Cristina Tarcea la judecata CSM: o apărare cât o sinucidere

Președinta ÎCCJ este subiect al unei acțiuni disciplinare. Cazul primei judecătoare a țării sintetizează dezastrul profesional și uman al justiției românești de azi.

Citește și: Cristina Tarcea solicită RECUZAREA a patru judecătoare

CUM A ÎNCĂLCAT ÎCCJ CONSTITUȚIA ROMÂNIEI?

Președinta ÎCCJ, judecătoarea Cristina Tarcea, cândva o speranță pentru însănătoșirea justiției române, a fost chemată în fața secției de judecători a CSM în cadrul unei acțiuni disciplinare legată de maniera în care a organizat formarea completurilor de judecată. În pregătirea evenimentului a redactat și depus un text de nu mai puțin de 35 de pagini în care își dezvoltă apărarea. (Textul oferit presei este mai scurt și este rezultatul corecturii operate de o colegă din CSM, îngrozită de forma înregistrată oficial.)

CCR a stabilit, în mod definitiv și dincolo de orice dubiu, că, sub conducerea Cristinei Tarcea, ÎCCJ a încălcat Constituția. Modul în care s-a produs aceasta este unul de o gravitate deosebită care nu lasă loc nici unei dispute cu privire la vinovăție.

Colegiul ÎCCJ a decis pur și simplu să emită acte normative care stabileau o altă regulă pentru constituirea completurilor de judecată formate din cinci judecători decât cea prevăzută explicit de lege. Astfel, o instituție abilitată să aplice legea a legiferat împotriva forului legislativ al țării. Mai mult, ceea ce a stabilit prin aceste norme proprii paralegale a fost împotriva principiilor și regulilor care garantează caracterul echitabil al procesului judiciar.

Dacă în ceea ce privește compunerea completurilor de trei judecători starea de neconstituționalitate cu referire la respectarea drepturilor fundamentale este aceeași (judecătorii investiți prin decizie administrativă a conducerii ÎCCJ neoferind garanții de independență, obiectivitate și imparțialitate), în cazul completurilor de cinci situația este mai gravă întrucât la aceasta nu s-a ajuns printr-o interpretare eronată a spiritului legii, ci prin încălcarea directă a literei ei.

Consecințele sunt uriașe. Toate deciziile completurilor de cinci judecători pronunțate în perioada 2014-2018 au fost declarate ca absolut nule. În baza acestora, însă, condamnații au petrecut luni și ani în închisoare; acolo unde unii încă se mai află, până la găsirea unei formule juridico-politice care să taie acest adevărat nod gordian – l-am putea numi „nod tarcean”. Familii au fost distruse. Averi au fost risipite. Întreprinderi au fost falimentate și mii de salariați au rămas pe drumuri. Cel puțin unele dintre procesele judecate de completuri ilegal alcătuite vor fi reluate; aceasta după mulți ani de la comiterea presupuselor fapte, cu martori morți sau loviți de pierderea memoriei, cu documente pierdute sau deteriorate etc. În alte cazuri, încă nu se știe cum se va rezolva situația celor rămași să execute decizii nule.

În alte vremi, președintele instanței în care s-a produs un asemenea cataclism judiciar și-a fi luat singur viața, sinuciderea fiind unica manieră onorabilă pentru ieșirea din scena dezastrului. În alte regimuri politice, i s-ar fi aplicat pedeapsa cu moartea, socotită a fi singura compensație oferită publicului pentru prejudiciile produse printr-un asemenea derapaj. Astăzi, fapta îndeplinește, inclusiv potrivit practicii ÎCCJ, toate elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, cel puțin. Ei bine, în aceste condiții Cristina Tarcea este trimisă în cercetare disciplinară. Și se simte profund nedreptățită.

O ÎNCĂLCARE CERTĂ CU VINOVAȚI INCERȚI?

Latura obiectivă a situației de fapt este în afara discuției. Încălcarea Constituției și a legilor subsecvente este certă. Prejudiciul produs – material și moral – este cert, actual și determinabil. Acesta se situează în zona gravei tulburări a raporturilor sociale în ansamblul lor. În continuare se pune problema vinovăției.

