Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, miercuri, cu premierul Victor Ponta la Palatul Cotroceni, pentru discuţii pe tema crizei refugiaţilor. Întrevederea a avut loc după un şir de atacuri dure lansate de cei doi oficiali. Iohannis l-a numit pe Ponta “belicos”, iar premierul i-a dar replica spunând că şeful statului este “un arogant”.

Intern

Ce au discutat Iohannis și Ponta

Întâlnirea dintre Victor Ponta şi preşedintele Klaus a durat aproximativ o jumătate de oră. “Întâlnire cu Președintele Iohannis/ deschidere totală pentru dialog, respect reciproc și colaborare Guvern-Președinție pentru bunul mers al Romaniei!”, a scris Victor Ponta, pe Twitter, după discuţiile cu şeful statului.
La scurt timp, Palatul Cotroceni a emis un comunicat de presă: “Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, s-a întâlnit marţi, 27 octombrie a.c., cu Prim-ministrul Guvernului României, domnul Victor Ponta. Pe agenda discuțiilor, purtate în cadru instituţional, s-au aflat situaţia gestionării fluxurilor migratorii din regiunea Balcanilor de Vest, poziţia României faţă de această problemă şi stadiul actual al pregătirilor pentru preluarea refugiaţilor.
Totodată, s-a discutat despre întărirea cooperării dintre statele din regiune şi despre eficientizarea schimbului de informaţii între state, astfel încât acţiunile noastre să fie mai bine corelate.
În cadrul întâlnirii, cei doi oficiali au abordat şi alte probleme de actualitate. Prim-ministrul a prezentat, de asemenea, o serie de probleme curente legate de execuţia bugetară.”
Aceasta a fost prima întâlnire dintre cei doi lideri politici după schimbul dur de replici de luni. Premierul a afirmat că preşedintele merge la Bruxelles “ca surda în horă”, tace şi nu face nimic.
Șeful statului a anunțat luni, într-o conferință de presă, că l-a invitat pe premier la Cotroceni. “Da, am vorbit la telefon și l-am invitat pentru mâine la o discuție”, a spus șeful statului, întrebat dacă a discutat cu premierul Victor Ponta după întoarcerea de la Bruxelles.
El a susținut că relația cu Guvernul este “instituțional complexă”, în condițiile în care i-a cerut premierului Ponta să demisioneze, iar pe vicepremierul Gabriel Oprea l-a sfătuit să facă același lucru.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top