Dan Diaconescu: Visul meu a fost să OTV-izez toată ţara şi mi l-am îndeplinit. Şeful partidului PP-DD a demonstrat, vineri seară, că dacă îşi propune să atingă un ţel, cu siguranţă îl atinge. Printre ambiţiile sale se numără şi ca partidul său să intre în Parlament cu peste 30% din voturi.
Generaţia de Aur a inaugurat noul stadion din Ploieşti. Aşa-numita Generaţie de Aur a fotbalului românesc şi echipa Petrolului din anii ’80-’90 au inaugurat cum nu se poate mai frumos noul stadion ”Ilie Oană” din Ploieşti. De la meci n-au lipsit Hagi, Popescu, Moldovan sau Răchită.
Ştirea completă: România Liberă
O cursă pe viitoarea autostradă Timişoara-Arad. Durează 60 de secunde de la un capăt la celălalt. Lucrările la autostrada Timişoara-Arad au început pe 26 ianuarie 2009 şi sunt gata în proporţie de 80%. Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a declarat iniţial că aceasta va fi dată în folosinţă până la sfârşitul acestui an. Ulterior, ministerul a revenit asupra termenul de finalizare, stabilit pentru jumătatea anului viitor.
Cel mai scump loc în cămin, 600 de lei. Mai sunt doar câteva zile şi se deschid universităţile, iar studenţii vor lua cu asalt campusurile. Tinerii trebuie să ştie că anul acesta vor plăti mai mult pentru un loc în cămin, în unele cazuri, acesta ajungând la 600 de lei/lună.
Ce mai crede Stolojan despre ieşirea din criză. România va ieşi din criză, mai greu va fi cu alte state europene care sunt puternic îndatorate, a declarat, vineri, liderul grupului europarlamentarilor PDL, Theodor Stolojan, întrebat dacă ţara noastră va fi afectată de o nouă criză economică.
Dinamo îl vrea pe omul care a adus Galaţiul în Liga Campionilor. Cristi Borcea se bazează pe prietenia sa cu directorul general al campioanei, Marius Stan, şi îl îmbie să vină cât mai curând şef al executivului în Ştefan cel Mare, şi de teamă să nu meargă la Steaua.
Ştirea completă: Gazeta Sporturilor
Europa intensifică măsurile de apărare contra crizei datoriilor. Legislatorii europeni grăbesc pregătirile pentru a face faţă unei escaladări a crizei datoriilor în regiune, în vreme ce varianta unui default elen prinde tot mai mult contur.

















































