Cinci T-uri pentru a ridica relația România-Moldova în noul context extern

Ca analist care urmărește, din 2014, în paralel, cu atenție dar fără îngrijorare, viața politică de la București și Chișinău, vă propun 5 T-uri care să ajute la ridicarea relației România-Moldova la un nou nivel calitativ și cantitativ, în noul context global și regional, marcat de pericole, dar și de oportunități.

• Raed Arafat, pus sub acuzare pentru contrabandă
• Cristian Pîrvulescu propune un prim-ministru cu profil neutru / independent sau „un guvern cu un grad ridicat de independență politică”
• Bolojan: Vom iniția discuții cu USR, UDMR și grupul minorităților, pentru a clarifica prin ce formulă ar putea funcționa un guvern minoritar
• Era Tim Cook se încheie. Apple va avea un nou CEO din toamnă
• Raed Arafat chemat la Parchetul Militar

Cele 5 T-uri pentru trăinicie și o transformare de succes a relației bilaterale sunt Talent, Tenacitate, Tărie, Tranziție și Transparență, și pot evita alte 5 T-uri: Tensiuni, Temeri, Timidități (vs. Tupeu), Tărăgănări sau Tânguieli, căci și așa avem destule Tulburări externe și interne, de la securitate la inflație, pe cap, la București și la Chișinău deopotrivă.

1. TALENT

Românii au talent, știm asta de la TV, dar la fel au și moldovenii, frații și surorile noastre. Nu le spun basarabeni, căci statul român are ca politică asumată „vom fi împreună în UE”, așa că nu îmi pot permite, ca analist, să speculez pe chestiunea unirii, de altfel puțin probabilă în următorul deceniu.

De ce puțin probabilă? Căci ar da bătăi de cap la București și ar presupune un proiect cu asumare transpartinică, un fel de Snagov 2.0, care nu există. Ar fi dificil și la Chișinău, cu atât mai mult în context de mare stres securitar.

Talentul moldovenesc e agil și global (ei vând acum mere în India, de nevoie si de potențial, de exemplu), în timp ce talentul românesc e capitalist și european, respectiv american, sudat în jurul narativului nostru de politică externă, păstrat din anii ‘90: „UE, NATO, SUA”.

Cele două talente sunt complementare: ei pot învăța de la noi cum să crească mai mult cu SUA și vestul Europei, mai ales economic, iar noi cum să ieșim din zona noastră de confort euro-atlantică și să descoperim lumea.

Talentele sunt calități, dar e importantă în context și toleranța pentru defectele fiecăruia, în acest caz romantismul moldovenesc și realismul românesc putând face casă bună.

Maia Sandu a făcut ultima vizită la București în 23 februarie 2023 și s-a întâlnit cu președintele Klaus Iohannis și cu premierul Nicolae Ciucă Foto Gov.ro

2. TENACITATE

În viață nu reușești doar cu talent, ci și cu muncă, dar și cu asumare. Aici, și Moldova și România mai au de lucru, în special la capitolul management de proiect: dacă ne conectăm, ne conectăm, nu doar vorbim de conectare repetat. Și după, avem puseuri de tensiune, lângă liniile de tensiune.

Urmărirea agendei bilaterale de conectare aprofundată, de la energie la drumuri (și alte domenii cheie), e imperios necesară și, în primul rând, în interesul Moldovei. Așa cum e interesul românesc, ca țară care are nevoie de atenția țărilor mai bogate pentru investiții, să fim activi, așa e și interesul moldovenesc de a căuta prioritar puntea românească în zona de infrastructură, căci tot spre noi merge infrastructura, mai ales în contextul în care celălalt mare vecin al Chișinăului e în război.

Colaborările punctuale cu alte state pe infrastructură critică sunt, desigur, utile, dar sunt ca niște cântece de sirenă față de insula mare, destinația de infrastructură, România.

