Nu știu ce va fi ajuns Stephen W. Hawking în vreunul dintre nesfârșitele universuri paralele pe care le-a întrezărit, dar aici a reușit să facă aproximativ tot ce și-a propus.

Citeşte şi: S-a hotărât DESECRETIZAREA uneia dintre operațiunile istorice care au schimbat lumea

ÎNTRE GALILEO GALILEI ȘI ALBERT EINSTEIN

Stephen W. Hawking s-a născut la 8 ianuarie 1942, „la exact trei sute de ani de la moartea lui Galilei”, după cum sublinia el însuși. A părăsit această existență la 14 martie 2018, adică la exact 139 de ani de la nașterea lui Albert Einstein, ca să-i respectăm acuratețea. O pură și frumoasă coincidență.

A studiat matematica și fizica, întâi la Oxford, apoi la Cambridge, unde, în 1966, a obținut titlul de Doctor în Fizică. În 1979, a devenit titularul catedrei de matematică de aici, post deținut, în secolul al XVII-lea, de către Isaac Newton.

Activitatea sa științifică a avut drept miză încercarea de a unifica teoria relativității și cea cuantică, pentru a explica crearea Universului și principiile care îl guvernează.

„Dacă descoperim într-adevăr o teorie completă, ea trebuie să poată fi înțeleasă în mare, cu timpul, în principiu de oricine, nu numai de câțiva oameni de știință. Atunci noi toți – filosofi, oameni de știință și oameni obișnuiți – ar trebui să putem lua parte la discutarea problemei: de ce existăm noi și Universul.

Dacă găsim răspuns la această întrebare, el ar reprezenta triumful final al rațiunii umane – pentru că atunci am cunoaște gândirea lui Dumnezeu”, a scris savantul într-una dintre lucrările sale.

ÎN MINTEA LUI DUMNEZEU

Între 1965 și 1970, a elaborat, împreună cu Roger Penrose, teoria asupra găurilor negre, demonstrând că, în conformitate cu relativitatea generală, spațiul și timpul trebuie să fi avut un început în momentul marii explozii inițiale („The Big Bang”).

În 1974, Hawking a reușit să facă o descoperire surprinzătoare referitoare la găurile negre. Acestea sunt regiuni ale spațiu-timpului de unde nimic, nici chiar lumina, nu poate scăpa, deoarece gravitația este prea puternică. Ei bine, omul de știință a arătat că, în realitate, găurile negre „nu sunt complet negre”, adică emit totuși un tip de radiații care, de atunci, îi poartă numele – „radiații Hawking”.

Citeşte şi: Un român la înălțime în America. Interviu exclusiv Q Magazine

Fenomenul, aparent imposibil, se produce la limita orizontului evenimentului (granița imaginară care separă gaura neagră de restul Universului). Orice corp care ar depăși această barieră ar fi înhățat pentru totdeauna de gaura neagră, dar unele particule ajunse chiar pe frontieră reușesc să evadeze în spațiu.

Sunt numai câteva dintre contribuțiile științifice care i-au adus faima și prin care spera să dezvăluie legile Universului, despre care credea că nici Dumnezeu nu le poate încălca, chiar dacă le-ar fi conceput El Însuși.

DINCOLO DE ORIZONTUL PROPRIEI GĂURI NEGRE

La puțin timp după ce a împlinit 21 de ani, Hawking a aflat că suferă de o boală degenerativă care duce la paralizie – scleroză laterală amiotrofică. Medicii nu i-au dat mai mult de doi ani de viață, iar el a căzut într-o depresie profundă, neștiind în ce măsură va mai putea să-și continue munca. A găsit însă puterea de a depăși ceea ce părea un obstacol de netrecut.

„Visurile mele erau puternic perturbate. Înainte de diagnosticarea bolii, eram foarte plictisit de viață. Nimic nu părea să merite vreun efort. Dar, curând după ieșirea din spital, am visat că urmează să fiu executat.

Am înțeles dintr-o dată că există o mulțime de lucruri care merită să fie făcute și pe care le-aș putea face dacă aș fi fost păsuit. Într-un alt vis pe care l-am avut de câteva ori, se făcea că îmi sacrific viața ca să-i salvez pe alții. La urma urmei, dacă tot aveam să mor, barem să fi făcut un bine”.

În ciuda tuturor sorților, Hawking s-a căsătorit și a continuat să caute deslușirea tainelor cosmosului.

