Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, referindu-se la atitudinea preşedintelui Traian Băsescu la summit-ul NATO de la Chicago, că românii nu pot fi reprezentaţi în acest mod “mârlănesc”.

Intern

Antonescu: Românii nu pot fi reprezentaţi în acest mod “mârlănesc”

“Mi se pare penibilă, jenantă, compromiţătoare pentru noi toţi, încă o dată, atitudinea preşedintelui”, a spus Antonescu.

“Nu e vorba de coabitare sau de noţiuni foarte elevate. E vorba de comportamentul unui om care are obligaţia de a ne reprezenta şi care ne reprezintă aşa cum aţi văzut. Mie îmi este ruşine să fiu în felul acesta reprezentat, indiferent ce opţiuni politice avem, ce culoare avem. Mie mi se pare că noi, românii, nu putem fi reprezentaţi în acest mod mârlănesc, nu ştiu ce cuvânt să găsesc, îmi pare foarte rău, dar asta e atitudinea”, a adăugat Antonescu.

El a precizat că niciun alt preşedinte, din altă parte, sau din cei pe care România i-a avut până în prezent, nu s-a comportat similar lui Traian Băsescu.

“Cred că puteţi toţi cei care urmăriţi viaţa politică, atitudinea, conduita şefilor de stat pe care îi vedem în alte părţi, şefilor de stat pe care i-am avut cu bunele şi cu relele lor şi veţi vedea că aşa ceva nu se întâmplă nicăieri şi nu s-a mai întâmplat. Ca la noi la nimenea şi ăsta e un lucru absolut jenant care ne compromite”, a spus Antonescu.

Liderul PDL a apreciat că, la vârsta pe care o are şeful statului, nu mai este nimic de făcut.

“În popor se spune că, după cei şapte ani de-acasă, e greu să mai repari ceva. Mai repari în timpul şcolii. La vârsta asta nu cred că mai poate face nimeni ceva, la vârsta asta a domnului preşedinte”, a spus Antonescu.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top