Tot cu tenacitate, în acțiune, dar și în comunicare, trebuie urmărite marile obiective interne și externe, poate chiar sincronizate ca ajutor reciproc: Chișinăul găzduiește în iunie Summitul Comunității Politice Europene, Bucureștiul în toamnă – Summitul – inclusiv cu componentă economică – Inițiativei Celor Trei Mări. Ambele sunt ocazii de vizibilitate, dar aduc și un necesar de concretețe, iar Bucureștiul și Chișinăul se pot sprijini reciproc pentru reușita fiecăruia.  

3. TĂRIE

De caracter și de poziționare, fiind esențială, atât în sine, cât și în logică competitivă. E nevoie de tărie pentru a gestiona stresul teritorial, precum situația Transnistriei.

Lecția ucraineană (dar și poloneză) din ultimul an este că e nevoie de un exercițiu continuu de a cuceri „inimi și minți” în plan regional și global, dar și de a-ți prezenta cauza ca justă. E nevoie să acționezi decisiv când ai ocazia, căci nu se știe când mai apuci. Pe moment, și România, dar și Moldova susțin pe bună dreptate Ucraina. Ucraina e, de altfel, și motivul pentru care Transnistria se ferește de escaladări. Dar România și Moldova trebuie să se pregătească și pentru o realitate competitivă a reconstrucției și să se poziționeze cât mai activ, ca vizibilitate și proiecte, pentru zona investițională regională și globală. Perechea România-Moldova trebuie să fie conștientă de perechea mai mare ca populație și economie Polonia-Ucraina, care, având în vedere atitudinea puternică a Varșoviei și Kievului, va fi un competitor economic – și de atenție – redutabil.

Bravo lor, dar și bravo nouă, dacă înțelegem că trebuie să avem o comunicare internațională (la care pe moment Moldova excelează față de România) constantă, dar și să o capitalizăm după, pe fond (aici România, nu doar din considerente securitare, ci și de apartenență UE și de mărime a pieței, excelează față de Moldova, atragând noi investiții în context de război, chiar dacă încă sub potențialul său real). Cantitativ, cu tot cu diaspora, România + Moldova = (-)30 de milioane, Polonia + Ucraina = 80(+) milioane. Depinde de noi cum jucăm calitativ, căci și Israelul are (-)10 milioane, iar alți vecini ai săi 80(+) milioane.   

4. TRANZIȚIE

De mentalități și abordări. O atitudine nouă la București și Chișinău presupune noi obiective de țară și alinierea 100% la ele. Moldova e în altă etapă istorică decât România, nu poate aspira constituțional la NATO, fiind stat neutru, așa că merge puternic spre aderarea la UE, crescând un parteneriat de facto cu SUA, mare parte de pe urma respectului și simpatiei de care se bucură Maia Sandu la Washington (ca și la Paris, Bruxelles și în alte capitale).

Destinația e clară, Chișinăul spre Bruxelles – și aici transferul de “know how” al Bucureștiului e esențial, fiind și de bună credință. Aici și Bucureștiul trebuie să facă tranziția de la ambiție expusă (ca în cazul sintagmei „lider regional”), la prezență necesară. De asemenea, trebuie să facă trecerea de la un discurs de anii ’90/2000, „UE/NATO/SUA” înspre OCDE („țară dezvoltată”), parteneriatul strategic cu SUA („partener american esențial la Marea Neagră”) și leadership regional (real, prin idei și resurse, inclusiv ajutor pentru dezvoltare, o politică de campioni naționali stimulați să se extindă în SEE/ CEE/ regiunea extinsă a Mării Negre), dublat de parteneriate pilot în diferite zone ale globului (mai există și Asia, Africa și America Latină, cu tot respectul, pe lumea asta).

