Catastrofa strategică a Federației Ruse

La jumătatea anului 2022, Frontul din Estul Europei rămâne o realitate tragică, cu zeci de mii de civili ucraineni deveniți simple amintiri, cu zeci de mii de militari ucraineni și ruși pieriți pe câmpul de luptă, într-o confruntare neașteptată, dintre o armată a secolului 21 – cea a Ucrainei – și una a veacului trecut – aceea a Federației Ruse. 

• Nadia, Steaua României
• Când ne dezvelim genunchii…
• O companie americană construiește la Cluj primul centru de date din lume cu Inteligența Artificială Cuantică
• Val de naturalizări fără precedent! Număr record de pașapoarte germane în 2025
• Putin: Nimeni nu poate spune proveniența unui aparat de zbor până când nu este efectuată o expertiză

Rușii păcăliți de propagandă

Suntem bombardați zilnic cu clișee imagologice despre președintele rus și oficialii din jurul său, care îi nuanțează mesajele către opinia publică internă și spre aceea internațională, deseori fiind vorba de enunțuri fără acoperire în viața reală, dar utile menținerii iluziei că Rusia mai este o superputere, egala Statelor Unite ale Americii, când, de fapt, prestigiul său a luat-o în jos, pe toboganul istoriei, după ce forța expediționară trimisă de Kremlin în Ucraina a eșuat, inițial în nordul acestei foste republici sovietice socialiste, ulterior în estul și sudul arealului dorit cu totul de conducerea actuală de la Moscova, în sensul includerii vastelor teritorii menționate în granițele Federației Ruse. 

Din perspectiva timpului care s-a scurs din momentul invadării Ucrainei de circa 200.000 de militari ruși, până când citiți aceste rânduri/gânduri, putem constata, cu obiectivitate:

• Pripeala – cu care Vladimir Putin a conceput operațiunea militară specială, care ar fi urmat, chipurile, să se termine în 48 de ore, prin capitularea Kievului; 

• Ignorarea – capacității statelor membre ale NATO de a rămâne laolaltă, în apărarea fermă a dreptului fiecărei națiuni europene la libertate, independență, suveranitate naíonală și integritate teritorială; 

• Desconsiderarea – țărilor care alcătuiesc Uniunea Europeană și pentru care democrația este mai presus de artificiile unei autocrații, precum cea rusă. 

Opinia publică rusă a fost inițial păcălită cu iluziile unui triumfalism mort la porțile capitalei ucrainene, a fost și este îndopată cu teoria  victimizării, ca urmare a unei lupte existențiale în care ar fi – chipurile – angrenată națiunea lui Lev Tolstoi și va avea parte de înțelegerea unui viitor diferit, în care corul statelor libere va oferi Moscovei partitura integrării într-un sistem unde dreptul la o opinie separată este asigurat, dar majoritatea asigură evitarea exceselor care pot afecta destinele a sute de mii de pământeni vinovați doar pentru că adoră respirația liberă de dictatură.  

Să ne uităm un pic și spre starea opiniei publice mioritice, unde mai sunt, din păcate, voci izolate, acelea care susțin că Ucraina a generat reacția militară a Rusiei (!?!), că nazismul este o realitate a vieții politice ucrainene, că laboratoarele secrete, care au funcționat în  fosta republică sovietică socialistă ucraineană sunt rodul machiavelismului american, deși acestea, câte și cum sunt, au funcționat, cu știința lui Putin, încă din vremea epocii de glorie a URSS și – culmea iraționalității! – că bine le fac… rușii ucrainenilor (???…), o afirmație tipică acelora care confundă viața cea de toate zilele cu filmele vizionate cândva, în anii socialismului, pe micul ecran, scenariile acestora vizând momente din confruntarea dură, dintre naziștii germani și trupele Uniunii Sovietice. 

Agenția Bloomberg a calculat că Rusia va încasa cca 285 de miliarde de dolari anul acesta, ceea ce înseamnă „venituri fără precedent”, datorită creșterii prețurilor la petrol și gaze naturale.

