UP DATE. Ședința Consiliului Suprem de Apărare a Turciei s-a încheiat în urmă cu puțin timp. 149 de generali, 1099 de ofițeri și 436 de soldați au fost dați afară din Armată, fiind acuzați că aparțin sau susțin Organizația teroristă FETO.
În timp ce majoritatea sefilor de arme și-a păstrat pozițiile, șeful Jandarmeriei, Generalul Iasar Guler, a fost schimbat din funcție.
Generalul Dundar Genelkurmay a devenit adjunctul Șefului Statului General Major. Generalul Ismail Serdar Savaș va conduce Armata a III-a, iar comanda Armatei din Marea Egee îi va reveni Generalului Abdullah Recep.
91 de ofițeri vor fi avansați la gradul de general în luna august.

Potrivit unor surse din cadrul reuniunii, Armata și Serviciile de Informații vor trece de acum înainte sub comanda Președintelui Recep Tayyip Erdogan. Modificarea legislativă va fi înaintată de Guvern și va trebui votată de Parlament, însă partidul lui Erdogan deține majoritatea, astfel încât pare o simplă formalitate.
Paradoxal, la Istanbul totul pare calm. Dacă nu ştii că aici a avut loc o lovitură de stat, nu îţi dai seama doar privind în jur. Şi totuşi… există o realitate a cifrelor.
Surse din armata turcă au declarat pentru Q Magazine că bilanţul soldaţilor care au participat la lovitura de stat din 15 iulie este de 8.651, adică 1.5% din totalul armatei.
1676 de soldaţi aveau grad în timp ce 1.214 erau studenţi militari.
S-au folosit 35 de avioane, incluzând aici 24 de avioane de luptă, 37 de elicoptere, 74 de tancuri, 246 de vehicule blindate şi 3992 de arme utilizate de soldaţii care au participat la lovitură.
Potrivit unei declaraţii publice a ministrului de Interne turc, Efkan Ăla, din totalul de 15.846 de reţinuţi – incluzând 10.012 soldaţi – doar 8.133 au fost arestaţi, restul fiind anchetaţi pentru potenţial suport al loviturii de stat.
Consiliul Superm de Apărare al Turciei (YAS) se reuneşte astăzi pentru a discuta restructurarea armatei după evenimentele din 15 iulie, una dintre temele principale fiind revizuirea deciziilor de promovare a unor ofiţeri de rang înalt, în ultimii 3 ani.
Deşi, până acum, şedinţele YAS aveau loc la Cakmak Hall în cadrul Statului Major General, pentru prima dată reuniunea are loc la Cankaya Palace, biroul prim-ministrului, în Ankara.
Fostul șef al Forţelor Aeriene, generalul Akin Ozturk, unul din suspecţii-cheie, nu va participa la întâlnire, fiind în arest, iar generalul lt Ismail Metin Temel îl va înlocui pe generalul Adem Huduti, comandantul Armatei a II-a, arestat și el.
Deşi această reuniune durează în mod normal trei zile, anul acesta, în premieră, va dura o singură zi, iar deciziile luate vor fi anunţate după aprobarea preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan. Membrii guvernului şi ai armatei vor discuta situaţia a 2013 generali care au fost promovaţi începând din 2013, cei mai mulți dintre ei fiind acuzaţi că susţin sau sunt implicaţi în Organizaţia Teroristă (FETO) coordonată de Fethullah Gulen din Statele Unite.
În 2013, într-o şedinţă prezidată de șeful Statului Major General, Necdet Ozel, cinci generali maiori au fost promovaţi la gradul de general locotenent şi doar unul dintre aceştia, general lt Ilhan Talu, a fost arestat sub acuzaţia de participare la lovitura de stat.
De asemenea, doar doi din cei 11 ofiţeri avansaţi la gradul de general maior, tot în urma aceleiași şedinţe, au fost arestaţi acum.
- 18 din 25 de colonei avansaţi la gradul de general de brigadă au fost arestaţi după lovitura din 15 iulie.
- 9 colonei din vârful piramidei armatei turce sunt bănuiţi că au făcut parte din complot.
- Un singur general locotenent, care a devenit general cu patru stele după avansările din 2014, a fost arestat.
- 2 din 5 generali locotenenţi şi din 11 ofiţeri care au devenit generali maiori în 2014 au fost arestaţi.
- 12 din 21 de colonei care au devenit generali de brigadă, tot în 2014, sunt arestaţi.
- 2 din 6 generali maiori avansaţi în 2015 la gradul de general locotenent au fost arestaţi acum.

95% dintre turci cred că în spatele loviturii de stat din 15 iulie stă Fethullah Gulen și organizația sa, a declarat ministrul Energiei, Berat Albayrak, citând un sondaj de opinie realizat de o organizație independentă. El a făcut apel la Statele Unite „să extrădeze o persoană care a fost deja condamnată în conștiința poporului turc de 79 de milioane de oameni”.


















