Această maturizare accelerată în 2023-2024, în ambele capitale, într-una din punct de vedere administrativ (pentru a face față reformelor, „livrarea” fiind cheie, dincolo de bunăvoința Vestului) și într-alta politic (pentru un nou elan dat de o nouă ambiție/ destinație) va face ca ambele state să știe să gestioneze mai bine situații regionale, indiferent că vorbim de evoluții securitare sau energetice pe Nistru, de provocări la Marea Neagra sau de „bucurii din Deltă”, precum momentul Kodak Bîstroe.

O Moldovă organizată și mobilizată pentru reforme și o Românie mai sigură pe ea și mai prezentă regional și global (inclusiv comunicațional) sunt doi actori regionali ascultați și greu de pus în defensivă. Altfel, unii vor fi copleșiti de dilema economie vs. securitate, cu câștigul celei dintâi, iar alții se vor frustra că „noi am fost buni, dar li s-a dat altora dreptate”.

5. TRANSPARENȚĂ

În comunicare, dincolo de „tacem și facem”, care nu e credibil acasă și afară. În 2023 avem continuitate prezidențială Iohannis-Sandu și au avut sau vor avea loc rocade prim-ministeriale, de la Gavriliță la Recean, respectiv de la final de mai sau debut de iunie, de la Ciucă la Ciolacu.

Maia Sandu și Nicolae Ciucă au discutat, între altele, despre proiectele comune din domeniile energiei și transporturilor, care vizează racordarea Republicii Moldova la spațiul Uniunii Europene Foto Gov.ro

Deși simbolismul politic bilateral rămâne în primul rând la nivel prezidențial, avansul concret se va face la nivel de premieri și e importantă continuitatea în politici, dincolo de simetrii ideologice. Pentru a simți însă continuitatea și chiar progresul, e necesară depășirea frazelor standard ale relației bilaterale. Transparența și dialogul național pe teme bilaterale e esențial. Vorbind cu românii/ moldovenii des și cu bun simț al realităților relației bilaterale, putem evita totodată ciorchinele de teorii ale conspirației care pătrund pe agenda publică offline sau online, sau prin mințile unor actori politici. Exemplul cel mai elocvent în acest sens sunt alegerile prezidențiale din România, din 2024: așa cum Băsescu nu a candidat în Moldova, nici Sandu nu va candida în România.

Cele două țări au structuri diferite de putere, sunt în etape istorice diferite, iar locuitorii încă mai suferă, raportat la celălalt mal al Prutului, de narative istorice sau prejudecăți, fie ele pozitive sau negative. Așadar, să vorbim cu „ai noștri”, despre noi, dincolo de clișeele folosite îndelung, care nici nu mai inspiră, nici nu ajută dinamica relației bilaterale. Moldovenii, nu doar cei cu pașapoarte românești, înțeleg foarte bine că România e prosperă, iar noi trebuie să înțelegem că ei nu sunt doar ruda noastră mai săracă. La fel, cu cât Chișinăul înțelege că România e cel mai de bună credință partener (indiferent de cine ce mai pune punctual pe masa discuțiilor), și cu cât mai serios cu Bucureștiul ca “follow-ups”, cu atât are de câștigat. Capitalul românesc, încurajat mai puternic să vină în Moldova, și sprijinit să se acomodeze, aduce cu el bani la buget și locuri de muncă.

Cu acesti 5 T se poate reclădi concret, cert și coerent o relație bilaterală care livrează pentru cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului și se pun bazele pentru un viitor de succes împreună. Mergem înainte – și nu pentru că înainte era mai bine. O relație în care atât între noi, cât și în exterior, facem ce spunem și spunem ce facem (mai puțin, desigur, când e secret de stat, dar nu poate fi totul secret de stat, că ne râde lumea de tăcuți și puternici ce suntem).

Progrese pe cele 5 T-uri se fac deja, dar fără o coordonare clară între ele, cele două capitale vor merge înainte cu viteze diferite, în funcție de energia, entuziasmul și emoțiile sale de moment. Or, o relație ca a noastră merită mai mult. 

Radu Magdin este analist și consultant. Opiniile exprimate în acest articol îi aparțin doar autorului.