Concert de Liszt în primă audiţie

În cadrul Zilelor Liszt la Filarmonica “Oltenia” Craiova, în data de 21 octombrie 2011, va avea loc acest concert special. Toata lumea cunoaşte, a auzit de atâtea ori primul concert, al doilea concert şi Totentanz numit şi Dans macabre. Ce mai poate fi?

Ei bine… Concerto Pathetique a fost compus de Liszt, mai întâi, pentru două piane. Apoi a revenit asupra lucrării şi a creat varianta pentru pian solo. Spre sfârşitul vieţii, începe să rescrie acest concert pentru pian şi orchestră. Moare înainte să îl termine şi elevul lui, celebru la rândul său, Hans von Bülow, preia continuarea. Doar cu puţin înainte de a termina lucrarea, moare şi von Bülow. Finalul este compus de Eduard Reuss, elev comun al lui Liszt şi von Bülow. Concertul s-a cântat de foarte puţine ori în lume, singura înregistrare rămasă este cu Leslie Howard, de la jumătatea secolului trecut.

Concertul îmbină teme cu ritm mândru punctat ce au caracter unguresc cu momente cantabile, legate de pasaje maestoso sau de motivul lamento. Interesant este faptul că între prima variantă compusă de Liszt pentru două piane şi aceasta sunt diferenţe semnificative de caracter. Lucrarea originală îmbină forţa şi hotărârea cu pagini lirice de dragoste. În schimb, în varianta pentru pian şi orchestră accentul cade pe motivul lamento, pe resemnare şi nostalgie, asta fără ca lucarea să fie privată de un final glorios în cascade de octave aşa cum obişnuieşte Liszt pentru concetele sale.  Fiecare compozitor are caracteristicile sale. Aşa cum toate lucrările lui Beethoven au marca fp sau pf, nuanţe contrastante aduse brusc în discursul muzical. Deodată forte după un piano liniştit sau, invers, un subito piano după o mare desfăşurare de forţe. În toate operele lui Liszt, există motivul lamento (o înşiruire de note descendente – cromatice sau nu – precum într-o gamă) fie ca temă principală sau secundară, ascuns în acompaniament, încadrat de acorduri sau alte note, este epilog sau concluzie, apare incomplet într-o temă lirică (ca în Concertul no. 1), ca deschidere (sonata pentru pian) sau combinat cu motivul suspinelor. În Concerto Pathetique, lamento are o imporanţă aparte, aduce nostalgii, resemnări, tulburări romantice de gânduri, o plecare a capului după o rugăciune către Dumnezeu şi cadenze virtuoze ale pianului. Diferenţele dintre prima şi ultima variantă sunt fireşti, căci între ele o întreagă viaţă a fost parcursă. Prima concepere este expresia tinereţii, a încrederii în viitor, a întrebărilor, mirajul concertistului de succes, bogat şi având la picioarele sale cele mai frumoase femei ale Europei. Mai mult decât patetism, se simte pathosul unui piept tânăr şi puternic, dornic să afle, să trăiască, să cunoască. Ultima variantă însă, deşi păstrează amintiri ale timpurilor furtunoase, aduce resemnarea învingerii bătrâneţii, înţelepciunea, răspunsurile, dar şi plângerea pentru trecut, greutatea prezentului şi tragicul adus de un viitor mai îndepărtat.  Tocmai pentru că este o compoziţie de bătrâneţe, concertul pare a fi o chintesenţă a celorlalte trei. Are octavele, gloria şi virtuozismul primului concert; profunzimea, lamento şi tragicul celui de-al doilea, dies irae şi ideea morţii din Totentanz.

Şi pentru că am început cu provincia să rămânem în provincie, la Ploieşti, unde pe 18 octombrie are loc un recital de vioară şi pian remarcabil. Valentin Gheorghiu şi Gabriel Croitoru! Două nume mari, care au făcut şi fac istorie. În acest program superb: sonatina de Dvorak care are teme din Simfonia “Dintr-o lume nouă”, sonata a VIII a pentru pian şi vioară de Beethoven şi sonata a treia pentru vioară şi pian de Enescu “În caracter popular românesc” op 25.