Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat, marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, că moţiunea simplă a USR este pregătită ca „un ghiveci românesc cu legume”, condimentat cu „minciuni”, „exagerări” şi o „aromă inconfundabilă de panică”.
- Șeful Statului Major, audiat la DNA
- Zelenski înfurie Varșovia. „Nu poți glorifica bandiți care au ucis femei și copii”
- Sondaj Avangarde. 56,4% dintre români agreează ideea alegerilor anticipate
- In the same week that Poland signed 29 defense contracts with its own national industry, Romania signed with a single German supplier and rejected the only project manufactured domestically
- Mircea Cărtărescu împlinește 70 de ani. „Viața e mai mult decât scrisul! Îmi spun asta, practic, în fiecare zi, dar, îmi spun și asta: eu nu pot percepe viața decât prin scris! E diformitatea, monstruozitatea mea”
„Despre moţiune pot să vă spun că a fost făcută exact cum pregăteşti un ghiveci românesc cu legume, câte ceva pentru fiecare, câteva mesaje, (…) totul condimentat cu minciuni, exagerări şi o aromă inconfundabilă de panică. Nu ştiu cine anume a redactat acest document numit moţiune, dar pot să vă spun că este un om de un cinism ieşit din comun. Să minţi în faţa Parlamentului şi în faţa românilor despre vieţi pierdute la Complexul energetic Oltenia este dezonorant şi descalificant”, a afirmat Virgil Popescu, la dezbaterea moţiunii simple iniţiate de USR.
Popescu a acuzat USR de subminarea sectorului energetic pentru că se împotrivesc energiei hidro în România.
„În timp ce la București USR mimează grija față de sectorul energetic românesc, la Strasbourg, săptămâna viitoare vor fi supuse la vot Directiva RED 3 regenerabile împreună cu două amendamente nefavorabile energiei hidro din România, iar cel mai activ susținător al acestora este Nicolae Ștefănuță. Atât de dramatică este situația, încât am primit mesaje din partea reprezentanților în Parlamentul European al unei alte țări aliate, pentru a ne asigura că interesele meschine ale USR nu pun în pericol întreaga arhitectură energetică europeană. Deci, la Bruxelles aleșii pe listele USR sabotează pe față România!
Haideți să vedem ce fac și în România. Este același joc pe care l-au făcut mereu: au sabotat investițiile hidro din Valea Jiului, pentru că Dacian Cioloș avea nevoie de multe zone protejate, au sabotat Cariera Roșia pentru că era campanie internă în plină criză energetică și acum sabotează România pentru că se ceartă dl Cioloș cu dl Drulă. Trebuie să fii inconștient să sabotezi producția de cărbune în această iarnă.
USR, vă acuz de subminarea sectorului energetic românesc și vă cer să luați măsuri împotriva dlui Ștefănuță și a tuturor europarlamentarilor USR care se opun energiei hidro în România și Europa! Totul trebuie să aibă o limită!
Nu poți, din dragoste pentru propria imagine, să arunci în aer o țară întreagă. Așa ați făcut tot timpul, stimați useriști”, a declarat demnitarul.
Ministrul Energiei le-a cerut colegilor din Parlament să arate facturile, subliniind că el plătește 120 lei.
„Dragi colegi din Opoziție, haideți să arătați toți facturile! Este factura mea, unde locuiesc în București. E în valoare de 120 de lei. Am consumat 140 de khw. Este adevărat, am și o locuință la Drobeta Turnu Severin, unde sunt și prosumator, acolo și costurile sunt ceva mai mari, pentru că mi-am instalat pompe de căldură, ca să economisesc gaz”, a afirmat demnitarul.
De asemenea, ministrul i-a criticat pe cei din Opoziție că nu îndeamnă românii să olosească becuri cu led.
„Apropos, nu am văzut pe vreun lider politic al Opoziției din România să îndemne românii să folosească becuri cu LED, nu incandescente, pentru că acestea cu LED consumă mai puțin; nu am văzut să încurajeze cineva susținut ca românii care au posibilitatea să devină prosumatori; nu am văzut pe cineva să le și spună cum pot nu să facă economii la gaze și energie electrică pentru țară, ci pentru a rămâne ei, oamenii, cu mai mulți bani la dispoziție la final de lună. Am văzut doar oameni din Opoziție care sădesc panică, și se uită bucuroși când ea se propagă, și am văzut oameni din Coaliție, care caută soluții”, a mai spus Virgil Popescu.
















































