Aventurile lui Sever Voinescu, directorul revistei „Dilema”, prin birocrația de la Ministerul Culturii

„Există o lege care spune că statul trebuie să împartă revistelor de cultură private o sumă oarecare (mică, nu săriți că rupe bugetul!), drept ajutor anual. Cum mă ocup de puțin timp și de daraverile administrative ale Dilemei, am intrat pentru prima oară în jungla birocratică de la Ministerul Culturii.”, povestește într-o postare publică Sever Voinescu.

• Putin are acum confirmarea: Raportul tehnic a stabilit că drona de la Galați era rusească
• În aceeași săptămână în care Polonia a semnat 29 de contracte de apărare cu propria industrie națională, România a semnat cu un singur furnizor german și a respins singurul proiect fabricat în țară
• 30% dintre români cred că 2026 va fi mai dificil decât 2025
• Devastarea Parisului. Marcela Feraru: Majoritatea sunt din imigrația sudică. Îți vine să votezi Marine le Pen
• Nadia, Steaua României

„Am pierdut mult timp între absurd și comic cu partea cea mai ușoară: construirea dosarului pe care-l depui să te înscrii la ajutor. Adevărata nebunie vine la decontare.

Dacă vreți, vă povestesc chestii tari, inclusiv despre vigilența Consiliului Concurenței asupra pieței revistelor private de cultură – o piață uriașă după cum bănuiți, în care absolut toți actorii (vreo 30, poate, din care doar vreo 4 scot și print) sînt pe pierdere și care abia atinge, după calculele mele, uluitoarea sumă de două milioane de lei pe an, așa că e firesc să fie atent scrutată de vigilentul Consiliu, ca nu cumva concurența să devină feroce și să fie distorsionată de înțelegeri monopoliste ori de nesăbuite ajutoare de stat! Dar și chestii triste, cum ar fi spaima funcționarului față de Curtea de Conturi – o instituție care generează absurd mai mult decît orice imaginație de scriitor kafkian. Așa că funcționarul inventează hîrtii cu care el speră că se va păzi cînd zeii absurdului îi vor deschide ușa biroului cu pixul imputării fremătînd în mînă. Sau despre cum am trăit pe viu bancul formularele online se depun la ghișeul nr. 6 (am avut nevoie de niste adeverinte fiscale, ANAF , deci Ministerul Finanțelor, mi le-a dat online, eu le-am printat și le-am dat pe hîrtie Ministerului Culturii, că acolo e doar pe hîrtii – trăiască digitalizarea guvernamentală pe care statul a cheltuit deja, cred, cîteva miliarde de euro desigur!).

Dar altceva vreau să spun. Construind cu migală și cu asistență plătită dosarul ca să cerem ajutorul, văzînd și ce nebunie vine cînd va trebui să decontez ajutorul prezumtiv, vă spun sincer că, în sinea mea, am început să-mi doresc să-mi respingă naibii dosarul și să mă lase-n pace. Și mi-a venit în minte vorba lui Ronald Reagan: The most terrifying words in English are: I am from the Government and I am here to help. Cînd auzi vorbele astea, păzea!

Cînd Guvernul vine să te ajute, poți să fii sigur că tocmai ai dat de o mare belea. Ajutorul ăla îți va ieși pe nas!

PS. Dacă vreți, mai povestesc. De pildă: ca să pot deconta cheltuieli de personal în cadrul acestui ajutor, trebuie să opresc toate contractele în vigoare, pe baza cărora plătim oamenii acum, să fac altele noi în care sa scriu că e plătit de la Ministerul Culturii exact pentru perioada pe care mi-o decontează (5 săptămîni) și după ce se termină perioada asta să le opresc și să revin la contractele de dinainte. Am cam 30 de contracte în situația asta. Adică, 30 de oameni, răspîndiți în toată lumea, au de semnat cu mine o încetare, un nou contract și peste 5 saptămîni o nouă încetare si un alt nou contract, care e de fapt cel vechi. Vi se pare că mă ajută Ministerul Culturii? Nu-i mai bine să mă lipsesc?” se întreabă retoric jurnalistul.