Dan Mihalcea. Canonicon

Expoziția itinerantă de fotografie religioasă intitulată „Canonicon” a artistului Dan Mihalcea este alcătuită în 2012. Cuprinde 20 de lucrări realizate în decursul a 4-5 ani în pelerinajele pe care autorul le-a făcut la mănăstirile din țară. E o expoziție care a călătorit și ea deja prin 11 orașe, spre împărtășire.

Aveți experiența lucrului în media bucureșteană, care este un adevărat loc al nebuniei, al alergării disperate după știre, după vremelnic, după senzațional. Vă întreb atunci… apetența pentru liniște, recluziune, tăcere, care rezidă din fotografiile dumneavoastră, vine ca o compensare sau ați simțit nevoia și de o experiență vizuală statică?!

Poate că fotografia „Canonicon” nu este întâmplătoare. Poate că subconștientul meu refulează în acest fel. Nu știu. Am „sfâșiat” și eu oameni cu camera de luat vederi în toate felurile pentru a aduce un plus de expresivitate, pentru a aduce emoție, pentru a crește sau descrește tensiunea dramatică în filmele pe care le-am realizat. Trecerea mea de la imaginea în mișcare la imaginea statică a fost firească și o consider o elevare din punct de vedere artistic.

O întrebare mai poetică: spuneți într-un interviu că „fondul sonor al acestor lucrări e liniștea”. Cum sună liniștea și cum se creează organul pentru a o putea auzi?

Cea mai importantă trăsătură a cinematografiei este conflictul. Personajul pleacă în căutarea lipsei și pe acest fundal se construiește întreaga poveste. În fotografiile „Canonicon” regăsim contrariul. Pacea, liniștea… pentru a descoperi lumile interioare. Lipsa mea au fost liniștea, blândețea, curățenia, natura, cunoașterea. Aici este vorba despre monologul mut al celui care privește fotografiile. Prin acest monolog se manifestă omul cel mai profund, cel mai sincer și mai spontan. În fotografie este ca în actorie. Asimilezi pe măsură ce intri în rol. Te încarci cu atributele personajului atât cât trebuie pentru a fi credibil, dar neașteptat. În fotografie, ca în teatru și film, viața nu este previzibilă.

La ce e bun pelerinajul? La ce servește el unui artist vizual?

Am fost întrebat ce vreau să spun prin faptul că fotografiile „Canonicon” rămân dincolo și dincoace de prezentul meu. Timpul este relativ, iar spațiul este concret în aceste fotografii. Vreau să spun că ele pot fi privite oricând la timpul prezent. Pelerinajul? Ajungi în locuri încărcate cu o anumită lumină și începi să te luminezi. Așa se întâmplă când ajungi în munte la mănăstire. Te aduni și te încarci. Există momente în viață când ești presat de timp. Am lucrat cu drag atunci când timpul nu a mai reprezentat o rezistență la ceea ce trebuia să fac în televiziune și în afara ei. Îmi place să merg la mănăstiri și rar se întâmplă ca în drumurile mele să ocolesc vreuna. Îmi place stilul brâncovenesc. Îmi plac tehnicile ornamentale, cărămida, arcurile trilobate. Mănăstirea Bistrița din județul Vâlcea este un loc puternic. Am fost la Sihăstria, județul Neamț, unde este înmormântat părintele Cleopa. Crucile din lemn, toate la fel, și felul în care ard candelele aici, toate la fel, te uimesc. Apoi Schitul Jgheaburi, biserica de la Gurasada din județul Hunedoara, biserica Potecașilor din Slătioara, Sucevița, Turnu, Dintr-un Lemn și multe altele, toate locuri de liniște încărcate de istorie, locuri din care nu-ți vine să mai pleci.

 „Canonicon” este drumul meu, drumul care mă duce la adevăr.
 

Puneți foarte mult accent pe detaliu. Astfel fotografia nu este descriptivă, ci încifratoare, ea nu decriptează, ci încriptează devenind un demers de simbolizare. Ați urmărit în mod expres acest lucru sau acest rezultat s-a creat de la sine pentru că fotograful a putut fi și a știut să fie un bun mijlocitor?

