Șeful IGPR, Liviu Vasilescu. a anunțat că Alina Bica, fostul procuror general al DIICOT, a fost reținută în Italia. Bica are o condamnare definitivă în România, de 4 ani, însă ea a plecat din țară înainte de a fi pronunțată sentința. Tot în Italia a mai fost prins și Ioan Bene, om de afaceri din Cluj, condamnat pentru dare de mită în dosarul fostului președinte al CJ Cluj, Horia Uioreanu.
- Triumful Rusiei în Franța. A câștigat și s-a prăbușit în genunchi
- Cine va securiza Neptun Deep, care nu e în apele teritoriale ale României? Specialist: Probabil am avea o bâlbă colectivă!
- Ionuț Lupescu, regrete după 28 de ani
- Nicuşor Dan a convocat o şedință la Constanța după explozia dronei ucrainene în Port. Ce s-a decis
- În România, ponderea cheltuielilor cu echipamente în bugetul apărării s-a dublat între 2014 și 2025, iar în valori absolute creșterea depășește 300%
„În urma cooperarii politienesti internaționale, precum și a bunei relații instituționale între Ministrul Afacerilor Interne din România și ministrul de interne italian, în această seară, colegii din Italia au identificat și reținut doi urmăriți internaționali:
1.BICA Alina Mihaela, urmarită internațional în baza Mandatului European de Arestare emis de către Tribunalul București, pentru favorizarea făptuitorului. Aceasta are de executat 4 ani închisoare.
2. BENE Ioan, urmărit internațional în baza Mandatului European de Arestare emis de către Tribunalul București, pentru fals sub înscrisuri sub semnătura privată, dare de mită, evaziune fiscală. Acesta are de executat 6 ani și 2 luni închisoare.
Cei 2 urmăriți internațional sunt în custodia autorităților din Italia, urmând a fi prezentați unei instanțe pentru a dispune asupra executării Mandatelor Europene de Arestare și asupra predării către România.
Alte detalii, cu privire la operațiunea din această seară, nu pot fi făcute publice, în acest moment, procedurile judiciare fiind încă în derulare.
Mulțumim tuturor partenerilor instituțíonali pentru sprijinul acordat în acest caz.
Asigur cetățenii că Poliția Română va continua activitatea de depistare a tuturor persoanelor care se sustrag. Este doar o chestiune de timp, până îi vom aduce acasă”, a transmis Liviu Vasilescu.
Poliția Română a dat-o în urmărire în noiembrie 2019 pe fosta șefă DIICOT Alina Bica, după ce instanța supremă i-a respins apelul, aceasta rămânând cu pedeapsa 4 ani de închisoare cu executare.
Alina Bica a fost eliberată din penitenciarul din Costa Rica în luna decembrie 2018, după ce a formulat contestație față de formarea completurilor de 5 judecători. Instanța supremă a decis, la acea vreme, suspendarea executării pedepsei de 4 ani de închisoare până la soluționarea dosarului (rejudecat).
În cauză, Alina Bica a fost condamnată pentru favorizarea făptuitorului, după ce i-a ridicat sechestrul asigurator asupra acţiunilor lui Adriean Videanu. Sechestrul asupra acţiunilor fusese dispus în dosarul Romgaz-Interagro.
În privința revenirii în țară a Alinei Bica, potrivit Elenei Udrea, fosta șefă DIICOT nu se mai intoarce: „Din câte știu eu, Alina Bica nu mai calcă în România. Nu mai vine în România”.
De altfel, fostul avocat al Alinei Bica, Laura Vicol, a anunțat, în luna iulie 2019, că fosta sa clientă nu se va întoarce în România și că urmează să solicite azil politic în altă țară, nu în Costa Rica.















































