „operațiunea militară” ordonată de Vladimir Putin pentru „demilitarizarea și nenazificarea Ucrainei”. Reputatul profesor de drept internațional a transmis motivele gestului său printr-o scrisoare publică adresată „prietenilor săi ruși”.

• Sondaj Avangarde. 56,4% dintre români agreează ideea alegerilor anticipate
• In the same week that Poland signed 29 defense contracts with its own national industry, Romania signed with a single German supplier and rejected the only project manufactured domestically
• Mircea Cărtărescu împlinește 70 de ani. „Viața e mai mult decât scrisul! Îmi spun asta, practic, în fiecare zi, dar, îmi spun și asta: eu nu pot percepe viața decât prin scris! E diformitatea, monstruozitatea mea”
• Copiii României: Aproape 20% nu merg la școală, 25% se simt „frecvent triști” și 56% suferă de oboseală
• Iran nu crede „nici în cuvintele, nici în promisiunile” SUA

Alain Pellet a fost expertul internațional care a pledat, alături de Bogdan Aurescu, cauza României, împotriva Ucrainei, pentru delimitarea teritoriilor din Marea Neagră. În urma deciziei, țara noastră a câștigat 9.700 de metri pătrați de platou continental. Insula Șerpilor, care a revenit Ucrainei, a fost cucerită acum de armata rusă. Foto: Cătălin Nistor, Agerpres

Redăm mai jos scrisoarea profesului Pellet.

SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE PRIETENII MEI RUȘI

UCRAINA NU ESTE CRIMEEA

Ca o reacție la alipirea Crimeei la Federația Rusă, scrisesem că «chiar și camuflată, utilizarea forței armate rusești împotriva Ucrainei este contrară unuia dintre principiile fundamentale ale dreptului internațional contemporan și poate fi calificată drept agresiune». (Le Monde din 14 martie 2014). Acest fapt se aplică cu atât mai mult utilizării masive a forței armate împotriva Ucrainei în ansamblu (și nu doar împotriva regiunilor separatiste Lugansk și Donețk). În ciuda pozițiilor pe care le luasem în 2014, am fost abordat de autoritățile ruse pentru a participa la apărarea Rusiei în fața Curții Internaționale de Justiție (CIJ) și a două tribunale arbitrale pe care Ucraina le-a sesizat cu cereri privind anumite consecințe ale controlului rus asupra Crimeei.

După o analiză matură, acceptasem această ofertă, amintind poziţia publică pe care o luasem şi precizând că o menţin, fără ca aceasta să trezească vreo obiecţie din partea interlocutorilor mei. Este adevărat că mai scrisesem și că invazia rusă nu a fost suficientă pentru a descalifica „referendumul” organizat în procesul de ratificare a atașării foarte efemerei republici  „independente” Crimeea la Federația Rusă pentru că aveam (și continuu să am) convingerea că o mare majoritate a populaţiei peninsulei aspira la această reunificare. Totuși, dacă dreptul internațional protejează integritatea teritorială a statelor, el nu interzice secesiunile dacă acestea răspund aspirațiilor populației în cauză și pot fi stabilite în fapt.

În Crimeea, păcatul domnului Putin împotriva dreptului internațional nu este de a o fi împins pe aceasta din urmă să se despartă de Ucraina pentru a se alătura Rusiei – de care, până la urmă, fusese desprinsă abia în 1954, chiar dacă atunci era vorba despre  URSS. Este mai degrabă acela de a  fi intervenit grosolan în procesul care, după toate probabilitățile, ar fi dus la același rezultat, dacă consultarea populației s-ar fi făcut fără această intervenție. Este adevărat că acest fapt ar fi necesitat încredere în principiile democratice și o credință sinceră în dreptul popoarelor la autodeterminare. Rusia domnului Putin, care pune botniță întregii opoziții și interzice manifestațiile împotriva războiului, nu se preocupă deloc de acest fapt.

