Echipa naţională de handbal feminin a României s-a calificat în semifinalele Campionatului Mondial din Danemarca, după ce a învins, miercuri, la Herning, cu scorul de 31-30 după prelungiri, reprezentativa ţării gazdă, şi va întâlni selecţionata Norvegiei în penultimul act al competiţiei.

Actual

Calificare dramatică în semifinale

Marcatoarele echipei României au fost Neagu 15 goluri, Brădeanu 5, Manea 3, Nechita 3, Buceschi 3, Ardean-Elisei 2, iar pentru Danemarca s-au remarcat L. Jorgensen 5 goluri, Hansen, tot 5.

Cele două echipe s-au mai duelat în aceeaşi sală, la CE din 2010, atunci când tricolorele au câştigat medalia de bronz, învingând Danemarca în finala mică.

Tot miercuri, în celelalte meciuri din sferturile de finală s-au înregistrat rezultatele: Olanda – Franţa 28-25 (15-12), Polonia – Rusia 21-20 (11-9) şi Norvegia – Muntenegru 26-25 (13-11).

Astfel, în semifinalele Campionatului Mondial se vor duela Olanda – Polonia şi România – Norvegia, în timp ce învinsele Franţa, Rusia, Muntenegru şi Danemarca vor evolua pentru clasarea finală pe locurile 5-8.
Tricolorele s-au calificat în sferturi după ce au eliminat, în optimi, campioana mondială en-titre, Brazilia, cu scorul de 25-22 (13-8), anterior încheind pe locul patru în grupa D.

Obiectivul naţionalei României la CM din Danemarca a fost clasarea pe unul din primele opt locuri, acesta fiind deja îndeplinit.

Semifinalele se vor disputa vineri, atunci când sunt programate şi primele meciuri pentru locurile 5-8, iar finalele pentru medalii, precum şi meciurile pentru locurile 5-6 şi 7-8, duminică.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top