Decizia care a condus la încălcarea Constituției aparține Colegiului ÎCCJ prezidat de Cristina Tarcea. Vinovăția este și a judecătorilor care au intrat în compunerea completurilor de cinci deși știau că nu fuseseră desemnați prin tragere la sorți. Ea se poate extinde chiar și asupra celorlalți membri ai completurilor, în măsura în care știau că regula formării aleatorii a întregului complet fusese încălcată și că astfel completul este ilegal alcătuit.

Citește și: Kovesi: Voi merge la Bruxelles și voi explica

Oricum am lua-o, din această mulțime de potențiali vinovați, Președinta ÎCCJ nu poate fi extrasă, iar vina sa nu este cu nimic mai mică dacă numărul complicilor este mai mare. S-ar zice, chiar dimpotrivă.

Inspecția Judiciară și CSM nu au cum nega faptele întrucât ele nu pot cenzura decizia CCR, care este definitivă și general obligatorie. Tot ce le rămâne de făcut este doar să stabilească și să delimiteze vinovățiile, încadrându-le în termenii răspunderii disciplinare. Aceasta până când va începe urmărirea penală, desigur.

Ei bine, în acest context Cristina Tarcea se apără halucinant, punându-se în postura persecutatului politic.

CRISTINA TARCEA, POLITICIANUL „PERSECUTAT POLITIC”

Prima frază a punctului său de vedere în apărare fixează cadrul în care ea își vede și evaluează infamia: „Prezenta acțiune disciplinară are un evident caracter politic și se derulează într-un context social și politic în care sistemul juridic este subminat sub pretextul reformării acestuia.” Dixit!

Haideți să îi dăm dreptate judecătoarei Tarcea! Acțiunea disciplinară are caracter politic pentru că sistemul judiciar (nu juridic) s-a transformat dintr-o autoritate apolitică (în sensul de nonpartizană) într-una politică (partizană). Din puterea care trebuie să garanteze aplicarea legii, în puterea care vrea să facă legea. Iar la acest proces legislativ sui generis a asociat procesul judiciar care a devenit astfel proces politic.

Se putea aștepta, oare, Cristina Tarcea ca intrând clandestin în lupta politică să fie scutită de rigorile acesteia? Nu poți fi politician în ofensivă și magistrat în defensivă.

Citește și: Ilegalități din DNA. Procurorul Popovici, denunțat

Da, „sistemul judiciar” este subminat prin reforma căreia se încearcă a-i fi supus, și care este atât de superficială sub comanda ministrului Tudorel Toader, încât până și adepții ei se întreabă dacă nu cumva este doar un pretext sau o butaforie. Este vorba însă de sistemul justiției selective iar nu despre sistemul de guvernare prin lege, îndeobște cunoscut sub denumirea de „stat de drept”. Acest sistem politizat și discriminatoriu, pe care Cristina Tarcea îl apără pentru că îl reprezintă și pentru că l-a slujit și perpetuat, trebuie nu doar subminat, ci dinamitat.

Apărându-l și transformându-se din acuzat în acuzator, magistratul Tarcea face ce a făcut tot timpul: politică. Are dreptul să o facă, dar numai după ce își dă jos roba.

CRISTINA TARCEA, VICTIMA INOCENTĂ A TUTUROR CONSPIRAȚIILOR

Cristina Tarcea vede în acțiunea disciplinară al cărei subiect este o parte a unei ample conspirații: „Este de notorietate faptul că în anul 2018 au fost inițiate toate procedurile posibile în vederea schimbării persoanelor cu funcții de conducere de la toate instituțiile din sistemul judiciar.” Victimele acestei acțiuni concertate sunt și ele menționate: procurorul șef al DIICOT, procurorul șef al DNA, procurorul general al României, în afara ei înseși.

Oare toți aceștia nu sunt tocmai cei care au semnat „protocoalele morții” cu serviciile secrete și au înlocuit „statul de drept” cu „statul polițienesc”? Nu sunt cumva cei care au stabilit între ei „parteneriatele de nădejde” responsabile pentru apariția unei adevărate „industrii a anticorupției” menită să transforme eradicarea corupției din scop în mijloc pentru eliminarea personalităților incomode? Nu au constituit ei astfel un grup criminal organizat?

