Eman al-Obeidy, femeia care a avut curajul de a intra în hotelul ziariştilor străini din Tripoli spunând că a fost violată de trupele lui Gaddafi, a ajuns în România cu statut de refugiat.

Politică

Avocata libiană agresată de forţele regimului lui Kadhafi a ajuns în România

CNN, care cita o sursă cu rang înalt din Departamentul de Stat, a anunţat, duminică seara, că
Eman al-Obeidy a plecat din Libia împreună cu tatăl său şi este însoţită de un reprezentant al Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi.Ea urma să ajungă mai întâi în Malta şi "se va îndrepxa în cele din urmă către un centru de tranzit din Europa înainte de a pleca spre destinaţia finală", informa CNN.Al-Obeidy a declarat în repetate ocazii că vrea să ajungă în Statele Unite.Sursa CNN de la Departamentul de Stat a spus că secretarul de stat Hillary Clinton "a fost foarte interesată de cazul Obeidy şi l-a urmărit cu atenţie".Un prim grup de 30 de refugiaţi eritreeni din tabara Shousha, aflată la graniţa dintre Libia şi Tunisia, a ajuns deja la 20 aprilie la Centrul de Tranzit în Regim de Urgenţă (CTU) de la Timişoara.
Agenţia ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), împreună cu Oficiul Român pentru Imigrări (ORI) şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) au coordonat evacuarea acestora în România, unde refugiaţii  vor fi găzduiţi la CTU pe o perioadă de maxim şase luni, până la relocarea acestora în ţări terţe.Eman al-Obeidy are 29 de ani şi este absolventă de Drepx.A intrat în atenţia internaţională la 26 martie 2011, când a năvălit în restaurantul hotelului Rixos din Tripoli şi le-a spus jurnaliştilor de acolo, strigând şi lupxând cu personalul care încerca să o evacueze, că trupele libiene au bătut-o şi au violat-o în grup.Declaraţia ei şocantă a dărâmat un tabu şi a început să se discute despre crimele sexuale din Libia şi atrocităţile soldaţilor lui Gaddafi.Forţele de securitate guvernamentale au scos-o pe Eman din hotel şi au dus-o către o destinaţie necunoscută, atacându-i pe jurnaliştii care au încercat să o ajute. Guvernul libian a spus apoi că femeia era beată, că este bolnavă mintal, că este o prostituată şi o hoaţă şi că va fi acuzată de calomnie. Washington Post o consideră însă "un simbol al sfidării la adresa lui Gaddafi".Eman al-Obeidy a fost eliberată după trei zile şi imediat a acordat mai multe interviuri, inclusiv CNN, în timpul cărora a oferit detalii ale violului şi detenţiei ei.A fugit din Libia în cele din urmă din Libia cu un ofiţer din armată care a dezertat şi care a ajutat-o să treacă în Tunisia.
S-a îmbrăcat în costumul tradiţional al berberilor, pentru a nu fi recunoscută.  A venit în Qatar, care îi oferise protecţie, aştepxând să fie relocată ca refugiat.  Reprezentanţii ONU au declarat că femeia urma să ajungă la centrul pentru refugiaţi din România.
În mod surprinzător, ea a fost deportată, însă, joia trecută, de Qatar, fiind trimisă înapoi în Libia, dar nu la Tripoli, ci la Benghazi, în fieful rebelilor.Qatarul nu a dat explicaţii. Înainte de a fi expulzată din Qatar, se pare că a fost bătută.Cu câteva ore înainte de a fi deportată din Qatar, al-Obeidy declarase CNN că în faţa camerei ei de hotel au fost postate gărzi înarmate, care au împiedicat-o pe reprezentanta UNHCR să o ajute.Agenţia ONU pregătise actele necesare plecării ei din Qatar, pentru a începe o nouă viaţă.Al-Obeidy a spus că autorităţile din Qatar au luat-o pe ea şi pe rudele ei din hotelul Kempinski Residences and Suites din capitala Qatarului.Femeia susţine că a fost bătută şi că i s-au pus cătuşe la mâini, apoi a fost urcată într-un avion militar şi trimisă în Libia.
Ea mai spune că autorităţile din Qatar i-au confiscat tot ce avea ea şi rudele ei – inclusiv telefonul mobil, lapxopul şi banii.Când le-a spus că este protejată prin statutul de refugiat, susţine că agenţii Qatarului i-au spus: "Nu avem un acord cu ONU".
 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top