Uncategorized

Cod galben de inundații pentru Covasna, Brașov, Tulcea și Constanța

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, două atenţionări Cod Galben de inundaţii, valabile în următoarele ore, în bazine hidrografice de pe raza judeţelor Covasna, Braşov, Tulcea şi Constanţa.

Conform prognozei, până la ora 18,00, se vor înregistra scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie pe râurile mici din bazinul superior şi mijlociu al Oltului, aferente judeţelor Covasna şi Braşov. Fenomenele se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare în bazinele hidrografice Şercaia, Valea Comorilor şi pe afluenţii mici ai Oltului aferenţi sectorului S.H. Sfântu Gheorghe – S.H. Feldioara.

Totodată, până la ora 20,00, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale Cotelor de atenţie în bazinele hidrografice mici din Dobrogea, judeţele Tulcea şi Constanţa. În aceleaşi timp, fenomenele se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare în bazinele hidrografice Teliţa, Taiţa, Valea Dunărea şi pe râurile mici din jumătatea de sud a judeţului Constanţa.

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top