Avocatul Alexandru Iavorschi, opinie contrară în privința prescipției din dosarul Dragnea

La solicitarea Q Magazine, avocatul Alexandru Iavorschi, a comentat  efectele Deciziei CCR. nr 297 din 26 aprilie 2018 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25.06.2018 (denumită în continuare “Decizia nr. 297/2018”)

Opiniile apărute în spațiul public potrivit cărora dispozițiile art. 155 din Noul Cod penal care reglementează insituția prescripției speciale și-au încetat efectele ca urmare a expirării celor 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei CCR nr. 297/2018 nu pot fi primite pentru argumentele expuse infra:

1. Prin Decizia CCR nr. 297/2018 instanța de contencios constituțional a constatat „că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea „oricarui act de procedura în cauză”, din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal este neconstituțională”.

2. În virtutea caracterului obligatoriu al considerentelor pe care se fundamentează dispozitivul unei decizii, soluția din această decizie nu poate fi disociată de considerente. Prin sintagma considerente pe care dispozitivul deciziei Curții se sprijină se înțelege ansamblul unitar de argumente, care, prezentate într-o succesiune logică, realizează raționamentul juridic pe care se întemeiază soluția pronunțată de Curte (Decizia CCR 392/2017, păr. 52).

3. Analizând considerentele Deciziei CCR nr. 297/2018, se poate observa că instanța de contencios constituțional face o comparație între soluția legislativă reglementată de Vechiul Cod penal și cea prevăzută de art. 155 din Noul Cod penal după cum urmează:

(i) “19. Într-adevăr, spre deosebire de reglementarea anterioară, care prevedea întreruperea cursului termenului de prescripție doar ca efect al realizării unor acte procedurale ce se comunicau, potrivit legii, învinuitului sau inculpatului, dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal în vigoare prevăd întreruperea cursului termenului de prescripție a răspunderii penale cu ocazia realizării oricărui act de procedură, indiferent de natura acestuia.”;

(îi) “24. (…) întreruperea cursului termenului de prescripție a răspunderii penale devine eficientă, producându-și efectele, într-o manieră completă, doar în condițiile existenței unor pârghii legale de încunoștințare a persoanei în cauza cu privire la începerea unui nou termen de prescripție. Or o astfel de procedură de aducere la cunoștință poate consta tocmai în comunicarea acelor acte efectuate în cauză, ce au ca efect curgerea unui nou termen de prescripție a răspunderii penale.”;

(iii) “34. Având în vedere considerentele mai sus arătate, Curtea constată că soluția legislativă anterioară, prevăzută la art .123 alin. 1 din Codul penal din 1969, îndeplinea condițiile de previzibilitate impuse prin dispozițiile constituționale analizate în prezenta cauză, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripției răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat.”

4. Prin urmare, Curtea a constatat că dispozițiile 155 alin. (1) din Codul penal sunt neconstituționale întrucât nu răspund cerințelor de claritate și previzibilitate a legii, sintagma „oricare act de procedură” referindu-se și la acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale (păr. 31).

5. Exemplificând decizia Curții, concluzionăm că prescripția specială nu poate fi întreruptă printr-un act de procedură ce nu este comunicat suspectului/inculpatului, ci doar prin acte de procedură care îi este adus la cunoștință. Aceasta poate fi invocată în cauze similare celei judecate de Curtea de Apel Oradea, respectiv în cauze în care procurorul a efectuat un act de procedură doar cu scopul de a întrerupe cursul prescripției, fără că acest act să-i fi fost comunicat suspectului/inculpatului.

6. Interpretarea potrivit căreia dispozițiile art. 155 din Codul penal și-au încetat efectele, cu consecința dispariției de plano, din peisajul juridic, a instituției prescripției speciale și conservarea exclusiv a instituției prescripției răspunderii penale nu poate fi admisă. Această decizie se referă doar la neconstituționalitatea soluției legislative care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea „oricarui act de procedură în cauza”.

7. Mai mult, un asemenea raționament ar veni în coliziune cu considerentele Deciziei CCR nr. 297/2018 enunțate supra. Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (1), în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial, Parlamentul sau Guvernul, după caz, au obligația de a pune în acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Legii fundamentale. Însă, după expirarea celor 45 de zile, cea care continuă să-și producă efectele este Decizia CCR nr. 297/2018, considerentele și dispozitivul acesteia fiind obligatorii erga omnes.

8. Evident că avocații vor putea specula aceste interpretări în favoarea clienților lor, însă, raportat la cele expuse mai sus, apreciem că raționamentul Curții este cât se poate de limpede și trebuie aplicat ca atare.