Premierul Dacian Cioloş a semnat decizia de eliberare din funcţie a preşedintelui ANAF. De asemenea, şeful Executivului l-a demis şi pe vicepreşedintele ANAF, Mihai Gogancea-Vătăşoiu.Deciziile urmează să fie publicate în Monitorul Oficial şi vin după discuţii ale premierului atât cu Gelu Diaconu, cât şi cu ministrul de Finanţe.
Gelu Ştefan Diaconu, 56 de ani, managerul care a ocupat din aprilie 2013 până astăzi funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, a avut venituri lunare de peste 50.000 de lei pe lună (cca. 11.400 de euro net pe lună) în 2014, potrivit datelor din declaraţia sa de avere de anul trecut, notează zf.ro.
Astăzi, premierul Dacian Cioloş l-a demis pe preşedintele ANAF, Gelu Diaconu, după ce acesta a fost implicat într-un dosar gestionat de Direcţia Naţională Anticorupţie în care este urmărit penal pentru abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului, alături de vicepreşedintele Mihai Gogancea-Vătăşoiu.
Diaconu a reuşit să îşi majoreze veniturile anuale de până la de zece ori faţă de nivelul încasat ca şef al Fiscului, din funcţiile „conexe“ pe care le are Eximbank, CEC Bank, GDF Suez Energy şi Romgaz.
Astfel, el a ajuns în 2014 la un venit lunar mediu de 4.700 de lei din funcţia de bază de şef al ANAF, la care se adaugă alte 46.000 de lei pe lună din celelalte funcţii care, teoretic, nu îi ocupă mai mult de câteva ore pe lună. De departe, cele mai „bănoase“ joburi secundare ale lui Diaconu au fost la Eximbank şi la CEC Bank, de unde a încasat, în medie, câte 20.000 de lei, respectiv 18.000 de lei pe lună anul trecut.
Din 2012, de la instalarea guvernului condus de Victor Ponta (PSD), Gelu Ştefan Diaconu (pe atunci la PNL) a primit o serie de fucţii în consiliile de administraţie sau în diferite comitete la instituţiile la care statul este acţionar. Astfel, în 2013 Diaconu a fost membru în consiliile de administraţie ale unor instituţii şi companii precum CEC Bank, GDF Suez Energy România, Electrica, Cupru Min, Romgaz, dar şi membru în comisii sau comitete organizate în cadrul unor companii de stat precum Complexul Energetic Hunedoara (unde a fost membru al comisiei pentru coordonarea privatizării), Nuclearelectrica şi Eximbank (unde este membru al Comitetul Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări).

















































