Mircea Geoană și Joe Biden au avut mereu o relație cordială.
Foto: OTAN.
Actual

Americanii îi susțin și pe Geoană și pe Ciucă, dar câștigătorii par a fi Ciolacu și Simion

Vor vota românii un președinte pe care îl vor americanii? Deși aceasta ar putea părea întrebarea, în realitate există una al cărei răspuns este mult mai interesant: oricine ar deveni președinte, va fi altfel decât un aliat care să respecte înainte de toate interesele SUA din parteneriatul strategic cu România?

Elena Lasconi i-a scris cancelarului austriac Karl Nehammer, în încercarea de a acoperi gafele făcute cu o zi înainte, când a dezvăluit că fostul ambasador al SUA la București, Adrian Zuckerman, „se laudă” că o va scoate din jocul electoral pentru a-și putea promova „protejatul”, adică pe liberalul Nicolae Ciucă. În susținere, Lasconi nu a prezentat nicio probă, nicio dovadă, nimic concret. Totul, la nivel de vorbe. Poate că Elena Lasconi se simte discriminată deoarece în afara unei discuții cu ambasadoarea administrației Biden la București, Kathleen Kavalec, cu mult înaintea campaniei electorale, nu are niciun susținător remarcabil de dincolo de ocean, așa cum au câțiva dintre adversarii săi politici.

Nicolae Ciucă și lideri militari americani Foto NATO

Nicolae Ciucă se focusează pe subiecte mici, derizorii, de genul „scoate biletele de avion de acum un an”, convins fiind că statura sa militară, participarea sa în teatrele de operații sunt suficiente elemente care-l recomandă pentru a ocupa fotoliul de la Cotroceni. Liderul liberal, spre deosebire de colega de competiție, l-a adus pe republicanul Adrian Zuckerman ca susținător al său, oficial și asumat, la dezbaterea electorală organizată de Antena 3 CNN, astfel încât să fie limpede pentru toți votanții pe cine vor americanii la Cotroceni.

De altfel, Zuckerman a declarat într-un clip promovat pe rețelele sociale de PNL că „Generalul Ciucă este un om foarte respectat în America și în Europa, și dacă statul America ar ajuta pe cineva, n-aș vedea să fie pentru Geoană sau Ciolacu, ar face-o pentru Ciucă!”

În afară de Zuckerman, liberalii au mai enumerat nume de americani celebri și influenți care-l susțin pe Nicolae Ciucă precum Matthew Kroenig, vicepreședintele Atlantic Council sau James Carafano, lider al Heritage Foundation.

Au fost voci liberale care au lansat ideea că Mircea Geoană doar se laudă cu relațiile și influența sa la Washington, inducând subliminal mesajul că „partenerul strategic” nu-l ia deloc în calcul pe fostul secretar general adjunct NATO.

După ce a fost nevoit să facă față scandalului „Ferma de troli”, Mircea Geoană a găsit resursele de a arăta că acuza de lăudăroșenie goală venită din partea liberalilor nu se susține. E drept, răspunsul lui Geoană a venit la două săptămâni distanță. Să nu uităm totuși că în diferitele ocazii din campanie, Geoană a subliniat relația sa (oficială, ce-i drept) cu președintele ales al SUA, Donald Trump.

„Aștept să reluăm colaborarea avută în cadrul NATO, în timpul primului său mandat, și să ducem parteneriatul strategic româno-american la următorul nivel, cel de adevărată alianță politică, strategică și tehnologică”, a declarat Geoană.

De această dată, însă, fostul secretar general adjunct al NATO arată contracandidaților săi un mesaj din partea rerpublicanului Mike Turner, șef al Comisiei Speciale pentru Serviciile de Informații din Camera Reprezentanților a SUA și co-președinte al grupului de sprijin pentru România. Mircea Geoană admite că Mike Turner îi este prieten de peste 20 de ani, așadar mesajul său de sprijin transmis prin intermediul rețelei X poate fi doar un gest amical, subiectiv, și nu neapărat suportul noii administrații Trump.

„Într-un moment important pentru viitorul României, am primit un mesaj de susținere din partea congresmanului republican Mike Turner, șeful Comisiei Speciale pentru Serviciile de Informații din Camera Reprezentanților a SUA și co-președinte al grupului de sprijin pentru România.

