Daniel Zamfir a pierdut președinția Comisiei economice, de industrie și servicii din Senat. Zamfir era președintele comisiei din decembrie 2016.
Citește și: ANAF anunță schimbări
Decizia a fost luată în ședința PNL din Senat în care s-au decis funcțiile pentru noua sesiune parlamentară,cu 16 voturi la 8. În locul lui Zamfir, în fruntea Comisiei economice a fost desemnat Florin Cîțu.
Senatorul Daniel Zamfir a fost „executat” în grupul PNL de la Senat, în urma conflictului public pe care acesta l-a avut cu președintele partidului, Ludovic Orban.
Ludovic Orban l-a acuzat recent pe Zamfir că deviază de la linia partidului prin susținerea unor inițiative legislative împotriva băncilor.
În ședința grupului PNL de astăzi s-a decis înlocuirea lui Iulian Dumitrescu, liderul de grup, din fruntea Comisiei de Apărare, cu senatorul Marcel Vela. Decizia a fost luată în unanimitate, după retragerea lui Dumitrescu.
Află cine a spus că România ultimilor 100 de ani rămâne vibrația inspirației sale creatoare
Locul lui Florin Cîțu ca vicepreședinte în Comisia de buget finanțe a fost luat de Romulus Bulacu.
Pe lângă Daniel Zamfir, în ședința senatorilor PNL, printre criticii liniei impuse de Orban s-a remarcat și Alina Gorghiu.
Lașitatea, cea mai urâtă trăsătură în politică
Senatorul PNL pare că știa ce i se pregătește în cursul zilei de azi, postând încă de aseară un text prin care atrage atenția președintelui PNL, Ludovic Orban, „PNL are mare nevoie de un președinte cu demnitate și puțintel curaj”.
„Ludovice, Ludovice… Nu te lași de metehnele care te-au „consacrat” în PNL…
După ce, în mod rușinos, ai fugit de un răspuns când te-am întrebat care sunt actele de „deviaționism” pe care le-am comis în activitatea mea la Comisia Economică, ai început să înroșești telefoanele să le ceri colegilor din Senat să mă schimbe de la Comisie. Știu. Te deranjează tare că îmi văd de treabă acolo.Te deranjează și că deranjez interese. Te deranjează că apar cetățenii de abuzurile băncilor, IFN-urilor și ale recuperatorilor? Sau că cer cu obstinență ca „băieții deștepți” să plătească redevențele cuvenite Statului? Sigur însă, te-a deranjat că ți-am cerut public să te delimitezi de Mihail Neamțu, cunoscut pentru orientările lui de extremă dreapta, care public a anunțat, postând un filmuleț pe Facebook, că se delimitează de Iohannis! Iar tu, Ludovic, în loc sa sancționezi poziția neconformă cu linia partidului, îl răsplătești, punându-l să-i instruiască pe tinerii liberali… Pe de altă parte, invoci, în mod jalnic, când suni în disperare pentru Raluca Turcan să fie realeasă lider de grup, dorințele din Deal.
Tu n-ai să înțelegi niciodată că PNL are mare nevoie de un președinte cu demnitate și puțintel curaj, măcar!
Lașitatea e cea mai urâtă trăsătură de caracter în politică…”, a postat Daniel Zamfir pe pagina sa de Facebook.
















