Pe aceeași linie de gândire, președinta ÎCCJ invocă, de astă dată cu lașitate, participarea „viceprepreședinților instanței supreme și membrilor colegiului de conducere…precum și corpului magistraților asistenți” la săvârșirea faptelor care i se impută, deplângând cu lacrimi de crocodil împrejurarea că acestora nu li s-a acordat nici o „atenție” de către Inspecția Judiciară, fiind prezumați, vezi Doamne, ca incapabili să se opună opiniilor sale ca șef suprem. Se subînțelege că de vreme ce se puteau opune și nu au făcut-o, ori trebuie și ei trași la răspundere, evitându-se astfel „justiția selectivă”, ori ea este nevinovată.

Existența complicilor nu dezincriminează fapta. Penalista Tarcea ar fi trebuit să o știe. Săvârșirea unei infracțiuni în grup este o circumstanță agravantă iar nu o scuză exoneratoare de răspundere. Apărându-se în acest fel, Tarcea de fapt se acuză. Pozitivă este doar împrejurarea de a atrage atenția că și alții trebuie puși sub acuzare. (Judecătorul Ionuț Matei, printre alții, va fi desigur fericit să afle asta.)

CRISTINA TARCEA, URMĂRITĂ DE LIVIU DRAGNEA

Vinovat de acest asalt împotriva independenței justiției, sintetizat în acțiunea disciplinară care o privește, este desemnat a fi, cu nume și prenume, nimeni altul decât „penalul” Dragnea Liviu. Pe câteva pagini savuroase, pline de „deducții logico-juridice” (vorba lui Ionuț Matei, cu care a trimis în pușcărie sumedenie de nevinovați), se arată cum Dragnea a dorit pieirea Tarcei și a exercitat presiuni în acest sens, când făcând apropouri malițioase în spațiul public, când… tăcând (sic!). „De la data începerii cercetării disciplinare, politicianul în discuție nu a mai făcut absolut nici o afirmație în ceea ce mă privește.” – contraatacă necruțător Cristina Tarcea. (!) Rău când vorbea, rău când tăcea.

Evident – ca să folosim acest cuvânt frecvent întâlnit în considerentele deciziilor ÎCCJ de condamnare fără probe – declarațiile și tăcerile lui Dragnea au împiedicat-o pe Tarcea să tragă la sorți judecătorii care urmau să formeze completurile de cinci. Nu-i așa?

Citește și: Tudorel Toader le-a scris omologilor săi din UE despre Kovesi

Nu știm dacă cele patru judecătoare membre ale CSM (Savonea, Baltag, Oprina și Tint) recuzate de Cristina Tarcea pentru „motive de ostilitate în ce privește președintele ÎCCJ” – „ostilitate” constând în acceptarea criticii formulate de CCR referitor la formarea completurilor de cinci judecători (sic!) – sunt în situația de a nu o evalua corect sub aspect disciplinar, dar, după cele formulate în apărare de domnia sa, este indubitabil că de acum nimeni nu mai garantează că la o instanță condusă de judecătoarea Tarcea, Președintele Camerei Deputaților, denunțat public ca instigator al acțiunii disciplinare împotriva ei, un apropiat al acestuia sau un membru al partidului condus de el pot avea parte de o judecată obiectivă, de un proces echitabil. Câtă vreme Cristina Tarcea este președinta ÎCCJ, nici un judecător nu mai este obiectiv în procesul lui Liviu Dragnea; sau nu se mai poate crede în obiectivitatea lui.

Chiar dacă nu ar fi fost cazul să fie revocată din poziția de președinte al ÎCCJ pentru ce a făcut până acum, Cristina Tarcea este obligatoriu să fie eliberată din această funcție după ce a transformat o simplă procedură disciplinară în cruciadă politică. După o apărare care echivalează cu un atac politic și după ce s-a declarat victimă a luptei politice și parte în lupta politică, Președinta ÎCCJ nu mai are ce căuta în magistratură. Ea este liberă să își ducă lupta politică cu Președintele PSD, dar nu înveșmântată în roba judecătorului și nu din înălțimea scaunului curul și din poziția de succesor al pretorilor romani, respectiv de prim judecător al Republcii.

