Bilanţul cutremurului devastator, soldat cu peste 28.000 de morţi în Turcia şi Siria, se va dubla sau mai mult, a avertizat directorul agenţiei umanitare ONU, Martin Griffiths, relatează AFP. Iar în Siria, cel puțin cinci milioane de oameni au rămas fără adăpost.
- Iran nu crede „nici în cuvintele, nici în promisiunile” SUA
- Putin are acum confirmarea: Raportul tehnic a stabilit că drona de la Galați era rusească
- În aceeași săptămână în care Polonia a semnat 29 de contracte de apărare cu propria industrie națională, România a semnat cu un singur furnizor german și a respins singurul proiect fabricat în țară
- 30% dintre români cred că 2026 va fi mai dificil decât 2025
- Devastarea Parisului. Marcela Feraru: Majoritatea sunt din imigrația sudică. Îți vine să votezi Marine le Pen
Directorul agenției umanitare ONU a mers în Turcia, în Kahramanmaras, epicentrul cutremurului de 7,8 grade de pe 6 februarie, care a ucis, până acum, aproape 30.000 de oameni, 24.617 în Turcia şi 3.574 în Siria.
„Cred că este greu de estimat, tocmai pentru că trebuie să mergem sub dărâmături, dar sunt sigur că se va dubla. Nu am început încă să numărăm morţii”, a spus Martin Griffiths, pentru Sky News.
Zeci de mii de salvatori continuă să caute prin moloz, în frigul care se adaugă la mizeria trăită de milioane de oameni afectaţi.
Ajutor de urgență pentru Turcia și Siria
Organizaţia Naţiunilor Unite a avertizat că cel puţin 870.000 de oameni au nevoie urgentă de mese calde în Turcia şi Siria. În prezent, se consideră că până la 5,3 milioane de persoane sunt fără adăpost doar în Siria.
Aproape 26 de milioane de oameni au fost afectaţi de cutremur. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a făcut apel la donaţii de 42,8 milioane de dolari pentru finanţarea nevoilor imediate de sănătate.
Agenţia de Management al Dezastrelor din Turcia a declarat că peste 32.000 de membri ai organizaţiilor turceşti iau parte la căutări. În plus, sunt 8.294 de salvatori din străinătate.
,,Echipele de căutare şi salvare vor lăsa loc agenţiilor umanitare a căror sarcină este să se ocupe de numărul extraordinar de persoane afectate în următoarele câteva luni”, a mai spus Martin Griffiths, într-un videoclip postat pe contul său de Twitter.

















































