Două avioane particulare s-au ciocnit sâmbătă deasupra unei zone nepopulate din provincia Saskatchewan.

Extern

Cinci persoane au murit în Canada după ciocnirea a două avioane particulare

În urma incidentului, cele cinci persoane aflate la bordul acestora şi-au pierdut viaţa, a făcut cunoscut o sursă din cadrul Jandarmeriei regale a Canadei, citată de AFP.

Victimele sunt, de o parte, un bărbat şi o femeie care zburau la bordul primului avion, un Lake Buccaneer amfibie, între oraşele Regina şi La Ronge (Saskatchewan). La bordul celui de-al doilea aparat, de tipul Piper PA-28, şi-au pierdut viaţa pilotul, o femeie şi un băiat în timp ce se îndreptau dinspre Calgary (Alberta) spre St Brieux (Saskatchewan), după cum a precizat un membru al Jandarmeriei regale.

Primele echipe de salvare sosite la faţa locului au găsit carcasa unui avion peste un iaz secat. Poliţiştii, ajunşi ulterior la locul accidentului, au constatat că este vorba despre resturi din cele două avioane.

Pentru moment, jandarmii nu pot determina cauza care a dus la producerea coliziunii.

Transport Canada a deschis o anchetă. Familiile celor dispăruţi nu au fost de acord cu dezvăluirea numelor acestora.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top