Boala a evoluat gradual, paralizându-l și țintuindu-l într-un scaun cu rotile, apoi i-a răpit vocea și l-a obligat să comunice doar cu ajutorul unui sintetizator de vorbire, dar el a știut să-și transforme deficiența într-un atu. „Sunt sigur că handicapul meu are o legătură cu celebritatea mea. Oamenii sunt fascinați de contrastul între capacitățile mele fizice foarte limitate și natura extrem de vastă a Universului pe care îl studiez”, a declarat el.

Citeşte şi: Ne apropiem de falimentul învăţământului 

În cartea sa, Scurtă istorie a vieţii mele (My brief history, 2013), Hawking mărturisea că a avut o viață plină. A fost căsătorit de două ori, are trei copii și a apucat să-și cunoască nepoții. „Pentru colegii mei, sunt doar un alt fizician, dar pentru publicul larg am devenit poate cel mai cunoscut om de știință din lume”.

POEZIA FIZICII ÎN TRADUCEREA LUI HAWKING

Multivers…, găuri albe…, găuri negre…, timp imaginar…, singularitate…, orizontul evenimentului… Stephen îi dicta soției sale, Jane, care a exclamat la un moment dat, întrerupându-l: „Este uluitor, aceasta este poezie”. Replica face parte din filmul artistic Teoria întregului (The Theory of Everything, 2014). În paranteză fie spus, actorul britanic Eddie Redmayne, care a interpretat rolul astrofizicianului, a primit un binemeritat Premiu Oscar.

Meritul lui Hawking este că s-a apucat să tălmăcească cosmologia pe înțelesul profanilor. „Eram entuziasmat de descoperirile făcute în ultimii douăzeci de ani și doream să le povestesc oamenilor despre ele”.

Așa a apărut Scurtă istorie a timpului (A Brief History of Time, 1988), o carte de popularizare, care a devenit rapid bestseller internațional și s-a vândut în zeci de milioane de exemplare, intrând din acest motiv în Guinness Book of Records.

Cercetătorul a făcut tot posibilul pentru a face Universul inteligibil cititorilor săi, adoptând un stil simplu, aproape jurnalistic. Uneori a recurs la umor, alteori la citate celebre.

Iată un fragment: „Orizontul evenimentului, limita regiunii spațiu-timpului de unde nu se mai poate ieși, acționează ca o membrană într-un singur sens în jurul găurii negre: obiecte ca astronauții imprudenți pot cădea prin orizontul evenimentului în gaura neagră, dar din gaura neagră nu mai iese nimic prin orizontul evenimentului. […]

S-ar putea spune despre orizontul evenimentului ceea ce poetul Dante spunea despre intrarea în Infern: «Voi ce intrați aici, lăsați orice speranță»”.

A renunțat până și la ecuații, cu excepția celei celebre a lui Einstein, E = mc², întrucât a fost avertizat că fiecare ecuație pe care o include în carte va înjumătăți vânzările. Dar cea mai cumpărată carte nu este neapărat și cea mai citită, Hawking însuși mărturisind că știe oameni care s-au împotmolit la pagina 29.

Sursa foto: Benedict Jin

Savantul a mai scris și alte cărți de popularizare, precum Black Holes and Baby Universes and Other Essays (1993) – publicată în limba română, la Editura Humanitas, sub numele de Visul lui Einstein și alte eseuri – și The Universe in a Nutshell (2001) – publicată, la aceeași editură, cu numele Universul într-o coajă de nucă.

SUPER-HAWKING

Dr. Grant, un personaj din partea a treia a filmului Jurassic Park, afirma că există două tipuri de puști: cei care doresc să devină astronomi și cei care doresc să ajungă astronauți. Primii deslușesc cerul din confortul observatoarelor terestre, ceilalți înfruntă vitregia spațiului. „Aceasta este distincția dintre a-ți imagina și a vedea: să poți să atingi lucrurile”.

Probabil Hawking a fost un băiat special, de vreme ce, la maturitate, a dorit să depășească simpla condiție de astrofizician și a plănuit să facă o excursie în cosmosul pe care l-a pătruns doar cu agerimea minții, din temnița propriului trup.

În aprilie 2007, la 65 de ani, el a avut îndrăzneala de a experimenta gravitația zero, urcând la bordul unui avion Boeing 727 modificat. Aparatul a zburat de opt ori, pe o traiectorie parabolică, având motoarele oprite, pentru a simula condițiile de imponderabilitate.

„A fost extraordinar!”, a exclamat Hawking. „Puteam s-o țin așa la nesfârșit. Spațiu, iată-mă!”.

În 2016, savantul și-a anunțat dorința de a bate acest record personal, la bordul aeronavei miliardarului britanic Richard Branson. „Mereu am visat să zbor în spațiu. Dar foarte mulți ani am crezut că va rămâne doar un vis. Prizonier într-un scaun cu rotile, pe Pământ, cum aș putea eu să intru în contact cu măreția spațiului dacă nu prin imaginație și prin munca mea în calitate de fizician.

