Actual

Clotilde Armand solicită opinia lui Renate Weber

Clotilde Armand, primarul sectorului 1, cere Avocatului Poporului să exprime un punct de vedere „pe tema șantierelor ilegale din Sectorul 1”.

Armand spune că au apărut o serie de șantiere în sectorul 1, care „ridică serioase semne de întrebare în privința respectării legislației în vigoare și care afectează, de multe ori în mod ireversibil, clădiri de patrimoniu valoroase sau importante zone verzi ale Bucureștiului”.

Vă prezentăm textul integral al solicitării.

„În atenția Doamnei Avocat al Poporului, Renate Weber

Stimată Doamnă Avocat al Poporului,În ultimii ani, în Sectorul 1, au apărut o serie de șantiere care ridică serioase semne de întrebare în privința respectării legislației în vigoare și care afectează, de multe ori în mod ireversibil, clădiri de patrimoniu valoroase sau importante zone verzi ale Bucureștiului.

Este nevoie de un efort comun – autorități centrale, autorități locale, activiști civici și simpli cetățeni – prin care să apărăm atât istoria acestui oraș, cât și dreptul fundamental al cetățenilor de a respira un aer curat. Trebuie să oprim mutilarea sau distrugerea unor veritabile bijuterii arhitectonice și să stopăm defrișarea parcurilor sau a spațiilor verzi de care avem atâta nevoie.

În calitatea dumneavoastră de apărător al drepturilor cetățenilor, vă rugăm să vă exprimați un punct de vedere pe tema șantierelor ilegale din Sectorul 1, care se desfășoară, de multe ori, în baza unor avize sau autorizații cel puțin discutabile emise de fostele administrații ale Bucureștiului sau ale Sectorului 1, cum este cel din strada Modrogan nr. 1A. Locuitorii Capitalei au dreptul să beneficieze și să se bucure de clădirile valoroase construite de înaintașii lor care dau un farmec aparte acestui oraș.

De asemenea, au dreptul să trăiască într-un oraș cu cât mai multe spații verzi care să le asigure o cât mai bună calitate a vieții.De aceea, vă rugăm ca împreună să le apărăm aceste drepturi și să stopăm distrugerea clădirilor istorice și a patrimoniului verde din București.

Cu considerație,

Clotilde Armand”.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top