FOTO: Facebook
Actual

ANSVSA dă explicații în cazul navei scufundate

Vaporul care s-a scufundat în bazinul Portului Midia, a fost autorizat sanitar-veterinar în luna martie a anului 2019, în conformitate cu legislaţia europeană, iar medicii veterinari oficiali au confirmat că cele 14.600 de oi erau clinic sănătoase şi apte pentru transport, informează un comunicat de presă transmis de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.

În data 23.11.2019, sub supravegherea medicilor veterinari oficiali, a început îmbarcarea ovinelor pe vaporul Queen Hind, cu destinaţia Arabia Saudită, îmbarcarea finalizându-se în data 24.11.2019.

https://www.facebook.com/watch/?v=2516827451776596

Vaporul a fost autorizat sanitar-veterinar pentru transportul de animale vii de către DSVSA Constanţa, în luna martie 2019, pe baza evaluării realizate în conformitate cu prevederile legislaţiei UE şi naţionale în vigoare: Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1/2005, respectiv Ordinul  preşedintelui ANSVSA nr. 16/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

În conformitate cu procedura specifică privind controlul la frontieră al bunăstării animalelor vii destinate exportului, medicii veterinari oficiali au verificat animalele, vaporul şi documentele.

S-a constatat că animalele erau clinic sănătoase şi apte pentru transport, iar densitatea prevazută de legislație era respectată.

Încărcarea cu animale a navei s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1/2005 privind suprafaţa care trebuie alocată pe cap de animal. Pe nava respectivă, cu o suprafaţă totală utilă de 5011 mp, au fost îmbarcate 14.600 de capete de tineret ovin cu o greutate medie de 47,46 kg/cap de animal. Precizăm ca spațiul alocat pe cap de animal a fost cu 10% suplimentar față de cel prevăzut de legislația în vigoare.

De asemenea, s-a verificat încărcarea corespunzătoare a navei cu apă şi furaje, ţinând cont de durata preconizată a călătoriei, precum și funcționalitatea echipamentelor obligatorii, cum ar fi cele de adăpare, de ventilație forțată, de desalinizare etc.

La scurt timp după plecarea transportului, a avut loc înclinarea navei în timpul operaţiunilor de pilotaj pentru dirijarea navei în larg.

După producerea accidentului, s-a asigurat prezenţa serviciilor veterinare în punctul de ieşire Midia. La solicitarea acestora, a fost prezent și medicul veterinar de libera practică angajat al operatorului economic, pentru a asigura asistența veterinară.

Pentru salvarea animalelor, alături de echipele ISU au venit două nave ale Gărzii de Coastă și membrii unui ONG specializat în intervenții în Marea Neagră.

Animalele salvate până în prezent, în număr de 33, au fost cazate într-un adăpost special amenajat în Punctul de Ieșire Midia, unde li s-au asigurat hrană și apă.

Acțiunea de salvare continuă, animalele care vor fi recuperate de pe vas vor fi cazate în același adăpost, urmând ca, după verificarea stării lor de sănătate, să fie transferate cu mijloace de transport rutier, la ferma de origine, aflată la 5 km distanţă.

Serviciile veterinare se află la fața locului și colaborează cu celelalte instituții implicate în acțiunea de salvare, pentru a asigura respectarea normelor de protecție a animalelor, conform competențelor.

Ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, a dispus, prin ordin de ministru, iniţierea investigaţiei tehnice privind siguranţa şi constituirea comisiei de investigaţie în cazul navei Queen Hind, sub pavilion Palau, care s-a scufundat parţial pe bordul drept, duminică dimineaţa, în bazinul Portului Midia.

„În urma evenimentului produs ieri, când în timpul manevrei de plecare din portul Constanţa – zona Midia, nava Queen Hind, pavilion Palau, cu destinaţia Jeddah – Arabia Saudită, având la bord 14.600 capete ovine vii, s-a înclinat la 60 grade, a balansat până în malul de pământ unde a rămas lipită cu tot bordul tribord în marginea şenalului navigabil, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, a dispus, la prima oră a dimineţii, prin ordin de ministru, iniţierea investigaţiei tehnice privind siguranţa şi constituirea comisiei de investigaţie”, se arată într-un comunicat de presă.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top