„Cancel culture” și mișcarea #MeToo din presa americană. Cazul Bari Weiss

S-a vorbit tot mai insistent în ultimii ani despre o alunecare a presei către propaganda politică de extremă-strângă și iată că demisia ziaristei Bari Weiss de la New York Times confirmă parțial lucrurile! Totodată, deschide și o dezbatere necesară despre presă în general.

Cine este Bari Weiss?

Jurnalista Bari Weiss a lucrat pentru secțiunea de opinii și comentarii de la New York Times, venind de la The Wall Street Journal. A lucrat anterior la publicațiile evreiești Tablet, Forward și Haaretz. Bari Weiss are studii feministe și a îmbrățișat mereu teme ale stângii marxiste (sau pentru cei care preferă, ale liberalismului) și a scris o carte despre antisemitism.

S-a pronunțat împotriva mișcării #MeToo, și a glorificat „marșul femeilor” împotriva lui Trump după alegerea sa ca președinte, susținând că Donald Trump atacă femeile „cele mai slabe și vulnerabile din societate”.

Cei de la The Intercept, care o descriu ca fiind „o caricatură”, scriu că  „a scos la iveală o serie de atacuri ieftine, superficiale, asupra țintelor de stânga, deja marginalizate, care au făcut-o eroină în rândurile intelectualității neo-conservatoare, aliata neo-liberalilor”.

Unele dintre articolele scrise de Weiss au fost dur, dar onest, criticate de jurnaliști de seamă precum Rebecca Traister ori Glenn Greenwald. Nu la fel s-a întâmplat însă când a ajuns să fie criticată de stângiștii radicali americani. Cum ar veni, de „ai ei”. Dinspre stânga radicală, criticile au fost acide și, iată, insuportabile pentru Weiss.

De exemplu, Cenk Uygur (The Young Turks) nu-i poate ierta solicitările de a fi concediați cercetători sau profesori arabi și musulmani. Într-adevăr, Weiss a cerut printr-un articol publicat în Haaretz Colegiului Barnard să renunțe la cursurile ținute de antropologul Nadia Abu El-Haj care a scris o carte controversată care examinează arheologia israeliană. Înainte de asta, s-a plâns de un profesor din facultate care „o intimida” prin cele afirmate în cursul său. Alte cazuri similare sunt analizate în The Intercept.

Așadar, susține Uygur, una este libertatea de expresie când vine vorba să îi critici pe musulmani, alta când este vorba despre Weiss. Uygur susține că Bari Weiss se victimizează fără motiv.

Cam la fel crede și David French (The Dispatch), care scrie că Weiss s-a „anulat” singură, prin demisie, nefiind „anulată” prin concediere. El recunoaște, totuși, că Bari este îndepărtată de pe terenul de joacă stângist prin cruzime, instrumentul preferat utilizat în „cultura anulării”. Ceea ce odinioară, în termenii marxism-leninismului se traducea prin „cine nu este cu noi, este împotriva noastră”.

Dar, spun unii jurnaliști, în special conservatori, este greu de crezut că Weiss ar fi plecat de la NY Times fără să aibă vreun alt angajament.

Mai trebuie amintit că Bari Weiss nu este vreun conservator, fiind mai curând echivalentul unei Pora sau Dogioiu din presa băsistă autohtonă (cu upgradeul american de rigoare), și totuși, la New York Times „i-au făcut viața insuportabilă”, deoarece a contestat aspecte ale ortodoxiei „stângii”.

Evident, Weiss are dreptate când deplânge faptul că se ignoră subiecte serioase și de interes public, acestea fiind înlocuite cu texte ușurele care îl demoninează pe Donald Trump. La fel cum în presa românească prevalează înfierarea „pesedeului” sau înfierarea lui Dragnea. Facil, da.

Stânga modernă este condusă de fanatici cam peste tot și reprezintă cea mai mare amenințare la libera exprimare. Cultura lor toxică ignoră etica jurnalistică și valorile morale (pe care le clamează, dar nu le aplică). Dar, există vreo legătură între acest fenomen și plecarea ziaristei de la NY Times?

Bari Weiss a luat o poziție în privința libertății de expresie, consideră unii. Bari Weiss și demisia ei sunt un construct politic al extremei stângi, care aruncă o perdea de fum asupra tot mai deselor luări de poziții ale jurnaliștilor împotriva redacțiilor care le îndeasă pumnul în gură, spun alții. Presa de opinie și redacțiile politice trec printr-un adevărat moment #MeToo în clipa de față, scrie Karen Attiah (Washington Post).

Deși se declară sionistă, Bari Weiss are poziții contrare față de Bibi Netanyahu, în special datorită bunelor sale relații cu președintele Trump, îi susține deschis pe Benny Gantz și pe Yair Lapid, nu își asunde repulsia îmbrăcată în epitete contondente față de Donald Trump, dar nici față de un alt amic politic al lui Trump și inamic al „liberalismului”, premierul ungar Viktor Orban. În schimb, Weiss aclamă politicile „filantropului” George Soros.