Putin face echilibristica disperării ascunse

Revenind la starea liderului de la Moscova – aceea privind puterea reală pe care o mai deține, nu sănătatea sa – este tot mai clar că Vladimir Vladimirovici Putin face o echilibristică a disperării ascunse în biroul nr.1 de la Kremlin, una generată de:

• Realitatea că nu riscă ordonarea mobilizării generale, deoarece ar putea apare așa forța care să îl măture rapid de la putere, 

• Nu mai ia în calcul recursul la utilizarea valizei nucleare, pentru că la momentul dispunerii unui atac nuclear, fie și de nivel tactic, ar putea fi arestat de cei care vor să trăiască și în epoca ce urmează când se încheie dictatura actuală în Rusia, 

• Nu mai apare amenințător cu tot felul de arme noi, a căror eficiență de doi bani s-a văzut în Ucraina – în traducere liberă mult zgomot pentru nimic. 

Cu un aliat insignifiant în Europa de azi, precum Belarusul, cu un parteneriat tot mai prudent, precum acela cu Republica Populară Chineză, cu o făcătură geopolitică numită Comunitatea Statelor Independente, compusă oficial încă din 9 state – Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Kazahstan,  Kârgâzstan, Republica Moldova (tot mai rezervată, în ultima perioadă), Rusia, Tadjikistan și Uzbekistan – la care se adaugă Turkmenistan, ca stat asociat și Mongolia, ca țară cu rol observator, Vladimir Putin s-a pomenit, în urma agresiunii militare contra Ucrainei, cu decizia uluitoare a Finlandei și Suediei de a intra rapid în NATO, ceea este sinonimă cu o catastrofă strategică pentru Federația Rusă. 

Și ca tacâmul înfrîngerilor succesive să fie complet, Uniunea Europeană a întrerupt deja importurile de cărbune din Rusia și este pe punctul de a ajunge la un embargo asupra petrolului, firmele străine și-au făcut bagajele și au plecat rapid din Federația Rusă, iar vânzările de armament rusesc au devenit o loterie – dovadă fiind și faptul că India a suspendat achiziționarea de elicoptere militare rusești -, în condițiile în care  economia Rusiei se prăbușește într-o recesiune tot mai adâncă, ca urmare a sancțiunilor economice occidentale, iar foametea și lipsurile de tot felul constituie noile coșmaruri ale celor cu funcții cheie la Kremlin. 

Sigur că una din metodele cu care Putin speră să iasă din ambuscada geopolitică ucraineană – pe care singur a creat-o – este aruncarea vinovățiilor sale pe terți precum generalii și amiralii implicați inițial în operațiunea militară specială din Ucraina și apoi destituiți, unii chiar arestați, pentru eșecurile înregistrate în confruntările cu forțele terestre, navale și aeriene ucrainene, care au pus pe gânduri până și pe admiratorii dictatorului de la Kremlin. 

Adevărul crud este acela că nu doar actualul președinte rus a crezut în forța și invincibilitatea celor destinați pentru cucerirea Ucrainei, ci și cei care l-au secondat și susținut în menținerea iluziei sale, prin care s-a demonstrat public ruperea de realitate a multor factori de decizie din regimul care ține și azi poporul rus în condiția de supus necondiționat al lui Putin. 

Armata rusă, organism din secolul trecut

Hărțile militare inițiale – aduse la Kremlin de la Statul Major al armatei ruse – sunt bune acum doar pentru o posibilă viitoare carte dedicată ignorării premeditate a stării de spirit din armata ucraineană.

Aceea care din 2014 până în acest an a fost echipată, dotată și antrenată – de britanici și americani – corespunzător provocărilor la care trebuie să facă față unități militare de elită, din veacul 21, în timp ce armata rusă trăia și activează ca un organism militar din secolul trecut, cu soldați brutalizați de frica de a muri inutili, cu ofițeri care se visau mareșali, dar nu erau în stare să comande plutoanele din subordine, decât după ce primeau aprobările întârziate ale eșaloanelor superioare – aflate prea departe de durele realități ale câmpurilor de luptă din vecinătatea Kievului, Harkovului, Mariupolului sau Hersonului.

