Preşedintele demisionar al PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi seara, în cadrul unei emisiuni la Realitatea TV, că premierul Victor Ponta este „infinit mai periculos” pentru România decât preşedintele Traian Băsescu şi că nu vrea să ajungă să plângă după actualul şef al statului, cum a plâns în unele privinţe după Adrian Năstase.

Actual

Crin Antonescu: Ponta e infinit mai periculos decât Băsescu. Nu vreau să ajung să plâng ca după Năstase

Crin Antonescu a afirmat că prmeierul Victor Ponta “este infinit mai periculos” pentru România decât Traian Băsescu.

“Simplu, pentru că Victor Ponta este prim-ministru, are puterea şi are o mare şansă de a deveni şi preşedinte, de a lua toată puterea în România şi a de urma cinci ani, sau zece ani, în care acest om face lucruri pe care le vedem deja, iar Traian Băsescu cu tot ce a mai făcut şi face mai are câteva luni şi pleacă, inevitabil. Marea operaţiune propagandistică prin care nemulţumirea, dezamăgirea, ostilitatea faţă de Traian Băsescu, justificată în cea mai mare parte şi împărtăşită şi de mine şi de liberali şi de alegătorii noştri sunt folosite ca să-l ecraneze, să-l mascheze, pe Ponta şi să-l mai dea şi erou, este o mare hoţie”, a precizat liberalul Crin Antonescu.

În ceea ce îl priveşte pe Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele demisionar al PNL a spus că acesta este „un zombie ambulant”.

“Aşa cum mint cu fantoma USL reînviat, şi cu Tăriceanu, care e un zombie ambulant, umblă ziua în amiaza mare, la fel spaima Traian Băsescu. Da, Traian Băsescu ne-a supărat pe toţi, a fost amendat în fel şi chip la vot, inclusiv la votul acesta de alaltăieri, dar eu un om care mai are câteva luni de mandat. Greşeşte ceva, sărim la scandal”, a afirmat Crin Antonescu.

Liberalul a ţinut să precizeze că în acest moment “marele pericol pentru România este pericolul roşu”.

“Eu nu vreau să văd un asemenea om preşedintele ţării, pentru că nu vreau să ajung în situaţia ca după zece ani de luptă pe porniri autoritariste şi nedemocratice ale lui Traian Băsescu, să ajung să plâng după Băsescu cum am plâns în unele privinţe după Năstase. Adică ţara asta are dialectica lui din rău în mai rău, nu vreau să apuc vremurile în care să discutăm între noi: «Băi, dar Băsescu era mic copil, totuşi, avea nişte limite». Nu vreau, deci nu Ponta”, a completat Crin Antonescu.

Preşedintele demisionar al PNL i-a reproşat premierului Victor Ponta că gestul lui de la dezbaterea moţiunii de cenzură a fost unul de sfidare fără precedent la adresa Parlamentului.

“Pentru cine, sau la adresa cui este această sfidare? Dacă tu crezi că e la adresa lui Antonescu, a lui Blaga, cui a mai semnat, a peneliştilor, a opoziţiei, atunci eşti prost. Eşti prost, pentru că noi nu ne reprezentăm pe noi, pentru că tu sfidezi Parlamentul şi tu sfidezi cetăţenii României, care măcar aşa, printr-o dezbatere, că de aia se fac moţiuni de cenzură, că şi noi ştim că nu cade Guvernul la fiecare moţiune de cenzură, dar o facem pentru că e ocazia ca în faţa cetăţenilor, despre problemele cetăţenilor să discutăm Opoziţia cu Puterea despre guvernare”, a precizat Crin Antonescu.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top