„Dincolo de miza reintroducerii în spaţiul public a ideii de poezie contemporană vizibilă şi interactivă, FIPB a apărut din necesitate. Bucureştiul este printre singurele capitale europene care nu au avut un Festival de Poezie de mare amploare până în urmă cu câțiva ani. FIPB și TNCP au venit să suplinească acest deficit major, care situa poezia ca gen literar, dar şi poeţii, în spaţii periferice de promovare. Pentru o săptămână, poezia contemporană și nu numai, românească și străină, va fi poziționată prioritar în spațiul cultural bucureștean. Aducem în faţa publicului românesc poeţi veritabili, vizibili, influenţi, din toată lumea, care pot oferi o perspectivă de ansamblu asupra fenomenului poetic contemporan şi care, prin interacţiune cu publicul și cu poeții autohtoni, contribuie la conturarea unei panorame corecte, la zi, a fenomenului poetic viu. Pentru câteva zile, Bucureștiul va fi capitala mondială a poeziei.” – conf. univ. dr. Ioan Cristescu, Directorul General al Muzeului Național al Literaturii Române
Recitalurile muzicale vor fi susținute de artiști renumiți: Mircea Tiberian (pian), Nadia Trohin (voce), Anita Petruescu (voce), Ana-Cristina Leonte (voce), Tavi Scurtu (electronics și percuție), Iordache (saxofon), Dan Mitrofan (chitară).
Festivalul Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB) este o iniţiativă culturală care îşi propune să reintroducă în spaţiul public contemporan conceptul de poezie vizibilă şi interactivă.
Atât prin istoricul său, cât şi prin palmares, Festivalul Internaţional de Poezie Bucureşti începe să se contureze drept una dintre cele mai spectaculoase manifestări dedicate poeziei de pe scena literară autohtonă.
• 22 de invitaţi din străinătate, pe lista oaspeţilor numărându-se poeţii nominalizați la Premiul Nobel pentru Literatură, precum Ko Un (Republica Coreea), Yang Lian (China) și Mircea Cărtărescu
• Eveniment special dedicat aniversării Dada, la care participă performeri din 7 ţări / „DADA 100: poezie sonoră, simultană, experimentală şi de avangardă”
• Lecturi publice, mese rotunde, dezbateri, performance-uri şi recitaluri de jazz în 10 locaţii din capitală: Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, Teatrul Excelsior, Librăriile Humanitas, Green Hours, Galeria Romană, Muzeul Municipiului Bucureşti, Librăria Open Art, Tramvaiul 26, Muzeul memorial „Tudor Arghezi – Mărțișor”
• Maratonul de Poezie și Jazz, ediția a VIII-a (marcând prin poezie, blues şi jazz Noaptea Europeană a Muzeelor – 21 mai 2016)

















