Unul dintre eroii de la Azovstal…

Trei zile mai târziu…prizonier de război al rușilor, împreună cu alți 2.439 de luptători ucraineni

Eșecul încercuirii și cuceririi Kievului, rezistența eroică a ultimilor apărători ai Mariupolului, crimele de război dovedite mai în toate locurile de unde s-au retras unitățile militare rusești au semnalat opiniei publice internaționale că mitul invincibilei armate comandate de la Moscova nu mai este valabil și în anul 2022. 

Astăzi, Putin nu mai este perceput ca un lider extrem de abil în a impune și menține nostalgia sovietică în arealul de influență geopolitică al Moscovei, ci doar ca un bătrânel singuratic, ce își proteja genunchii cu o pătură kaki, la parada militară organizată pe 9 mai, în Piața Roșie din Moscova. 

Întrebarea momentului este: de ce unii lideri europeni cer doar o încetare a focului în Ucraina? 

Pentru că o retragere de facto a trupelor ruse invadatoare de pe teritoriul ucrainean este și imposibilă și ar pune automat capăt regimului lui Putin în Federația Rusă. 

Imposibilă, pentru că ar genera interogații de genul: când se vor retrage militarii ruși pacificatori din Transnistria și când vor păsări teritoriile Abhaziei și Osetiei de Sud trupele de ocupație rusești aflate acum acolo? 

Pe de altă parte, iluzia Londrei că Ucraina ar putea câștiga războiul este generoasă, dar nu ține cont de realitatea din estul și sudul teritoriului ucrainean, unde forțele combatante sunt captive ale unui război de poziții pe termen lung. 

Sigur că avem de a face cu o confruntare între ceea ce am putea numi barbaria răsăriteană și civilizația europeană, armele nucleare fiind diferența specifică pe care se bazează liderul de la Kremlin. 

Citind memoriile de război ale unor generali germani – tipărite la Beijing, în limba engleză – am observat un detaliu interesant. 

Până la debutul anului 1943 – bătălia de la Stalingrad derulându-se de la 23 august 1942, la 2 februarie 1943 – Adolf Hitler își asculta, de regulă, generalii, înainte de a se trece la o nouă operațiune militară. 

După dezastrul de la Stalingrad, Hitler nu mai avea încredere în înstelații săi, decidea singur prioritățile de pe front și se comporta precum Putin acum, care a ajuns, conform surselor publice britanice, să îi spună generalului Valery Vasilyevich Gerasimov, cel care conduce de jure armata Rusiei, cum să acționeze brigăzile și batalioanele rusești (!!!) pe teritoriul Donbasului de  vest, deși, chiar și în aceste condiții, trupele invadatoare ale Moscovei nu au reușit să înainteze de o manieră decisivă. 

Speculațiile occidentale privind bolile posibile ale lui Putin nu se compară cu speculațiile propagandei ruse privind rachetele hipersonice și dronele submarine Poseidon, cu care Federația Rusă credea că va intimida defensiva Ucrainei, aceste arme aducând aminte mai degrabă de minciunile regimului prelaților de la Teheran, care, pentru intimidarea adversarilor cunoscuți anunța – înainte de perioada pandemiei globale – în fiecare lună câte o armă nouă, un fâs și nimic mai mult, pe panoplia de carton a tehnicii de luptă cu care s-ar fi putut lăuda armata Iranului, ieri ca și azi. 

Istoria impune reconsiderarea obiectivă a trecutului, dar geopolitica prezentului arată că schimbarea liderului de la Kremlin este o chestiune internă a Federației Ruse, dezirabilă în comunitatea euro-atlantică actuală, dar greu de anticipat dacă și când va avea loc, cu consecințe nebănuite azi. 

În același timp, nu trebuie să ne lăsăm păcăliți de retorica unora, de peste Ocean, precum opinia senatorului Mitt Romney, care a avertizat că Putin „încolțit și delirant” ar putea folosi arme nucleare.

Politicianul american deja menționat a sugerat într-un eseu publicat în New York Times, că „NATO s-ar putea angaja” în Ucraina, ca „să distrugă potențial armata Rusiei”, ca o opțiune împotriva președintelui rus Vladimir Putin, dacă acesta ar desfășura arme nucleare.

Nici ca glumă, la Radio Erevan, nu merge acest enunț lipsit de realism. 