Un prieten vechi de peste 20 de ani și un susținător al parteneriatului SUA-România.

Întreaga mea carieră a fost dedicată întăririi relațiilor României cu aliații săi strategici. În calitate de fost ambasador la Washington și secretar general adjunct al NATO, am avut privilegiul să reprezint România la cel mai înalt nivel și să particip direct la luarea deciziilor care au consolidat securitatea și poziția țării noastre în lume.

Parteneriatul strategic cu SUA nu este doar o garanție de securitate, ci și o ancoră pentru democrația, prosperitatea și viitorul nostru. Și datoria viitorului președinte este să ducă relația bilaterală la nivel de alianță.

Îi mulțumesc congresmanului Turner pentru încredere și prietenie!

Cooperarea noastră poate duce acest parteneriat la un nou nivel, asigurând un viitor sigur și prosper pentru România.”, a scris Geoană pe Facebook.

În ciuda dorinței celor doi candidați de a se livra alegătorilor drept preferații americanilor, este binecunoscut că Ciucă și Geoană au sprijinit mai ales politica democraților și a Administrației Biden, opozanții lui Trump, care și-au dorit chiar să-l vadă pe acesta la închisoare, nu la Casa Albă.

Partenerul strategic, însă, nu pare a avea foarte multă influență la nivelul populației, dacă ținem cont de cifrele ultimelor zile. În toate sondajele apărute până în prezent, Marcel Ciolacu, președintele PSD, este pe primul loc în preferințele de vot ale românilor. Și niciun american nu i-a declarat „dragostea”.

Locul doi i-ar reveni (depinde la ce sondaj te uiți) lui George Simion, lider AUR, lui Nicolae Ciucă, dar și Elenei Lasconi. Tabloul final îl vom avea în seara zilei de 24 noiembrie când românii se vor fi exprimat.

Poziționarea lui Marcel Ciolacu ca finalist al primei etape competiționale, deși nu are susținere politică din partea SUA, poate fi explicat prin faptul că românii par să nu mai accepte ca președinții lor să fie impuși de la Washington și să se revolte împotriva teoriilor potrivit cărora suntem o colonie condusă de amabasade. De aceea, Marcel Ciolacu, care nu are anvergura internațională pe care o etalează Ciucă și Geoană, este opțiunea numărul unu a românilor. Avantajul major pe care îl are Ciolacu în fața celorlalți competitori este acela că nu a generat sentimente negative puternice, nu a depășit niște linii roșii și, în plus, nu s-a manifestat isteric atunci când era întrebat despre acuzațiile venite din dreapta.

Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

În cazul George Simion situația este întrucâtva similară. Retorica sa, poziționată în spectrul „să ne luăm țara înapoi” este îmbrățișată de românii care nu se mai simt reprezentați de politicienii de vârf, pe care îi consideră în cel mai bun caz rupți de realitate sau „arondați” intereselor străine în detrimentul celor naționale.

După experiența de un deceniu cu „neamțul” de la Cotroceni, ales tocmai pentru originea sa etnică, românii vor „un român de-al lor” care să-i înțeleagă și cu care să dialogheze.

Lasconi, Ciucă și Geoană au avut, în general, o campanie anti-Simion. După desecretizarea motivelor pentru care liderul AUR are interdicție de a intra în Ucraina, „coaliția” anti-Simion a primit o lovitură majoră. Procentele lui Simion vor crește, cel mai probabil, în ultima săptămână de campanie. Dacă va ajunge în turul doi, liderul AUR ar trebui să le mulțumească adversarilor săi pentru întreaga campanie.

După frecventele acuzații că ar fi „omul rușilor” și sondajele care îl clasează pe locul doi în cursa prezidențială, deși este susținut de un partid de doar 9% în Parlament, în timp ce Marcel Ciolacu are în spate apartul unui partid de peste 35%, cu mii de primari și organizații, George Simion pare a întruchipa opțiunea sinceră a românilor, indiferent de mesajele venite de la americani pentru alți candidați. De ce? Aceasta este, de fapt, întrebarea!

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top