Alegerile prezidențiale din Statele Unite din 2024, au loc marți, 5 noiembrie 2024, și vor fi cea de-a 60-a alegere prezidențială din istoria SUA. Votanții vor alege un președinte și un vicepreședinte pentru un mandat de patru ani.
Foto Pixabay
Externe

America în „zodia cancel-ului”. În mai multe state americane nu mai trebuie prezentat un act de identitate pentru a vota

După o formulă consacrată, al cărei autor rămâne incert, „America este o țară care a trecut direct de la barbarie la decadență, fără a cunoaște civilizația”.

DE LA TRADIȚIE LA OPINIA PUBLICĂ

Această formulă indică un tip de gândire caracteristic vechii Europe: civilizația este rodul unei acumulări istorice, al unei tradiții care se dezvoltă organic în timp și care, dacă prevestea la un moment dat o înflorire deosebită prin ideile morale și culturale pe care le conținea, nu era mai puțin legată de un trecut semi-barbar sau chiar barbar, întunecat și aspru.

O astfel de gândire istorică este, înainte de toate, o gândire, adică o filo­sofie a istoriei. Trebuie să remarcăm că ea nu este, de fapt, singura variantă pe care stă tradiția europeană. Grecii, mai sceptici, credeau că totul este supus în timp unei degradări perpetue și că doar începuturile sunt cu adevărat semnificative.

Un Martin Heidegger este un moștenitor direct al acestei viziuni pesimiste asupra devenirii istorice, dar, dacă aruncăm o privire asupra gândirii politice medievale, observăm aceeași tendință de a relativiza ideea progresului civilizației; progresul, ca idee-forță de care ne agățăm noi, cei de azi, este copilul preferat al iluminismului, epocă, ea însăși infantilă, ale cărei excese și deviații ideologice nu mai este cazul să le enumerăm.

Înainte de a trece la faptele pe care vrem să le comentăm și să le aducem în lumină, trebuie să spunem că SUA sunt, într-o proporție covârșitoare, o civilizație fără o ideologie bine delimitată a istoriei. SUA reprezintă, înainte de toate, făptuirea fără dublul ideologic, fără umbra gândirii reflexive care să adâncească semnificațiile faptei. Americanii par a nu simți nevoia unei justificări de ordin filosofic a propriilor decizii colective; cel mult, pentru nevoile curente, ei apelează la mecanisme ideologice care raționalizează faptele, dar exclusiv pentru consumul opiniei publice. Iată că am ajuns la conceptul- cheie care definește ambițiile filosofice mărunte ale americanilor: „opinia publică”.

Încă de la Tocqueville, cel din Despre democrație în America, știm că opinia publică este noul zeu al societății americane.

Democrația americană nu cunoaște alt reper și altă justificare mai înaltă, în afara acestuia.

„Niciun președinte în istoria modernă a Americii nu a realizat mai multe în doi ani decât Joe Biden”, spunea Gavin Newsom, în aprilie 2023.

CARE ESTE SITUAȚIA AZI?

Aflăm că în America, guvernatorul Californiei („America Americii”, chintesența ei…) tocmai a dat o lege care interzice necesitatea identificării votanților în statul cu pricina. Se apropie alegerile americane, iar în California, ne informa revista Newsweek la 30 septembrie, „Guvernatorul […] Gavin Newsom (D) a semnat un proiect de lege care interzice autorităților locale să adopte legi care să solicite rezidenților să prezinte o formă validă de identificare pentru a vota”.

Inițiativa guvernatorului democrat este urmarea unei dezbateri/dispute locale cu privire la dreptul de vot și la modul de exercitare al acestuia, căci, „Legea este un răspuns direct la o inițiativă de vot aprobată de alegătorii din orașul de coastă californian Huntington Beach. În martie, 53,4% dintre rezidenți au votat pentru adoptarea unei măsuri de vot care impune tuturor locuitorilor care doresc să voteze la alegerile municipale să prezinte un act de identitate valabil. Dar măsura încalcă legea statului și, după ce a fost adoptată, procurorul general al Californiei Rob Bonta (D) și secretarul de stat Shirley Weber (D) au dat în judecată orașul pentru a bloca oficialii să o aplice”.

Așadar, o comunitate locală a considerat necesar ca cei care votează la alegerile municipale să prezinte un act de identitate valabil. Ce poate fi mai normal? Ei bine, faptul cu pricina, în optica legislativă a Californiei, reprezintă o încălcare a unor principii ale acestei „chintesențe a Americii” care este California, căci „dreptul de a vota liber este fundamentul democrației noastre, iar politica de identificare a alegătorului de la Huntington Beach este în contradicție cu acest principiu”, după cum s-a exprimat mai sus citatul procuror general al statului California, Rob Bonta.

Același procuror general dădea asigurări că legea electorală are destule filtre (nu știm care) pentru a preveni frauda la vot, iar măsura, să spunem, „abuzivă”, de a cere alegătorilor să se identifice cu un act valid este o măsură discriminatorie, care devine „un obstacol inutil în calea participării la vot” mai ales a „celor cu venituri mici, a alegătorilor de culoare, a celor tineri și a celor în vârstă și a persoanelor cu dizabilități”.

În fine, senatorul (de asemenea, democrat) David Min, afirma că „nu putem permite ca 100 de orașe diferite (charter cities) să alcătuiască 100 de seturi diferite de reguli de vot, bazate pe teorii ale conspirației marginale”. Așadar, precauția în legătură cu identitatea celor care votează este parte a unei teorii a conspirației nedemne de a fi luată în calcul.

California este unul dintre cele 14 state în care nu trebuie să prezinți un act valid de identitate pentru a putea vota.