Rusia a atacat, din nou, Ucraina, la final de februarie, în acest an, dar nu a atacat NATO și – dincolo de declarațiile belicoase – nu a folosit arme nucleare, chimice sau biologice. 

În plus, un ipotetic atac al Alianței Nord-Atlantice contra Rusiei nu ar fi agreat de majoritatea covârșitoare a statelor membre ale NATO, pentru simplul motiv că această organizație este una pur defensivă, nicidecum ofensivă. 

Președintele Joe Biden a semnat pe 21 mai un pachet de ajutor de 40 de miliarde de dolari, pentru Ucraina; 20 de miliarde de dolari fiind explicit destinați pentru asistență militară. Foto White House

O opinie la fel de visătoare, precum a senatorului Mitt Romney a avut, în penultima săptămână, din luna mai, și politologul rus Alexei Fenenko, care  a declarat că invadarea Ucrainei de către Putin a fost o „repetiție”, pentru un conflict mai mare și că războiul din Ucraina este pentru a „testa și a lupta împotriva” armelor NATO. 

Somnul rațiunii naște știți Dumneavoastră ce.

Deocamdată armatele rusă și ucraineană sunt față în față, în sudul și estul Ucrainei și cu excepția unei încetări a focului nimic concret nu se întrevede în viitorul apropiat – cel puțin nu acum.

Dacă este să luăm în calcul o analiză a serviciilor secrete britanice, din cei aproximativ 190.000 de militari destinați invadării Ucrainei o treime a fost pierdută, ceea ce ar însemna echivalentul a peste șase divizii, deși informațiile oferite de armata ucraineană indică doar două divizii rusești pierdute în luptă, iar la Moscova s-a recunoscut indirect, printr-o scurgere voită de informații, că peste 10.000 de militari ruși au murit până acum, aici fiind vorba de o minimalizare tipică a propagandei ruse. 

Enunțul conform căruia ar mai fi nevoie de 800.000 de militari pentru a învinge armata ucraineană nu are nicio valoare, în condițiile în care la începutul agresiunii militare rusești în Ucraina, Forțele Armate ale Federației Ruse aveau oficial 900.000 de purtători de uniforme militare. 

Asta ar implica un efort economic peste puterile reale ale Rusiei, din acest moment, și ar pune în pericol stabilitatea puterii actuale de la Kremlin. 

De ce a fost ineficientă forța de invazie rusă în Ucraina? 

Planificarea făcută de Statul Major al armatei ruse nu a ținut cont de cunoașterea punctelor forte și slabe ale adversarului ucrainean, ci doar de doleanțele dictatorului de la Kremlin. 

Pe plan tactic, comandanții de plutoane și companii nu au avut competența deciziei imediate, inspirată de realitățile din teren, ci au depins, în mod catastrofal, de aprobările – deseori întârziate – ale eșaloanelor superioare. 

Echipamentul din dotare, ca și tehnica de luptă a forței expediționare ruse amintesc mai degrabă de cele utilizate în veacul trecut de armata sovietică, în timp ce armata ucraineană era de opt ani dotată cu cele necesare aplicării – printr-o instruire modernă – a principiului „să fii pretutindeni și nicăieri, să lovești și să dispari”.

Colonelul, în rezervă, Mikhail Khodaryonok a declarat la postul de televiziune de stat Rossiya-1: „Suntem într-o izolare geopolitică totală și întreaga lume este împotriva noastră, chiar dacă nu vrem să recunoaștem asta.”

El a atenționat, cu temeritate, că nici măcar mobilizarea în masă nu ar ajuta Rusia, având în vedere superioritatea armelor NATO furnizate Ucrainei. 

De ce? Chemarea la arme a  multor oameni neantrenați nu este o soluție, a spus el, „pentru că nu avem arme și echipamente moderne în rezerve”. 

Iar restructurarea radicală a complexului industrial militar al Rusiei nu se poate face peste noapte. 

Pe de altă parte, invazia în Ucraina a generat nu numai determinarea Finlandei și Suediei de a intra în NATO, ci și intenția Londrei, nuanțată de Liz Truss, secretarul de externe, care a dezvăluit că Marea Britanie a început discuții cu aliații săi internaționali, cu privire la trimiterea de armament modern în Republica Moldova, pentru a o proteja de Rusia.