CRISTINA TARCEA CERE SCOATEREA DIN MAGISTRATURĂ A TATIANEI ROG

În afara lui Liviu Dragnea, judecătoara Tarcea identifică conspiratori și în cadrul Inspecției Judiciare. Este vorba despre „faptul că al doilea inspector judiciar care a efectuat cercetarea disciplinară este căsătorit cu un secretar de stat din cadrul Ministerului Economiei”, aspect pe care l-a aflat „după ce acțiunea disciplinară a fost pusă la dispoziția presei de propagandă a partidului de guvernământ, cu încălcarea celor mai elementare norme privind protecția datelor cu caracter personal”. Prin urmare obiectivitatea unui judecător depinde de calitatea membrilor familiei sale – soț, rude, afini.

Dacă este așa – și să îi dăm iarăși prin ipoteză dreptate Cristinei Tarcea – înseamnă că din ÎCCJ ar trebui dați afară judecătorii cu soți, soții, frați și surori, unchi, cumnați etc care lucrează în SRI? Probabil că un asemenea raționament ar leza-o grav pe judecătoarea Tatiana Rog, de pildă, a cărei onestitate și obiectivitate ar fi anulată de relația de căsătorie cu dl Anton Rog, șeful serviciului Cyberint din SRI. Și cum Tatiana Rog face parte din completul care îl judecă pe Liviu Dragnea, să fie acesta oare motiv de recuzare?

Cât despre „încălcarea celor mai elementare norme privind protecția datelor cu caracter personal” doamna Tarcea atinge sublimul ipocriziei când invocă principiul sacralității spațiului privat pe când ea însăși caută a se apăra sau poate a intimida scoțând în public mesaje private primite în trecut de la terți fără legătură cu acțiunea disciplinară în discuție, care expuneau puncte de vedere personale bazate pe aparențe care la vremea respectivă o favorizau pe ea și îi defavorizau pe criticii ei de azi. Timpul spulberă, însă, aparențele și scoate la iveală, după caz, calități sau vicii de carater nebănuite. În cazul Cristinei Tarcea este vorba despre o lipsă de demnitate care totdeauna sfârșește prin a se întoarce împotriva celui pe care îl caracterizează. De acum încolo nu numai că nimeni nu va mai avea încredere să-i facă vreo confidență, dar s-ar mai putea să vadă scoase pe piață, prin lucrarea „presei de propagandă”, confidențele făcute de ea în vremuri de demult, spre și mai buna conturare a unei personalități căzute în confuzii morale.

CRISTINA TARCEA ȘI PRESA DE PROPAGANDĂ

„Faptul că procedura disciplinară a avut drept prim scop afectarea imaginii mele este demonstrat și de modul în care am luat cunoștință de exercitarea acțiunii disciplinare, respectiv din presă.” – își continuă apărarea Cristina Tarcea. Evident, este vorba despre aceeași „presă de propagandă a partidului de guvernământ” cu care președinta ÎCCJ este în conflict politico-ideologic. Ca și judecătoarele CSM recuzate, această „presă de propagandă” îi este desigur ostilă pentru că, printre altele, a afirmat că formarea nealeatorie a completurilor de cinci judecători este neconstituțională. De unde deducem că judecătorii CCR – desigur cu excepția Liviei Stanciu, aflată în scandalos conflict de interese – sunt ostili Cristinei Tarcea. Dar cine nu îi este ostil?

Printre inamicii din umbră a fost nominalizat fiorosul (sic!) Valer Dorneanu, Președintele CCR, care ar fi închis-o într-o cameră întunecată unde ar fi pus-o să explice cum a raționat când nu i-a tras la sorți tocmai pe președinții completurilor de cinci judecători. Așa de întuneric era și așa de tare s-a emoționat (asupra manoperelor folosite pentru a o tortura, Cristina Tarcea nu a dat detalii încă) încât a plecat îmbrăcată în paltonul lui Dorneanu. Parcă îl și vedem pe domnul Dorneanu ajungând apoi acasă în paltonul doamnei Tarcea.

Ne putem oare imagina un om cu o minte atât de înfierbântată, inconștient de urmările aberante ale afirmațiilor sale și afectat de o asemenea lipsă de discernământ, de rezonabilitate, de simț al ridicolului și de jenă, judecând oameni amărâți și dispunând de destinele lor? Ce caută Cristina Tarcea în magistratură? Poate cândva a fost altfel. Vreau să o cred din tot sufletul. Astăzi, însă, între judecătoarea Tarcea și justiție nu mai există nici o legătură. Ea a devenit un pericol pentru actul de justiție.