În celebra sa „Despre democrație în America” (apărută în 1835-1840), filosoful francez Alexis de Tocqueville (1805-1859) este primul gânditor european care-și dă seama de inevitabilitatea globală a modelului democratic american. În același timp, el este și cel care trage primele semnale de alarmă în legătură cu deficiențele structurale ale sistemului democratic de peste ocean. „Tirania majorității”, celebra sa expresie, sau critica modelului familial democratic în raport cu cel aristocratic, de tip Ancien Régime, fac din lucrarea lui Tocqueville o pasionantă lectură și azi.

DE LA TIRANIA MAJORITĂȚII, LA ZODIA CANCEL-ULUI

În America celor care practică și predică așa-numita cancel culture, orice formă de control al comunității locale în fața manifestărilor libertății individuale este o tortură care are la bază o teorie a conspirației. Suntem în fața unei Americi care trăiește azi în „zodia cancel-ului”.

Cândva, pe vremea lui Tocqueville, când începutul avântului american era semnificativ, aveam pericolul, azi depășit, al „tiraniei majorității”. Nici „tirania minorității” (modelul californian „clasic”) pare că nu mai este azi suficient.

Nevoia societății americane de a consacra prin lege orice formă de manifestare a individualismului, oricât de anarhică, a ajuns la un punct de maximă tensiune.

De vreme ce unele comunități locale simt nevoia să reacționeze, este evident că individualismul extremist este depășit. Spre ce anume? Spre un soi de înlocuire a populației (Grand Remplacement, cu expresia unui trist gânditor francez, Renaud Camus) care se face cu o vitalitate la fel de mare ca cea cu care strămoșii de azi ai americanilor i-au înlocuit (prin ce mijloace!) pe indienii băștinași…

Le Grand Remplacement (Marea înlocuire) este sintagma consacrată de autorul francez Renaud Camus (n. 1946). Sintagma, pe care unii o consideră o expresie exagerată a unui conspiraționist (Camus a fost totuși un adept al Partidului Socialist Francez), este o expresie sintetică a ideii că nativii europeni sunt deliberat împinși în plan secund în Europa, în profitul popoare­lor de origine neeuropeană. Interesant este că în viața politică românească ea a fost reținută până acum, din câte știm, de șeful AUR, George Simion, care critica tendința constantă a unei elite economice nepatriotice de a folosi forța de muncă străină în dauna celei autohtone.

America este, așa cum spunea Jean Baudrillard, nu un vis („visul american”?), nici o realitate, ci o „hiper- realitate”. Este o hiperrealitate fiindcă este o utopie care încă de la început a fost trăită ca realizată. Să fim atenți la semnificațiile profunde ale acestei scurte portretizări. Utopiile au drept caracteristică faptul de a nu fi, de fapt, localizate, puse în practică, niciunde. Scornite de protorevoluționarismul renascentist, criticau prezentul și pro- puneau soluții „utopice”, adică vag… irealizabile într-o lume a viitorului îndepărtat. Nimeni nu le lua, totuși, în serios, atunci, iar azi chiar și mai puțin!

Și totuși, ce facem dacă o utopie este, așa cum scrie Baudrillard (America, 1986), trăită efectiv, ca realizată? Ce facem dacă utopiile sunt, de fapt, puse în practică de la început cu o forță debordantă, ce depășește cu mult înțelegerea Lumii Vechi, aceea din care agenții istorici care au realizat utopia au plecat? Mai poate fi respectiva utopie înțeleasă de cei care au rămas „prizonieri” ai lumii vechi?

AMERICA, NONSENS, DERIVĂ ȘI ENERGIE FRENETICĂ

America, azi, este un nonsens. Nu vrem să spunem cu aceasta că ea, în sine, ar trebui ignorată, dat fiind absur- dul în care pare a trăi. Pur și simplu noi, europenii, nu avem resursele interne de a înțelege această lume care pare a se înde- părta din ce în ce mai mult de noțiunea noastră de civilizație, ca far al unei navi- gări istorice conduse de o busolă certă, morală, filosofică, religioasă.

America trăiește azi cu frenezie deriva ei (din punctul nostru de vedere), dar o derivă care este viața ei intimă, energia ei firească, suflul ei dinamic de neoprit.

Ne înșelăm dacă socotim că America decade. La fel ca o clepsidră a timpului întoarsă, ea a început de la capul locului să decadă. Acum nu face decât să urmeze linia răsturnată a propriei evoluții, care nouă ni se pare imposibilă, dar care ei îi este atât de caracteristică, încât vom vedea că ea, America, ține cu dinții la propria ei „decadență”.

Europa și America sunt ca doi frați care, relativ asemănători în copilărie, tind să se îndepărteze atât de mult spre maturitate și bătrânețe, încât fiecare dintre ei ajunge să semene mai mult cu prietenii de o viață decât cu cel cu care au o origine comună.

Să lăsăm America să-și ducă la bun sfârșit destinul său unic. Nu e vorba despre decadență, este vorba, nici mai mult, nici mai puțin, despre aceeași vitalitate care o caracterizează de cel puțin două secole și jumătate. Puterea ei de a înlocui sau anula (cancel) naturalul și a-l epuiza în atâtea forme utopice este fascinantă. Și va fascina și de aici înainte generațiile de euro- peni care se simt, nu-i așa, și ei, puțin americani, măcar din dorința de a nu rămâne în urmă…

Având răbdarea pe care ne-o recomandă înțelepciunea chineză, vom fi, la un moment dat conștienți că sloganul cancel culture a devenit pur și simplu o realitate: Cancel America…

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top