Remember? Dacă peste 2.000 de militari ucraineni, bine antrenați și echipați au rezistat trei luni la apărarea orașului Mariupol, atunci cei 6.000 de militari din Armata Națională a Republicii Modova, când vor fi dotați cu tehnică de luptă conformă cu standardele NATO vor rezista cel puțin jumătate de an la ipotetica intervenție militară rusă în treburile interne ale statalității dintre Prut și Nistru. 

Un timp suficient pentru ca la Washington D.C., la Bruxelles și la București să se opteze pentru soluții pragmatice adaptate noii situații strategice, din zona României de Est. 

Nu este exclus ca Regatul Unit, SUA, Franța și Germania să ajungă la un acord privind semnarea unei forme de garanție de securitate atât pentru Ucraina, cât și pentru Republica Moldova, dacă și guvernul de la Chișinău va solicita așa ceva. 

La 21 mai 2022, președintele ucrainean  Zelensky a avertizat că doar o… descoperire diplomatică, mai degrabă decât o victorie militară, ar putea pune capăt războiului Rusiei împotriva țării sale. Foto President of Ukraine

Măcar este o recunoaștere indirectă, relativ tardivă, a faptului că actuala confruntare militară dintre Ucraina și Federația Rusă nu se poate încheia cu victoria militară a Kievului sau Moscovei. 

Teritoriile încă ocupate de forța expediționară rusă în Ucraina impun, după încetarea mult clamată a focului, o reluare a negocierilor, cu harta pe masă și recunoașterea de facto a zonelor pe care beligeranții le controlează în estul și sudul statului ucrainean. 

Eram la un curs ce se desfășura la o bază militară a armatei canadiene, când am întrebat pe un ofițer ucrainean – și el cursant acolo – dacă se cunoaște faptul că Bucovina de Nord și Bugeacul au aparținut Românei interbelice. 

Amabil, ofițerul ucrainean – care era șeful de cabinet al ministrului de atunci al apărării de la Kiev – a răspuns pozitiv, cu mențiunea că și Ucraina are teritorii de revendicat din Federația Rusă, dar nicio șansă ca să le capete înapoi. 

Cu alte cuvinte, fiecare stat fost sovietic rămâne cu ce a moștenit de la decedata Uniune Sovietică, cel puțin până mai ieri… 

Evenimentele politico-militare din Europa de Est, din februarie încoace, arată că la Kremlin lucrurile se văd cu totul altfel. 

Conflictul „va fi ( în continuare) sângeros, vor fi lupte, dar se va încheia definitiv doar prin diplomație”, a spus președintele Ucrainei, Volodymyr Oleksandrovych Zelenskyy, promițând doar că rezultatul va fi „corect” pentru Ucraina.

Asta este doar o nouă iluzie a Kievului. 

Moscova va menține peninsula Crimeea în componența Federației Ruse și va superviza înglobarea republicilor separatiste Donetsk și Luhansk, mai nou și a arealului limitrof regiunii Herson, în cadrul granițelor Rusiei.

Actualul raport de forțe militare dintre armata ucraineană și aceea rusă nu permite o posibilă ofensivă masivă de eliberare  a teritoriilor ocupate de invadatorii ruși, efectuabilă de Forțele Armate ale Ucrainei. 

Un război de lungă durată, unul de uzură, va măcina atât forțele apărătorilor ucraineni, cât și pe acelea ale agresorilor ruși. 

Nu știm câtă ordine este la Kiev – a se vedea anihilarea recentă a unui convoi cu arme venit din Europa – și cât haos este la Moscova – a se observa desele invocări ale bolilor închipuite sau reale ale lui Putin -, dar ambele state, Ucraina și Rusia par să fi epuizat soluțiile realiste de înțelegere pe cale amiabilă, diplomatică.

Viața a demonstrat că șeful serviciilor de informații militare al Ucrainei, generalul-maior Kyrylo Budanov a furnizat presei două gulgute. 

Prima este afirmația că Vladimir Putin este foarte bolnav, deși observăm că, în continuare, conduce, în felul său, aparte, Federația Rusă de la Kremlin. 