O spune asta un om care la un moment dat, crezând în sinceritatea dorinței sale afișate de a face dreptate celor abuzați, a sfătuit-o să reziste imboldului intern de a demisiona. Să nu fi fost acel imbold autentic sau să o fi corupt puterea (mai degrabă iluzia puterii) atât de mult pe magistratul Tarcea?

Citește și: Pleșoianu: Acesta e adevărul despre Kovesi și nu altul

Pe de altă parte, trebuie să fim de acord cu Cristina Tarcea atunci când afirmă că nu este în regulă să afle din presă despre declanșarea unor proceduri judiciare care o privesc sau ca pe parcursul fazei nepublice a cercetării să ajungă în presă acte din dosarul cauzei. Cristina Tarcea are dreptate să nu creadă în concluzia anchetei cu privire la asemenea scurgeri de informații, concluzie potrivit căreia „acțiunea disciplinară nu a fost pusă la dispoziția presei de această instituție” (adică de Inspecția judiciară). Dar de care alta? Cine altcineva deținea informația?

Dar fix același lucruri s-au întâmplat ani buni la DNA și DIICOT sub comanda procurorilor șefi pe care Cristina Tarcea i-a susținut mereu (inclusiv în apărarea sa trimisă CSM, după cum am arătat anterior). La ședințele de bilanț ale acelor instituții judecătoarea Tarcea nu a găsit de cuviință să spună un cuvânt în apărarea victimelor unor asemenea procedee.

CRISTINA TARCEA ÎN LUPTĂ CU TELEJUSTIȚIA

„Justiția televizată, condamnarea publică înaintea unei hotărâri judecătorești, dezavuate de marea majoritate a magistraților, cel puțin la nivel declarativ, au funcționat din plin în ceea ce mă privește, cu largul concurs al autorităților din sistemul judiciar.” – se lamentează Cristina Tarcea. „Justiția televizată”? „Condamnarea publică înaintea hotărârii judecătorești”? Dar astea au fost practică generală în ceea ce privește elitele politice, economice, academice etc ale țării care au avut neșansa să ajungă în vizorul „autorităților din sistemul judiciar”. Și Cristina Tarcea a tăcut, atunci când nu le-a apărat, justificat sau validat.

Au fost asemenea practici „dezavuate de marea majoritate a magistraților”? Când? Cu ce ocazie? Majoritatea magistraților le-a perpetuat. Cristina Tarcea printre aceștia. Doar ceea ce ea numește „presa de propagandă” le-a dezavuat.

De ce s-a recurs la practicile respective. Cu privire la cazul său Tarcea explică: „se știa că nu sunt probe în susținerea acțiunii și trebuia convins publicul că sunt vinovată.” Deci așa au gândit Cristina Tarcea și colegii săi atunci când au practicat „justiția televizată”. Întrucât nu aveau probe împotriva inculpaților și aceștia trebuiau condamnați doar pe bază de „dovezi indirecte” sau „deducții logico-juridice”, ei erau decredibilizați și demonizați de mass media – se înțelege alta decât cea „de propagandă” a PSD – înainte de a înfunda pușcăria și a li se aplica definitiv eticheta de penali.

În speța de față ne găsim, însă, într-o altă ipoteză. Problema probelor nu se punea. Unica probă era decizia CCR, iar implicarea președintei ÎCCJ în luarea măsurilor neconstituționale era notorie și deci în afara oricărui dubiu. Nimic nu mai era de dovedit. Alertarea presei a fost probabil, de astă dată, o măsură preventivă a magistraților implicați în lupta pentru restabilirea dreptății și reabilitarea statului de drept, care s-au grăbit să pună publicul în situația de a cunoaște faptele Cristinei Tarcea în grozăvia lor, înainte ca „presa de propagandă a statului paralel”, servit de ea, să apuce, așa cum îi este obiceiul, a-i demoniza pe ei. Cine scoate sabia, de sabie piere.

Evident, implicarea presei în actul de justiție și murdărirea imaginii cuiva înainte de a fi fost condamnat la capătul unui proces echitabil, sunt practici condamnabile chiar și atunci când ținta este o persoană detestabilă. Nu putem însă ignora morala întâmplării care o face pe Cristina Tarcea, la finalul unei cariere pe care și-ar fi dorit-o onorabilă, să ceară a i se asigura procesul echitabil refuzat de ea celorlalți de-a lungul acesteia.

