Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a fost prima organizație care a semnalat cheltuielile uriașe ale primăriei conduse de Nicușor Dan cu asistența juridică, în condițiile în care Primăria Capitalei are 62 de juriști angajați. Curtea de Conturi a informat recent FACIAS că în cadrul misiunii de audit financiar începută pe 4 martie la Primăria Municipiului București va verifica situația reclamată de fundație încă din luna ianuarie a acestui an.
- Procurorul Emilian Eva încearcă să scape de condamnarea pentru luare de mită
- Criză de personal în construcții și instalații
- Coiful de la Coțofenești și brățările dacice se întorc acasă
- Simina Tănăsescu: Digitalizarea excesivă este un pericol
- După 25 de ani, Burj Al Arab intră în renovare
FACIAS a adus în atenția publică și a autorităților situația legată de administrarea nejustificată a sumelor alocate pentru servicii de consultanță și asistență juridică de Primăriei Municipiului București pentru anul 2023. Concret, primăria a cheltuit numai în 2023 suma de 17.876.228.84 lei, (echivalentul a 3,5 milioane de euro), pe serviciile avocaților, o sumă foarte mare care ridică mari semne de întrebare privind necesitatea și oportunitatea acestor contracte. De ce? Pentru că, în același timp, primăria a mai plătit și salariile a 62 de consilieri juridici. Adică încă aproape un milion de euro. Asta în condițiile în care, în cea mai mare parte, atribuțiile consilierilor juridici sunt aceleași cu serviciile juridice prestate de avocați și care au fost contractate de primăria condusă de Nicușor Dan.
FACIAS a înaintat o solicitare Curții de Conturi și a cerut să intervină prin efectuarea unui control asupra gestionării bugetului și a necesității direcționării fondurilor către societățile profesionale de avocați. Curtea de Conturi a răspuns solicitării și spune că va analiza aspectele semnalate chiar în cadrul misiunii de audit financiar desfășurată în perioada martie-iulie 2024 și că va trimite fundației rezultatele anchetei.
Într-un interviu pentru Gândul, avocatul Radu Dinulescu, în trecut șef al Departamentului Juridic din Primăria Capitalei, a estimat cheltuielile făcute de Nicușor Dan cu asistența juridică externalizată, pentru 2022 și 2023, la 8 milioane de euro.
„Ar trebui să facem o analiză a ceea ce înseamnă Departamentul Juridic de la Primăria Capitalei. El are acum pe partea de instanțe, angajați, 55 de consilieri juridici. Pe vremea mea erau undeva la 80. Aveam atunci, în perioada 1997 -2002, cât am condus eu Departamentul Juridic, undeva la 38.000 de litigii. Acum sunt undeva la 10.000 de litigii. Salariile, în bugetul local, pentru acești consilieri, se reflectă undeva spre un milion de euro”, a precizat Radu Dinulescu în emisiunea „Cu Gândul la București” de luni seară.
Specialistul în Dreptul Urbanismului a mai precizat că Nicușor Dan trebuie să dea justificări pentru cheltuirea a peste 8 milioane de euro pentru asistență juridică.
„Acum, dacă Nicușor Dan a cheltuit 8 milioane de euro, presupun că va da ceva justificări pe tema aceasta (…) în calitate de cetățean, m-aș întreba ce rost mai au cei 55 de consilieri acolo”, a mai declarat avocatul Radu Dinulescu.
În anii 2022 și 2023, Primăria Municipiului București (PMB) a cheltuit peste 41 de milioane de lei (peste 8 milioane de euro) pe asistență juridică. Adică pentru contracte semnate cu zeci de case de avocatură, pentru diferite spețe. Reprezentanții PMB au precizat pentru Gândul că Municipalitatea este în prezent parte în peste 10 mii de dosare aflate pe rolul diferitelor instanțe. Cu toate că are o „armată” de avocați, primăria condusă de Nicușor Dan pierde pe bandă procesele legate de suspendarea sutelor de PUZ-uri din Sectorul 2.














































