Merită toţi banii şi, mai ales, toate visele.
Datorită filmelor de Crăciun (nenumărate şi nu neapărat aspirante la titlul de capodopere cinematografice), ştim cu toţii cum arată New York-ul în această perioadă: lumini muuuuulte, zăpadă, patinaj sub cel mai înalt pom de Crăciun din lume, la Rockefeller Center Plaza (unde v-am recomanda doar să priviţi, durează cel puţin 90 de minute să puteţi intra pe patinoar în această perioadă), „Spărgătorul de nuci” de la Centrul Lincoln (doar dacă vă rezervaţi din timp bilete), shopping la Macy’s (emblematicul magazin aflat la intersecţia străzii 34 cu Broadway, se autointitulează „cel mai mare magazin din lume” şi susţine ca nu are rival).
Înainte de a ajunge la New York încercaţi să nu-l asociaţi numai Manhattanului şi omniprezentei, în ghidurile turistice, Times Square. Cele cinci districte ale sale au (cel puţin) la fel de multe de oferit: în Bronx, pe Arthur Avenue, Little Italy; restaurante grozave în Brooklyn, la fel de bune ca şi cele din Manhattan; cele mai bune restaurante cu specific internaţional le găsiţi în Queens. Şi lista ar putea continua.
Să găsiți un hotel la New York, pe măsura preferinţelor şi bugetului dvs., nu credem că este o problemă. Încercaţi şi recent renovatul The Pierre, la numai 10 minute de mers pe jos de Fifth Avenue şi Muzeul de Artă Modernă, vizavi de Central Park.
Pentru prânz alegeţi restaurantul Ai Fiori, din incinta elegantului hotel Setai Fifth Avenue, unde chef-ul Michael White propune diverse preparate din bucătăria de pe Riviera italiană şi franceză.
Sau, Per Se, ceva mai extravagant, în Time Warner Center, fără îndoială, cel mai bun restaurant din New York. Fiţi pregătiți pentru o masă de cinci ore pentru că un meniu la Per Se presupune nouă sau mai multe feluri principale (aproximativ 300 de dolari, fără băuturi). La Per Se se poate mânca şi ieftin, clienţii cu buget mai redus au la dispoziţie un meniu „à la carte” în salonul din faţa localului, cu preţuri între 14 şi 46 dolari).
Găsiţi-vă timp şi pentru Metropolitan Museum of Art, considerat Louvre-ul Americii de Nord. Înţelept ar fi să consultaţi o hartă a muzeului şi să alegeţi ce vă interesează cu adevărat; peste drum se află Neue Galerie, cea mai mare colecţie Egon Schiele şi Gustav Klimt din afara Vienei.
Încercaţi-vă norocul (rezervarea biletelor se face cu cel puţin o lună înainte) şi mergeţi la teatrul Eugene O’Neill, pentru mult premiatul musical „Cartea lui Mormon” (14 nominalizări, 9 premii Tony).
„Start spreading the news /I’m leaving today /I want to be a part of it / New York, New York”

















































