Featured

Alexandru Rafila, infectat cu SARS COV2

Deși a respectat toate regulile, dr. Alexandru Rafila nu a fost ocolit de coronavirus.

Inițial, soția sa a fost confirmată cu SARS-COV2, iar Rafila a intrat în izolare. În primă fază, doctorul a făcut un test rapid, care a ieșit negativ, dar abia în urma testului Real Time PCR a fost confirmat ca fiind infectat cu noul coronavirus.

„S-a confirmat infecţia şi în cazul meu, asta e situaţia. Am infecţia, s-a confirmat a doua zi după ce am intrat în izolare. Sunt ok, după cum puteţi să vedeţi, mă simt bine”, a spus Rafila, la Antena 3.

Întrebat dacă a fost surprins atunci când a aflat că a fost infectat cu noul coronavirus având în vedere că tot timpul a purtat mască, Alexandru Rafila a răspuns:

„Am purtat mască. Toată problema a fost legată de contactul cu un coleg care se testase chiar cu foarte puţin timp în urmă, copiii noştri s-au jucat împreună, am mâncat împreună. (…) După câteva zile, am aflat că aş putea să fiu infectat, pentru că în cazul acelui coleg al meu lucrurile se confirmaseră”, a mai spus Alexandru Rafila.

Din cauza acestei situații, Alexandru Rafila, Alexandru Rafila, propunerea PSD pentru funcția de premier al României, nu va putea participa la consultările cu președintele Klaus Iohannis.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top