Nu m-am gândit niciodată că mi se va oferi oportunitatea de a vedea frumoasa noastră planetă de pe orbită sau de a privi dincolo de ea, spre spațiul necuprins. Aceasta era șansa prin excelență a astronauților, acei câțiva norocoși care au oportunitatea de a trăi minunea și emoția unui zbor spațial. Însă acum am șansa de a ajunge în spațiu prin Virgin Galactic”, a exultat el.

Nu a mai apucat să-și îndeplinească fantezia. Însă fotografia în care este imortalizat planând liber a devenit virală. Iar după încetarea sa din viață, pagina oficială a NASA a postat un filmuleț în care îi ura omului de știință „să zboare în continuare ca Superman în microgravitație”.

Fostul presedinte al SUA Barack l-a premiat pe Stephen Hawking în anul 2009 cu Medalia Prezidenţială pentru Libertate

OCOLUL LUMII ÎN SCAUNUL CU ROTILE

Poate că Hawking nu a reușit să urce la bordul unei navete spațiale, dar a plutit într-un balon cu aer cald și a coborât în adâncurile mării într-un submarin.

A fost un călător neobosit. Singurul continent pe care nu a ajuns a fost Australia. Nu i-a scăpat nici neprimitoarea Antarctică.

În Uniunea Sovietică a ajuns încă de pe când era student. Poate părea amuzant, dar ateul Hawking era cât pe ce să fie reținut de către autorități, pentru că a distribuit ilicit Biblii în limba rusă, la rugămintea unui coleg baptist. Celelalte șase vizite în aceeași țară au fost mai liniștite. A fost de tot atâtea ori în Japonia și de trei ori în China. Voiajele în Europa au fost atât de multe, încât nici nu le mai știe numărul…

Și s-a mândrit cu această înfăptuire. Pentru a ilustra una dintre teoriile sale paradoxale, conform căreia spațiu-timpul formează împreună o suprafață care ar avea o dimensiune finită, dar nu ar avea limită, el a trimis la propria experiență „Suprafața Pământului are o întindere finită, dar nu are limită sau o margine: dacă navigați spre apus, nu cădeți de pe margine sau nu intrați  într-o singularitate. (Știu, pentru că am fost în jurul lumii!)”.

DE LA MUZICA SFERELOR LA PINK FLOYD

Oricât de dragă i-a fost fizica, Hawking a admis că nu poate trăi doar cu ea. De fapt, cealaltă mare bucurie i-a oferit-o muzica. În primul rând, cea clasică. „Dacă le-aș putea avea pe amândouă pe o insulă pustie, n-aș mai dori să fiu salvat”, susținea el. Îi savura pe Mozart, Beethoven, Brahms, Verdi, Wagner, Gluck, Puccini, Poulenc ș.a. Nu se mai sătura de Requiemul lui Mozart. Mergea la concerte și la spectacole de operă.

O perioadă, după ce a fost diagnosticat cu maladia neuro-motorie, a rezonat mai mult cu Wagner, adorând ciclul Inelul Nibelungului, deoarece corespundea „dispoziției sumbre și apocaliptice” în care se cufundase. Ceea ce nu înseamnă că nu a plecat urechea și la alte genuri, mai ales pop și rock. Obișnuia să asculte la radio melodiile aflate în top.

Dar, dincolo de vremelnice hituri, îi admira statornic pe cei de la The Beatles, pentru originalitatea și prospețimea lor. Totuși, dacă ar fi fost să-și aleagă un imn, s-ar fi oprit, probabil, la canțoneta Je ne regrette rien, a lui Edit Piaf, despre care spunea că îi rezumă viața.

Oricât ar părea de neverosimil, Hawking însuși a devenit „interpret”. „Vocea” sa apare pe două piese ale grupului Pink Floyd.

În Keep Talking (1994), astrofizicianul rostește: „Milioane de ani, oamenii au trăit ca animalele. Apoi s-a produs ceva care a eliberat puterea imaginației noastre”.

În Talkin’ Hawkin (2014), el pledează pentru comunicare, cea care „permite ființelor umane să conlucreze pentru a construi viitorul”.

VANITAS VANITATUM?

Puțini oameni pot, asemenea lui Stephen W. Hawking, să-și contemple viața și să afirme cu sinceritate că a fost una împlinită. Poate că aceasta nu răspunde la întrebările sale: „De ce s-a ostenit Universul să fie?” sau „De ce ne ostenim noi să fim?”, dar măcar constituie o pildă și pentru alții că nu ne ostenim chiar în van.