Nu au fost înregistrate victime.
Potrivit martorilor, în jurul orei 9.00 un bărbat a intrat în Amfiteatrul P6, corpul A, de la Universitatea Tehnică „Gh. Asachi”, Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii şi a ameninţat că are o bombă. Martorii spun că au auzit un zgomot puternic şi s-a creat panică.
După acest moment, un student a sărit pe tânărul care avea asupra sa două geamantane, iar unele studente au leşinat.
„Eram în amfiteatru, dădeam examen de licenţă. Dintr-o dată a intrat un individ cu două genţi şi a spus că are bombă la el. S-a creat panică, dintr-o dată, el având un dispozitiv în mână care a explodat. El a leşinat, a fost lovit la mână şi, după acest moment, un student a intervenit, a sărit pe el, l-a imobilizat. Unii studenţi au leşinat. Imediat au venit autorităţile şi l-au luat. Habar nu avem cine este persoana, nu-mi amintesc dacă îl cunosc. A fost o situaţie incredibilă”, a spus un profesor care se afla în amfiteatru, scrie bzi.ro.

















































