Președintele l-a acuzat pe Victor Ponta că a generat un subiect dând de înțeles că procurorul Lucian Papici a fost implicat în verificarea unor terenuri anterior achiziţiei terenului de către Ioana Băsescu. “Premierul încearcă să reîncălzească ce nu i-a reuşit cu falsul lui Sorin Roşca Stănescu. Nu a existat legătură între achiziţia de terenuri făcută de Ioana şi procurorul Papici. Nu are nicio legătură activitatea depusă de DNA în judeţul Călăraşi şi achiziţia terenului din Călăraşi făcută de fiica mea”, a precizat Băsescu într-o conferință de presă organizată la Palatul Cotroceni.
Băsescu, telefon pentru șeful băncii cu care lucra Ioana
Șeful statului a menționat că nu l-a cunoscut niciodată pe procurorul Papici, vorbind pentru prima data astăzi la telefon, atunci când l-a sunat pentru a-i cere scuze că este implicat într-un scandal generat de jocuri politice.
Președintele susține că “Papici într-adevăr a derulat o anchetă, nu el personal, în urma unei reclamaţii din 2012 şi ancheta e în desfăşurare”. El a explicat că fiica sa nu a utilizat bani cash, plățile făcându-se prin intermediul unei bănci. “În achiziţia terenului din judeţul Călăraşi, fiica mea nu a utilizat cash, virările s-au făcut prin bancă, în contul vânzătorului. Cum de altfel s-a virat prin CEC suma pe care a luat-o fiica mea credit. Fiica mea este un jurist care respectă legea”, a afirmat președintele.
Chițoiu la celălalt capăt al firului…
Daniel Chițoiu a afirmat că a fost sunat de Traian Băsescu care l-a rugat să îl mențină în funcție pe directorul CEC Bank, Radu Gheţea. “M-a sunat acum două, trei săptămâni, pentru că este în schimbare CEC Bank. Cred că domnul preşedinte Gheţea a dat fuga la Preşedinte pentru a nu fi schimbat. M-a rugat frumos să nu-l schimb. I-am spus că facem o evaluare a activităţii actualei conduceri. Dacă a performat, rămâne pe funcţii, dacă nu…”, a spus Chiţoiu la Palatul Victoria.
“Dacă Ponta vrea o bătălie politică, să o ducă între bărbați”
Traian Băsescu a apelat și la latura emoțională a românilor, dând senzația că încearcă să își protejeze fiica, despre care a spus că nu este angrenată politic și i-a transmis lui Victor Ponta că, “dacă are o bătălie politică, să o ducă între bărbaţi. Ioana nu este agrenată în politică”, indicându-i premierului că, dacă are suspiciuni legate de Ioana Băsescu, să facă o plângere în nume personal la Parchet. Ioana Băsescu a înregistrat la OSIM marca Mișcarea Populară, fundație care se dorește a participa la alegerile din 2014 în calitate de partid. Conducerea Mișcării Populare este formată în cea mai mare parte din consilieri prezidențiali.
PSD vrea anchetă pentru terenul fermierului Băsescu
Reacția președintelui vine după ce fiica sa cea mare a precizat că cele 290 de hectare de teren agricol achiziționate în septembrie în Călărași au fost achiziționate cu bani obținuți din contractarea unui credit ipotecar pe 30 de ani de peste un milion de euro şi achitând din surse proprii aproape 280 de mii de euro.
Miercuri dimineață, premierul Victor Ponta a anunțat că, în urma întâlnirii cu grupurile parlamentare, PSD dorește înființarea unei comisii parlamentare care să ancheteze cazul achiziţionării de către familia prezidenţială a unui teren în Călăraşi şi a implicării unor instituţii ale statului în acest caz, și a unei alte comisii care să ancheteze retrocedările făcute în Ardeal.
Scandalul a izbucnit ca urmare a apariției în spațiul public a unor informații conform cărora Ioana Băsescu ar fi cumpărat terenul din localitatatea Nana după ce președintele ar fi folosit persoane din instituțiile satului să verifice pământul. Mai exact, a fost făcută publică o adresă trimisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, aflată în subordinea Guvernului, către procurorul Papici, prin care i se dădeau acestuia informații în legătură cu mai multe terenuri, inclusiv cel din această tranzacție.

















