Este vorba de o aplecare asupra aspectului stabil și conceptual al lucrurilor. Există un oarecare misticism și, mai degrabă, ceva ezoteric. Este adevărat ce spuneți, fotografia nu este descriptivă pentru că elementele de plastică prin care am pus în valoare volumele nu permit acest lucru. Nu este întâmplare în
niciuna dintre lucrările mele. Unul dintre lucrurile importante în fotografie este să ai răbdare. Zecile de minute de așteptare a luminii, orele petrecute în decor pentru a descoperi ceva demn de luat în seamă îți educă voința creatoare. Consider că nimic nu este întâmplător. Am ajuns în toate locurile în care a trebuit să ajung pentru a vedea și înțelege ceea ce îmi trebuia la momentul respectiv. În „Canonicon”, timpul este relativ și extins, spațiul este redus mult. Atunci când nu ai unde să mergi, singurul drum este introspecția.

Fotografia este o extensie a memoriei, aparatul de fotografiat este un ochi mai exigent, un ochean. Ce avantaje și dezavantaje are fotograful față de pictor?

Fotografia este introspecție asumată. Și pictura înseamnă memorie. Fotografia a preluat elementele de plastică din pictură. Maniera de lucru a fotografiilor „Canonicon” este clarobscur și detaliu. Pete de lumină cu pete de întuneric, așa ne învață maestrul Rembrandt. Ficţiunea înseamnă să priveşti atent în jurul tău şi să selectezi ceea ce te îndeamnă să crezi că poate interesa pe cel care priveşte produsul tău. Selecţia se face, bineînţeles, după anumite criterii: pregătire şcolară, gradul de cultură, orientare politică, nivel social și altele. Realitatea este transformată, iar ceea ce rezultă este influenţat în mod clar de capacitatea de a discerne a autorului. Fotografia „Canonicon” este fotografie de tip reportaj și are caracteristicile reportajului de televiziune. Aduce informație frustă, dar împrumută elemente din pictură. Există și aici un limbaj propriu al activității mele creatoare. „Canonicon” este drumul meu, drumul care mă duce la adevăr.

„Aceasta este România mea” spuneți… Vă întreb atunci, la final, cum vedeți România care nu e a dumneavoastră?

Încerc să stau departe de conflicte cu cei din jurul meu. Încerc să rezolv calm conflictele interioare prin întrebări. Nu găsesc întotdeauna răspunsuri. Răspunsurile vin atunci când ești pregătit să le înțelegi. Așa lucrează universul. Drum drept, lumină, frumusețe, înțelepciune, speranță, iubire, înțelegere, cunoaștere, toleranță, liniște, pace. Tot ce nu este așa nu este România mea. Să trăim virtuțile este tot ce avem de făcut. Le regăsim și ne regăsim în lumile interioare.

Dan Mihalcea este regizor, operator de imagine și artist fotograf. Este născut în Râmnicu Vâlcea. A absolvit Facultatea de Arte, specializarea Regie de Film și Televiziune a Universității „Hyperion” din București. S-a format ca om de televiziune la Râmnicu Vâlcea la cele două televiziuni locale, „Vâlcea 1” și „Etalon”. A lucrat aici din 1995 până în 2002. Din 2003 a lucrat la televiziunile centrale B1 TV, Prima TV, Realitatea TV, Antena 1, Antena 3, GSP TV, Kanal D și la Studioul „Sahia” Film (regizor artistic, regizor de platou, operator de imagine, operator de film).

În 2012 dă publicului o Expoziție itinerantă de fotografie religioasă cu titlul „Canonicon” care se bucură de mare succes. Expoziția cuprinde 20 de lucrări, 84/60 cm. Maniera de lucru este clarobscur și detaliu. Fotografiile au fost realizate în decursul a 4-5 ani în pelerinajele pe care autorul le-a făcut la mănăstirile din țară.