Premierul Boc a explicat la RRA că numeşte USL "Alianţa Socialistă" pentru că Victor Ponta s-a proclamat mai demult "un Fidel Castro de România" şi pentru că PNL nu mai poate fi considerat de dreapta după ce s-a predat PSD.

Politică

Boc: Ponta s-a proclamat un Fidel Castro de România

"
Eu le spun Alianţa Socialistă, că asta este în realitate.Dl Ponta s-a identificat şi cu Fidel Castro…", a spus Boc la un moment dat, când în discuţie fusese invocată viziunea USL privind reorganizarea. "Denumirea oficială este însăUniunea Social-Liberală", i-a spus lui Boc moderatorul."Dvs vă faceţi datoria, eu ca politician îmi permit să spun pentru că pe de o parte PNL s-a predat PSD-ului şi acest lucru îl vede toată lumea, că nu mai există
PNL şi nu mai există dreapxa reprezentată de PNL în România.Iar pe de altă parte, dl Victor Ponta de la sine s-a identificat cu Fidel Castro, s-a proclamat un Fidel Castro de România, aşa că nu văd de ce nu le-am spune Alianţa Socialistă", a explicat Boc de ce îi gratulează pe cei de la USL cu acest termen.
În martie 2010, în cadrul unei emisiuni de televiziune Victor Ponta susţinea că el şi Crin Antonescu sunt precum Che Guevara şi Fidel Castro. Pe atunci, USL nu se formase, iar cei doi îşi disputau titulatura de lider al opoziţiei. "Eu ţin foarte tare ca din 2012 unul dintre noi să fie liderul Guvernului şi celălalt liderul Opoziţiei (…) Deocamdată însă, dacă tot ziceaţi că am fost rebeli, sper că domnul Antonescu nu se supără, suntem ca Fidel Castro şi Che Guevara, dar dictatorul încă n-a fugit.Adică dictatorul e tot aici.Noi am coborât din munţi, dar dictatorul încă e la palatul lui aşa că lupxa continuă. (…) Şi ei (Castro şi Guevara) s-au despărţit la un moment dat", descrisese Ponta, în cadrul unei emisiuni televizate, situaţia în care se aflau el şi Antonescu în calitate de preşedinţi ai partidelor de Opoziţie.
Liderul PNL Crin Antonescu, şi el în studio, s-a arătat amuzat de comparaţia lui Ponta, plângându-se în glumă că acesta nu dă exemple de personaje mai democratice. "Ăsta e năravul pesediştilor, de ieri şi de azi.Nu dă exemple cu Havel, cu alţi oameni care au făcut câte ceva, dă exemple cu Fidel Castro şi Che Guevara", a spus liberalul. 
"Ce să fac?Dau şi eu din propria istorie…", a replicat Ponta.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top