A doua este că o lovitură de stat este în desfășurare la Kremlin, un enunț sublim pentru ucrainenii dornici de libertate, dar deloc realist, prin simpla observare a continuității actualului regim de dictatură putinistă. 

Speculațiile ca speculațiile, dar ce date avem despre starea opiniei publice ruse? 

Un sondaj publicat în penultima săptămână din luna mai, de Bank Otkritie a constatat că 58% dintre ruși au spus că au observat lipsuri de alimente în magazine, de la începutul războiului. 

Un alt sondaj realizat de Centrul independent Levada, a constatat că 85% dintre cei chestionați au spus că acum este un moment prost pentru achiziții mari sau pentru a contracta un împrumut, la cel mai înalt nivel, din mai bine de un deceniu.

Rusia a încetat să mai publice multe dintre datele detaliate despre fluxurile comerciale, care ar oferi indicii despre impactul restricțiilor. 

Dar cifrele celor mai mari parteneri comerciali ai Federației Ruse arată că importurile au scăzut cu 45%, în luna  martie.

Embargoul asupra petrolului rusesc – aflat acum în discuție în UE –  ar costa Rusia până la 155 de miliarde de dolari în următorii trei ani, potrivit Institutului de Finanțe Internaționale.

Vânzările de mașini în aprilie au scăzut cu aproape 80%, cea mai mare scădere înregistrată. 

Chiar și companiile chineze, despre care Rusia spera că vor interveni pentru a umple golul pe măsură ce producătorii europeni și americani au plecat, au raportat volume în scădere.

Orice speranță a SUA și aliaților săi conform căreia sancțiunile occidentale ar duce la înfometarea Kremlinului de banii de care are nevoie pentru a finanța războiul nu par să se adeverească încă. 

Veniturile bugetare de până acum, în 2022 sunt aproape de niveluri record, datorită prețurilor ridicate la energie, iar Fondul Monetar Internațional prognozează doar deficite modeste în următorii câțiva ani. 

Cât de mult cheltuiește Kremlinul pentru război este secret de stat, ceea ce face dificilă evaluarea impactului.

Prognoza oficială a băncii centrale arată că economia Rusiei se va contracta cu 8%-10% în acest an, cu o scădere, în trimestrul al patrulea, de până la 16,5%. 

Putin a greșit când a presupus – cum preciza Daniel Yergin, un istoric important al energiei – că, din cauza dependenței Europei de energia rusă, democrațiile de acolo vor protesta, dar vor rămâne deoparte, așa cum au făcut-o și după invadarea peninsulei  Crimeea.

Reacția a fost total opusă, Uniunea Europeană reducând rapid, masiv și fără să ezite dependența de sursele de energie rusă. 

Yergin a mai afirmat ceva șocant, faptul că „Ușa Rusiei către Occident este închisă” și că va fi forțată să pivoteze spre China, pe măsură ce Europa se va îndepărta de energia rusă.

Un ex-șef al Serviciului Secret de Informații din Marea Britanie, Sir Richard Dearlove, a afirmat – pe 22 mai 2022, în “Mirror” – că Putin va părăsi curând biroul pentru a primi un tratament medical, această opțiune fiind „un fel de a trece lucrurile mai departe fără o lovitură de stat”.

Aici este și una din iluziile unor evaluatori europeni, aceea conform căreia înlocuirea lui Putin va opri războiul din Ucraina și Rusia va reveni la masa negocierilor. 

S-ar putea să asistăm la o încetare a focului și la un dialog strategic surprinzător, dar necesar, între emisarii diplomatici ai Kremlinului și cei ai Casei Albe, interesul slăbitei Federații Ruse fiind acela de a păstra, sub o formă sau alta, ce a cucerit până acum în Ucraina, iar scopul Statelor Unite ale Americii fiind de a opri vâlvătăile războiului, la nord de Marea Neagră. 

Cum în tradiția istorică a Rusiei generalul Vară nu a dat niciodată ordinul ca armele să tacă vom mai avea parte de o lungă vară geopolitică, răstimp în care statele europene democrate, inclusiv România au șansa scutului NATO.