UN PROCES INECHITABIL AFECTAT DE REPARTIZAREA NEALEATORIE A CAUZEI?

Cristina Tarcea conchide că procedura de care a avut parte a fost afectată de „o multitudine de neregularități și încălcări ale legii, de natură a-mi crea serioase dubii cu privire la echitatea acestora”. Pe scurt i s-a oferit un proces inechitabil.

Nu am eu calitatea de a judeca aceste alegații. După cum, tocmai spre a evita efectuarea actului de justiție prin presă, nu voi comenta toate apărările care privesc aspectele de procedură susceptibile, în opinia Cristinei Tarcea, să atragă nulitatea cercetării disciplinare.

Sesizez doar ironia faptului că printre reproșurile aduse este și acela al „încălcării dispozițiilor legale privind repartizarea aleatorie a sesizării”. Nu știu dacă lucrurile chiar așa stau, dar știu că astfel, fără să o dorească, desigur, Cristina Tarcea recunoaște că repartizarea aleatorie a cazurilor de judecat, care include neîndoielnic și investirea aleatorie a celui care judecă, sunt într-adevăr garanții ale unei judecăți obiective. Garanții pe care ea le-a nesocotit.

CE NU A ÎNȚELES CRISTINA TARCEA?

Asupra fondului problemei două remarci se impun. Pe de o parte, Președinta Tarcea încearcă să scape de răspundere ascunzându-se în spatele deciziei Colegiului ÎCCJ. Pe de altă parte, respinge acuzațiile repunând în discuție decizia CCR. Tocmai ea care, într-o sesizare a CCR, pleda pentru securitatea raporturilor juridice și în acest sens cerea să nu se redeschidă nici măcar procesele în care s-au folosit probe ilegale fabricate de serviciile secrete.

Ceea ce mai surprinde la acest „Punct de vedere”, este numărul imens al erorilor gramaticale. Ai impresia că președinta ÎCCJ dorește să revoluționeze gramatica limbii, tot așa cum a revoluționat-o pe cea a dreptului românesc.

Citește și: Cazanciuc: Să fii condamnat de o instanță care a încălcat legea, inacceptabil

Admițând că toate greșelile gramaticale sunt cauzate de vreo dactilografă cu carențe de limbă română, este uimitor că primul judecător al țării și-a asumat și s-a lăsat reprezentat de un asemenea document. Nădăjduim, optimist, că nu l-a scris personal.

Sintetizând mesajul Cristinei Tarcea se poate spune că domnia sa încă nu a înțeles că a încălcat Constituția țării și care este gravitatea acestei încălcări. Nici o speculație procedurală sau de fond nu poate acoperi această realitate.

Chiar dacă cercetarea disciplinară ar fi trebuit declanșată prin autosesizare și nu prin denunț, chiar dacă unele acte de procedură ar fi anulabile, chiar dacă mai sunt și alți vinovați pentru încălcarea Constituției, fondul nu se schimbă. După măsurile neconstituționale pe care le-a patronat, Cristina Tarcea nu mai poate rămâne în fruntea ÎCCJ.

Din nefericire pentru ea, judecătoarea Cristina Tarcea nu poate spera în tratamentul de favoare oferit Liviei Stanciu și Laurei-Codruța Koveși. Acelea au fost originalul mișeliei. Ea este doar copia. Chiar dacă această copie servilă a ajuns să depășească dimensiunile originalului. Iar Occidentul, care le-a folosit cu cinism, nu are haznale aurite atât de încăpătoare încât să adăpostească toate deșeurile justiției selective românești.

Plecând de aici și observând că, mai devreme sau mai târziu, deznodământul nu poate să îi fie decât nefavorabil, într-o epocă în care sinduciderile onorabile nu se mai poartă dar în care o apărare neonorabilă precum aceasta echivalează cu o sinucidere, sfatul cel mai prietenesc care i se poate da Cristinei Tarcea este să plece înainte de a fi alungată. Să plece și să închidă ușa fără zgomot, înainte ca alții să i-o trântească în spate. Așa poate se va uita că în mod normal, penalul ar fi trebuit să țină în loc disciplinarul. Un viciu pe care încă Președinta ÎCCJ nu l-a reclamat.