Cel puțin „recuperarea” Crimeei s-a făcut fără vărsare de sânge și dacă provoacă reacții din partea unei părți a populației ucrainene sau tătare, acestea rămân marginale. Și nu cred în acuzațiile de discriminare rasială aduse de Ucraina în fața CIJ – un pretext prea des folosit de state pentru a încerca să eludeze lipsa de jurisdicție a Curții Internaționale. Poate că o astfel de soluție ar fi trebuit să fie încurajată prin consultarea liberă a populațiilor implicate din Donbas – lucru pe care acordurile de la Minsk nu îl abordează frontal.

În orice caz, Ucraina nu este Crimeea și nu există nicio justificare pentru a recurge la război pentru a impune o schimbare de regim politic la Kiev sau o dezmembrare teritorială a Ucrainei – probabil ambele.

Ca să spunem lucrurilor pe nume, dreptul internațional nu recunoaște legalitatea utilizării forței armate decât în caz de legitimă apărare, ca răspuns la o agresiune armată (articolul 51 din Carta Națiunilor Unite) sau în virtutea unei rezoluții a Consiliului de Securitate adoptată în temeiul capitolului VII din aceeași Cartă.

În ciuda contorsionărilor verbale ale domnului Putin, este clar că Rusia nu se afla în legitimă apărare, fie ea și preventivă – ceea ce, de altfel, nu ar fi fost suficient pentru a o justifica. Și, bineînțeles, nu a fost votată nicio decizie a Consiliului de Securitate care să autorizeze o astfel de acțiune.

A încălcat Ucraina „Acordurile de la Minsk”, dintre care primul a fost semnat la 5 septembrie 2014 de reprezentantul ei și de cei ai Rusiei și de două regiuni separatiste, iar al doilea, la 12 februarie 2015, în „format Normandia”, de către reprezentanți ai acelorași entități precum și de către cancelarul german și președintele francez?  Putem susține acest fapt, însă Rusia, la rândul ei, nu și-a îndeplinit câtuși de puțin propriile angajamente.

Mai mult decât atât, pe lângă faptul că aceste acorduri au o natură juridică incertă, încălcarea lor nu ar putea justifica acțiuni  cu încălcarea flagrantă a normelor imperative ale dreptului internațional general (jus cogens): contramăsurile pot fi legale cu privire la astfel de încălcări, cu condiția să nu fie ele însele contrare obligaţiilor care decurg din aceleaşi reguli.  La fel cum „sancțiunile” – timide – occidentale respectă această cerință, care răspunde unor considerente elementare ale umanității, cât și, poate în plus, principiului, la fel de important în acest domeniu al proporționalității,  nici atacul armat rus, masiv și mortal, nu se  poate prevala în niciun caz de aceste principii de moderație.

Dragi prieteni ruși, ce dezamăgire și ce tristețe să constat că țara voastră, atât de fermecătoare din atâtea puncte de vedere, pune sub semnul întrebării aceste principii pe care am vrut să le credem dobândite de toate „națiunile civilizate”, adică recunoscute de comunitatea internaţională a statelor în ansamblu. Și sunt cu atât mai trist de asta cu cât Rusia a jucat un rol important în mișcarea formidabilă care a condus la aceste realizări. Ea a fost cea care a convocat cele două mari conferințe de pace din 1899 și 1907, care au dat un impuls decisiv procesului de elaborare a dreptului umanitar al războiului.

URSS este cea care a plătit cel mai mult pentru capitularea barbariei naziste, la Leningrad, Stalingrad sau Kursk. Ea a condus, de asemenea, Națiunile Unite, și uneori în teren, lupta pentru recunoașterea efectivă a dreptului popoarelor la autodeterminare. Și acum, Rusia călcă în picioare aceste principii atât de greu de impus în dreptul pozitiv – cel pe care am dori să-l vedem efectiv în vigoare.

Mi-a plăcut să lucrez cu dumneavoastră pentru a apăra interesele țării voastre, pe care o iubesc profund. Am apreciat că, în timp ce le apăram împreună, puteam discuta liber despre limitele care nu trebuie depășite. Am văzut scrupulele unora dintre dumneavoastră și am înțeles angajamentul fără cusur al altora. Dar, este prea mult. Ieri am trimis scrisoarea mea de demisie autorităților competente: avocații pot apăra cauze mai mult sau mai puțin discutabile; este imposibil să reprezinți în forurile care se pun în slujba aplicării legii o țară care disprețuiește cu atât cinism legea.