Externe

Curtea Constituțională a Germaniei blochează planul UE post-pandemie

Curtea Constituţională a Germaniei a suspendat vineri procesul de ratificare a planului Uniunii Europene de relansare post-pandemie în valoare de 750 de miliarde de euro, din cauza unui recurs înaintat împotriva acestui mecanism ce are la bază constituirea unei datorii europene comune, transmite AFP.

În mai 2020, aceeași Curte lua o decizie istorică, declarând o hotărâre a Curții de Justiție a UE (C-493/17, Weiss și alții), precum și decizii ale Băncii Centrale Europene (BCE) ultra vires neaplicabile în Germania. A fost pentru prima dată când cea mai importantă instanță germană contrazicea legislația europeană.

De această dată, instanţa constituțională a Germaniei „a decis că textul de lege” asupra planului de redresare economică post pandemie, care tocmai fusese aprobat de parlamentarii germani, „nu trebuie să fie parafat de şeful statului”, în aşteptarea unei decizii privind recursul care nu s-a finalizat.

Extrema-dreaptă îşi anunţase intenţia de a depune recurs împotriva acestei legi.

De asemenea, Curtea de Conturi a Germaniei a criticat în urmă cu două săptămâni planul de relansare post-COVID al UE, ale cărui efecte financiare ar urma, potrivit acestei instituţii, să aibă repercusiuni şi asupra viitoarei generaţii.

Într-un raport privind acest plan de relansare – finanţat prin împrumuturi contractate de Comisia Europeană pe pieţele financiare şi din care mai departe statele membre vor accesa granturi şi împrumuturi în baza planurilor naţionale aprobate de Comisie, – Curtea de Conturi a Germaniei a obiectat, printre altele, faţă de caracterul comun al datoriei, neaplicarea regulilor bugetare ale UE pentru această datorie şi inexistenţa unui plan de rambursare constrângător pentru statele membre. În acelaşi document se estimează că Germania va vărsa 65 de miliarde de euro în plus faţă de suma de care va beneficia.

Constituţia Germaniei stabileşte limite foarte stricte cu privire la tot ce s-ar putea considera a fi o punere la comun a datoriilor publice în Europa.

Fondul de 750 de miliarde de euro este destinat redresării economice a blocului comunitar, pentru a face față crizei generate de pandemia de coronavirus. Acest fond va fi compus din 390 de miliarde de euro sub formă de granturi nerambursabile și 360 de miliarde de euro sub formă de împrumuturi. 

În final, este vorba de un compromis între grupul așa-numitelor state „austere” – Olanda, Danemarca, Austria, Suedia, și mai târziu și Finlanda – și planul prezentat de Germania și Franța, care au propus subvenții de 500 de miliarde de euro pentru a spirjini statele UE afectate cel mai grav de pandemie, printre care Italia și Spania. 

Fondul de redresare economică de 750 de miliarde de euro se va alătura celor 1074 miliarde de euro care vor forma bugetul Uniunii Europene pe următorii șapte ani.   

Președintele Klaus Iohannis a declarat, la finalul summitului de la Bruxelles la care s-a agreat acest Plan că România va primi 79,9 miliarde de euro pentru proiectele europene. Banii vor fi folosiți „pentru a reface infrastructura în România, pentru a construi spitale, școli, pentru a moderniza marile sisteme publice”, a declarat președintele. „Este de asemenea foarte important de știut că o parte semnificativă din acești bani va fi folosită pentru relansare, pentru revigorare economică.”

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top