Conform calculelor, din cei 465 de aleşi, PSD va avea 157 de parlamentari, PNL va avea 134 de deputaţi şi senatori, USR-PLUS va avea 80 de aleşi, AUR – 47, iar UDMR – 30 de deputaţi şi senatori. 17 deputaţi vor reprezenta minorităţile naţionale.
Majoritate pentru liberali
Cu 244 de aleşi din 465, coaliţia PNL – USR-PLUS – UDMR va avea o majoritate confortabilă deși, unul dintre liderii maghiari avertiza într-o emisiune de televiziune că „a fost complicat și când în Parlament exista o majoritate de 67%”. Cel puțin deocmadată, PSD şi AUR vor fi în opoziţie, deși Diana Ivanovici Șoșoacă a declarat joi seara în emisiunea „Sinteza zilei” că dacă i s-ar propune, profesorul Florin Colceag, viitor senator AUR, ar accepta să fie ministrul Educației într-un guvern PNL-USR-UDMR.
Pentru conducerea Camerei Deputaților se luptă încă Ludovic Orban, Dan barna și Kelemn Hunor. De văzut cine va ceda. USR pare însă hotărât să nu renunțe la conducerea Senatului, în caz contrar să-l impună pe Dacian Cioloș ca premier. Probabil vor obține Senatul.

Într-un interviu pentru RFI, Vasile Dâncu, președintele Consiliul Național al PSD, s-a arătat destul de sceptic în privința negocierilor dintre PNL-USR PLUS și UDMR: „Vom vedea cum se soldează negocierile pentru această coaliție de dreapta. Eu nu cred că va fi foarte simplu să se termine foarte repede și cu rezultatele pe care le așteaptă președintele Klaus Iohannis, adică foarte repede o armonie de centru-dreapta”.
„Ceea ce pot să facă ei chiar în aceste condiții este o majoritate cu cinci, maxim zece parlamentari, asta este o majoritate foarte subțire. De aceea, noi insistăm să avem mai multe soluții în discuțiile noastre. În primul rând, există într-adevăr și posibilitatea unui Guvern minoritar, pe care să-l conducă un premier de la PSD. Există și altă posibilitate, să propunem un premier PSD și un Guvern de criză, de uniune națională, care să aibă o mare majoritate, care să permită schimbări importante care ar trebui făcute în structura statului, de exemplu, să avem posibilitatea să existe o majoritate de două treimi, care poate să sprijine bătălia împotriva Covid.
Noi spunem nici UDMR-ul, chiar dacă în principiu se consideră că este în barca de centru-dreapta, pentru că este membru al unui partid european de centru-dreapta, nici UDMR-ul nu cred că va intra foarte simplu, așa, numai pentru că au o invitație prezidențială.” a spus Dâncu.
PSD scrie scrisori
„PSD trebuie să fie la guvernare şi să dea premierul! Azi, de ziua Constituţiei, i-am trimis preşedintelui Iohannis un exemplar din Legea fundamentală a României ca să aibă reperul necesar pentru a îndeplini voinţa românilor”, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.
Liderii PSD au trimis mai multe scrisori oficiale tuturor ambasadorilor și forurilor internaționale în care au arătat că deși a câștigat alegerile, președintele Klaus Iohannis ignoră acest rezultat și nu propune un premier social democrat.
Ciolacu spune că rezultatul alegerilor trebuie respectat și „potrivit Constituției”, partidul câștigător trebuie invitat să nominalizeze premierul. Constituţia prevede că „Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament”, lăsând loc de arbitrariu prezidențial.
AUR vrea suspendarea lui Iohannis
Partidul Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), nou intrat în Parlament, susţine că nu va face nicio alianţă cu nicio formaţiune.
Copreşedintele AUR, George Simion, a declarat, joi că în cazul în care PSD nu va iniţia procedura de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis din funcţie, o va face partidul său.
PSD şi AUR nu au suficiente voturi pentru suspendare, care necesită votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, dar au destule pentru a iniţia propunerea de suspendare, pentru care, potrivit Constituţiei, e nevoie de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor.

Sociologul Vladimir Ionaș remarca faptul că „Cei mai vocali după aceste alegeri sunt Dacian Cioloș și al său PLUS. Ironic este că spre deosebire de AUR, la care se încruntă acum, nici Dacian Cioloș, nici PLUS nu au fost votați niciodată direct de cetățeni.”
Adrian Năstase: Constituția? Un petic de hârtie
Adrian Năstase, fost prim-ministru și președinte al Camerei Deputaților, a rememorat, într-o postare pe blogul său, ce a făcut Traian Băsescu, președintele României, într-un alt moment în care avuseseră loc alegeri și tot PSD câștigase.
„În perioada interbelică, când regele dorea o schimbare politică, el numea un nou premier (președinte al Consiliului de Miniștri) care organiza imediat alegeri parlamentare pe care, inevitabil, partidul căruia i se dăduse guvernul le câștiga! Simplu și democratic.
Constituția noastră e ceva mai sofisticată, totuși nu putea imagina toate ipotezele lipsei de bună-credință. În ceea ce privește desemnarea candidatului de premier, Constituția stabilește ce se întâmplă când un partid are majoritatea mandatelor dar atunci când nu există un astfel de câștigător, Constituția vorbește doar despre consultări ale președintelui cu TOATE partidele, după care face o primă desemnare.
Ce se întâmplă acum este incredibil. Iohannis face aranjamente de culise, negociază cu o parte din partide pentru a crea o majoritate, după care anunță consultări cu toate partidele pentru luni, în condițiile în care jocul pare închis. O nouă încălcare gravă a atribuțiilor constituționale. PSD reacționează dur, cu un nou avertisment, totuși anunță o mare victorie – faptul că PSD este invitat primul la consultările-fake de luni!
Mi-am adus aminte de ce s-a întâmplat în 2004. Atunci, Băsescu a refuzat candidatul de premier al PSD, afirmând că alianța PSD/PUR nu era înregistrată ca alianță politică, ci doar ca alianță electorală și, în condițiile astea, coaliția DA ar fi avut un mandat parlamentar în plus. Deși, PSD anunțase o majoritate cu UDMR, cu care existaseră înțelegeri parlamentare. Ce a făcut Băsescu? L-a desemnat pe Tăriceanu ca premier și apoi a deturnat UDMR și PUR din alianța cu PSD pentru a forma majoritatea de vot în parlament. Curat constituțional!
Ce face acum Iohannis? Trișează, la fel ca Băsescu. Ar fi trebuit să cheme imediat partidele la consultări, să ofere posibilitatea de formare a guvernului partidului cu cele mai multe mandate, după care dacă acesta eșua, să continue cu următorul partid, în ordinea mandatelort câștigate. Dar după o campanie electorală în care a intervenit brutal în favoarea PNL – fapt consemnat de reprezentanții OSCE prezenți la alegeri – Iohannis continuă, fără rușine, acțiunea de încălcare a Constituției. Pentru Iohannis, Constituția este doar un petic de hârtie!”, a scris Năstase.















































