Exploatațiile forestiere distrug plămânul verde al planetei: Amazonia
FOTO: Flickr
Featured

Cod roşu în Amazonia

26% din ecosistemul „plămânului verde” al planetei noastre a fost ireversibil distrus din cauza defrişărilor, traficului de droguri şi contaminării cu substanţe toxice, au avertizat marţi liderii populaţiilor indigene, reuniţi la Lima, în Peru, informează Agerpres.

„Pentru noi, să anunţăm că Amazonia este contaminată şi distrusă în procent de 26% reprezintă ceva alarmant”, a declarat venezueleanul Gregorio Mirabal, care conduce Coordonarea organizaţiilor autohtone din bazinul amazonian (COICA), ce reprezintă 3,5 milioane de indigeni din această regiune.

„Este un cod roşu care ne spune că, dacă nu facem nimic acum, nu vom atinge obiectivele de dezvoltare prevăzute pentru 2030 şi nici pe cele ale marilor acorduri semnate la COP din Glasgow”, a declarat Gregorio Mirabal, în vârstă de 54 de ani, care poartă cu mândrie însemnele tribale ale comunităţii sale: o coroană de pene roşii şi galbene.

Reuniţi cu ocazia celui de-al cincilea Summit al populaţiilor indigene, liderii comunităţilor amazoniene şi anchetatori din nouă ţări au prezentat un raport care arată că Amazonia a ajuns într-un punct fără întoarcere din cauza ratelor ridicate de defrişare şi de degradare, care, combinate, afectează de acum înainte 26% din această regiune.

Cele 74 de procente rămase necesită o protecţie imediată, indică autorii raportului.

„Guvernele lumii au spus că vor salva Amazonia, dar, având în vedere aceste cifre, este clar că nu îşi ţin promisiunile”, a declarat liderul populaţiei Wakuenai Kurripaco.

„Temperatura va creşte cu 2 grade Celsius dacă defrişările vor continua în acest ritm”, a avertizat el.

Potrivit lui Gregorio Mirabal, în această regiune a lumii există 511 de populaţii autohtone şi sunt vorbite 500 de limbi diferite.

O altă problemă abordată în cadrul summitului: asasinarea apărătorilor şi a liderilor amazonieni, în contextul în care bilanţul victimelor a urcat la 280 în cele nouă ţări ale căror teritorii acoperă această uriaşă pădure tropicală a Terrei.

„Amazonia suferă pentru că noi suntem invadaţi de exploataţii forestiere, companii petroliere şi cei care ne atacă teritoriile. Vrem să lansăm un strigăt de ajutor”, a declarat brazilianca Marciely Tupari, reprezentanta Coordonării organizaţiilor indigene din Amazonia braziliană.

Cele nouă ţări amazoniene sunt Peru, Brazilia, Ecuador, Columbia, Venezuela, Bolivia, Guyana, Guyana Franceză şi Surinam.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top