Și, iată, oricât s-ar fi împotrivit primei mișcări #MeToo, face parte acum, conștient sau nu, din mișcarea similară din presa americană, un semn că establishmentul se pregătește să scape de vechea gardă a propagandiștilor săi, pe care vrea să îi înlocuiască cu alții, mai antropofaciali.

Weiss se caracterizează ca fiind de centru-stânga, dar ceea ce o definește nu este nicidecum vreo soliditate a convingerilor, ci naivitatea șocantă a celor care umblă bâjbâind după etichete. Într-un fel, Weiss împărtășește acel gen de convingeri descrise de un confrate de pe la noi, precum a gospodinei care nu are curajul să cumpere borcanul de sfeclă feliată – deși vede conținutul – doar pentru că pe etichetă scrie că e sfeclă răzuită.

Noul McCarthyism de la Times: obiectivitatea, înlocuită cu pseudo-corectitudine

În presa care funcționează pe bazele „clarificării morale” a informațiilor transmise publicului, The New York Times, The Washington Post, The Atlantic, The New Yorker, Vox și multe altele, printre cele mai mari și mai prestigioase din SUA, se scrie după cum bate vântul în politica Democraților, indiferent de câte scrisori deschise în apărarea discursului liber și a dezbaterii ar fi publicate în Harper sau în scrisori de demisie precum cea semnată de Weiss. Mult zgomot pentru nimic!

Propriu-zis, Bari Weiss s-a angajat la NY Times în urma precedentelor alegeri prezidențiale, motivând că ziarul nu a lăsat nici măcar să se înțeleagă faptul că Donald Trump ar putea fi ales președinte în detrimentul candidatei stângii, Hillary Clinton. Ironia sorții: observația lui Cenk Uygur la adresa întregii prese mainstream americane a fost identică!

„Dar lecțiile care ar fi trebuit să urmeze alegerilor – lecții despre importanța înțelegerii celorlalți americani, necesitatea rezistenței în fața tribalismului și centralitatea schimbului liber de idei într- o societate democratică – nu au fost învățate”, a scris Weiss, motivându-și demisia.

„În schimb, în presă a apărut un nou consens, dar poate mai ales la această publicație: adevărul nu este un proces de descoperire colectivă, ci o ortodoxie cunoscută doar de câțiva iluminați a căror misiune este să îi informeze pe toți ceilalți”.

Este neclar, totuși, care au fost marile eforturi dedicate aflării adevărului, pe care, am putea presupune că Bari Weiss le-a depus. Mai ales că, editorialele ei sunt, propriu-zis, o simplă cutie de rezonanță pentru diversele idei ale propagandei stângiste și a unor alți editorialiști ai ziarului.

Scrisoarea de demisie descrie un loc de muncă ostil, coercitiv, incidente și insulte care dezvăluie modul în care NY Times duce aceeași bătălie în  interior ca și în afară pentru a-și promova punctele de vedere distorsionate.

Weiss citează „intimidarea constantă din partea colegilor” care nu sunt de acord cu părerile ei. „M-au numit nazistă și rasistă”, se plânge ea. La fel, deși a cauționat la nesfârșit ideologia stângistă, Weiss se plânge acum că mulți stângiști (liberali) se simt șocați și ofensați de grosolănia online a extremiștilor care nu sunt de acord cu ei, fiind în cele din urmă – exact cum au fost și cei de dreapta – „anulați” profesional de aceștia.

Numai că, întreaga mizerie ce domină forumurile de discuție și platformele de socializare, a fost încurajată și manipulată exact de stângiști. Deci nici Weiss nu este vreo victimă aici.

Nu e nici un secret că în sfera mass-media digitală, în care clicurile înseamnă venituri și unde ultrajul determină clicuri, audiența înseamnă bani, indiferent dacă sunt generați de texte laudative ori supărătoare.

Weiss ar fi trebuit să cunoască acest „amănunt”, căci secțiunea de opinie din New York Times, unde a lucrat, a fost un motor pentru trafic și a devenit parte integrantă a generării de venituri prin reclame, în mare parte din cauza indignării produse, inclusiv de articolele ei.

Weiss aruncă acum toată mizeria în spinarea editorului, A. G. Sulzberger, pe care îl acuză că a păstrat tăcerea, în timp ce o „mentalitate de gloată” domina redacția. „Nu înțeleg cum ați permis acest tip de comportament să continue (…) în timp ce mă lăudați, în privat, pentru curajul meu”.

Sigur că Weiss are dreptate când spune că NY Times nu mai funcționează ca un ziar propriu-zis. Că „misiunea” ziarului este de a rescrie informația publică, în cheia propagandei despre rasă, gen și fiecare nouă formă de politică identitară.

Cel mai șocant text semnat de Bari Weiss este, nu o critică, ci un adevărat denunț la adresa editorului ziarului și ale „rădăcinilor confederate ale familiei Ochs-Sulzberger”. Familia este editoarea ziarului New York Times începând din 1896! A.G. reprezintă a cincea generație.

„Cunoașterea faptului că membrii familiei, inclusiv mama lui Ochs, Bertha Levy, au sprijinit sclavia și Ochs însuși a donat sume mari de bani pentru memorialele confederației, ar trebui să îndemne personalul ziarului să solicite o răspunderea completă a familiei. Visul meu este că Times va aplica aceleași standarde propriilor sale conduite pe care le aplică altor persoane și instituții și, umilit de ceea ce învață, se va fi vindecat de aroganța sa”.

A.G. Sulzberger a refuzat să comenteze.

Pe de altă parte, răspunzând pe Twitter unei întrebări, Noam Chomsky spune că doar o parte a reacțiilor la scrisoarea semnată de Weiss sunt vizibile. Ceilalți, cadre universitare și activiști de stânga, relatează despre propriile experiențe negative la modul anonim, speriați de cultura toxică ce domină societatea. Natura și magnitudinea acestor reacții, spune Chomsky, dau adevărata putere scrisorii.

Adevărul despre demisia activistei Weiss

Nu, nu este vorba despre libertatea de expresie! Weiss consideră că acea clasă căreia îi aparține este deținătoarea adevărului și orice critică adusă clasei ei înseamnă o amenințare la adresa libertății de expresie. Este vorba doar despre libertatea unora. Libertatea celor care ar trebui să aibă dreptul de a vorbi, în exclusivitate, în zona publică.

Chiar și în scrisoarea ei, Weiss împarte staff-ul editorial al NY Times în „tinerii” progresiști și în stângiștii bătrâni (editorii, cei de peste 40 de ani) care le stau în cale. Este uluitoare ipocrizia cu care unii o apără pe Weiss sub falsul stindard al libertății de expresie, doar pentru apartenența ei etnică ori politică, cum și a dreptei care îi laudă gestul „curajos”.

Și mai șocantă este apariția unui articol în presa din România, nu oriunde, ci în G4Media, condusă de fostul propagandist de la HotNews, Dan Tăpălagă. Se menționează aici că Weiss susține că NY Times nu mai respectă decât dorințele cititorilor de extremă stânga. Dar ce alți cititori poate avea NY Times?

Antisemitism?

Organizația Sionistă din America (ZOA), cea mai veche organizație pro-Israel a națiunii, a înființat o linie telefonică specială pentru antisemitism pentru angajații evrei de la New York Times, presupuse victime ale antisemitismului la locul lor de muncă.

Reacția celor de la ZOA a survenit marți, îndată după demisia editorului Bari Weiss, care a părăsit Times, descris ca fiind un mediu din ce în ce mai intolerant, inclusiv din cauza antisemitismului. Președintele ZOA, Morton A. Klein, a condamnat cultura organizațională intolerantă de la NY Times și a anunțat că pune la dispoziția victimelor antisemitismului o linie telefonică și un e-mail unde eventualele atacuri împotriva evreilor să poată fi raportate.

Cazul Weiss din România

Culmea ipocriziei este ca NY Times și G4Media să vorbească despre libertatea de expresie, despre acuratețea informațiilor sau diversitatea opiniilor. Dar, în lumea noastră defectă, iată, astfel de derapaje există și încă pot fi luate în seamă de unii cu bună-credință.

Dacă G4Media ar fi fost câtuși de puțin interesată de libertatea de expresie, ar fi amintit de cazul Weiss din România! Nu acum, ci atunci când însăși libera exprimare a opiniilor a dus la expulzarea unui jurnalist francez din țara noastră.

Și noi am avut, așadar, un caz Weiss. Tot legat de libertatea cuvântului! Anume, Raoul Jean Nicolas Weiss, tot cu rădăcini evreiești, stabilit la Cluj, corespondent al publicației conservatoare Visegrad Post, a fost expulzat din România, în 2018, urcat în avion și expediat la Viena, cu interdicție de a mai călca în țară în următorii 5 ani.

Nu a fost vreo mare agitație în presa autohtonă nici pentru apărarea libertății de expresie și nici pentru apărarea drepturilor jurnalistului Raoul Weiss. Nu s-au agitat nici Active Watch, nici Centrul pentru Jurnalism Independent, atât de vocali odinioară, cum nu s-au agitat nici alții.

Acuza: Raoul Weiss reprezintă o amenințare la adresa siguranței naționale. De ce? În primul rând pentru că era corespondentul publicației Visegrad Post (cu un nume „nepotrivit”), apoi pentru că îndrăznea să critice starea de fapt din România și să analizeze lucrurile din perspectivă conservatoare, scrierile lui fiind preluate în cascadă de publicații și repostate, tot în cascadă, pe social media.

Greu de înțeles de ce ar fi mai important cazul ziaristei Bari Weiss din Statele Unite.