De la Renoir la Grigorescu, cele mai celebre picturi cu IA românească, brand de țară și patrimoniu UNESCO

Cu ocazia expoziţiei etnografice personale „Iubim ia, iubim România”, organizată la Galeriile de Artă din Buzău de colecţionarul de porturi populare Amelia Papazissu, a fost prezentat un costum popular din zona Argeşului, vechi de peste 100 de ani, care a fost purtat pe scena Festivalului „Floarea din Grădină”.

• Înalta Curte trage un semnal de alarmă la CCR: Măsuri aberante care lasă românii de rând fără apărare
• ÎCCJ sesizează CCR în legătură cu ultimele modificări aduse Codului de procedură penală
• Bolojan atacă PSD și explică de ce proiectul reactoarelor modulare are probleme
• PSD, PNL, USR și UDMR au căzut de acord pe legea salarizării
• Nicușor Dan intervine în scandalul transparentizării finanțării ONG-urilor

Expoziţia etnografică a adus în faţa publicului costume populare reprezentative pentru regiunile din România, una dintre piesele cele mai valoroase fiind costumul popular din zona Argeşului, unic din perspectiva materialelor folosite şi apreciat de specialişti.

„Este un costum foarte vechi, a fost îmbrăcat de către o solistă la Festivalul Floarea din Grădină, a fost apreciat foarte mult de Marioara Murărescu şi de persoanele de specialitate. Solista care a participat la Floarea din Grădină avea în jur de 46 de ani la acel moment iar costumul este făcut de bunica ei, purtat când era tânără. Estimăm că are o vechime de peste 100 de ani.”, spune Amelia Papazissu pentru Agerpres Foto Florin Zafiu, Agerpres

„Este un costum cusut cu punct de goblen şi mărgele. Creatorul nu a avut stofă, nu a avut posibilitatea să ţeasă şi a cusut pe velur. Valoarea costumului este dată de faptul că este unicat, este un costum din zona Argeşului. Am o colecţie bogată de costume din zona Buzăului, Argeşului Dâmboviţa, din Bucovina, Ardeal. Piese de port popular am în jur de 80, ştergare cam 60 de bucăţi şi foarte multe ţesături “, a declarat aceasta.

Desemnată în urmă cu 10 ani „Tezaur uman viu”, Amelia Papazissu, născută într-un sat de munte, la Vintilă Vodă, unde arta şi portul popular românesc au reuşit să răzbată, crede că ia reprezintă un simbol naţional.

„Eu consider că iubind ia, iubim România. Pentru mine înseamnă foarte mult că a fost inclusă în patrimoniul UNESCO şi este o mândrie pentru România, pentru că în felul acesta va fi protejată. Orice piesă de port popular este o valoare, se vede creativitatea şi iscusinţa femeilor românce. Toată România este plină de motive tradiţionale, de flori, de forme geometrice, de motive religioase care bucură sufletul”, a mai precizat Amelia Papazissu.

Ziua Universală a Iei este sărbătorită la 24 iunie, odată cu sărbătoarea de Sânziene

Piesa principală a costumului popular românesc este cămașa, termenul de ie fiind atribuit doar cămășii femeiești. Cămașa este croită în formă de cruce, dintr-o singură bucată de pânză și cu o deschizătură în partea de sus. Inițial, cămășile erau confecționate din pânză de in sau cânepă, iar mai târziu din mătase și bumbac. Acesta din urmă era folosit ca urzeală pentru bătătura de in și cânepă, mai ales în partea de nord a țării, în timp ce în sud cămășile erau mai frecvent țesute cu borangic. Fața și spatele cămășii se numesc „stan”, iar partea inferioară „poale”. Stanul se confecționa din două foi de pânză, iar mâneca din una. Sub braț, cămașa era prevăzută cu așa numita ”pavă”, care oferea comoditate în timpul mișcării.

Ia este, în fapt, o cămașă tradițională românească de sărbătoare, confecționată din pânză albă, bumbac, in sau borangic și împodobită cu mărgele și broderii la mâneci și la gât. Croiala este relativ simplă: un dreptunghi de pânză, tăiat rotund în jurul gâtului și întărit cu șnur răsucit. Mânecile sunt, de cele mai multe ori, încrețite atât la umeri, cât și la încheieturile mâinilor. Este un tip de cămașă scurtă până la talie, spre deosebire de cămașa anterioară, mai veche, ce îmbrăca întregul corp și se purta dedesubtul hainelor pentru a apăra corpul de „vrăji și pericole”. Tehnica decorării iei s-a transmis de la mamă la fiică, fapt care a conservat tradiția și gustul de la o generație la alta.

Motivele sunt stilizate, geometrice sau inspirate de natură. Se disting mai multe variante de bază în compoziția decorului de pe mâneci: ie cu mâneci cu dungi verticale brodate (în râuri drepte), dungi oblice sau „ie cu stele”. Partea din față a cămășii este și ea bogat brodată, prin repetarea acelorași modele existente pe mâneci. Iile brodate cu „spic” făceau parte din costumul de nuntă din Moldova. Culorile folosite la broderie erau în două — trei nuanțe cromatice, de regulă, dar se broda și cu o singură culoare, de obicei negru.

În timp, finețea materialelor folosite, armonia cromatică, dar și croiul pieselor de port românesc, țesute, croite și brodate în casă au fost apreciate de reginele României, Elisabeta și Maria, dar și de aristocrația feminină a timpului, care au purtat cu mândrie costumul popular în diferite momente.

Ia în pictură

Sursă de inspiraţie a multor pictori, ia românească a avut o carieră internaţională.

Henri Matisse (1869 – 1954) este pictorul francez care a făcut celebră ia românească. Picura lui, pe care o putem găsi astăzi în Muzeul Pompidou din Paris, a devenit simbolul identităţii româneşti şi în mod particular al feminităţii româneşti.

Matisse desăvârşeşte în aprilie 1940 La Blouse Roumaine, după o muncă asiduă de 6 luni şi de un lung proces de simplificare. Fuziunea liniilor, culorile tari care se armonizau, au creat un tablou care avea să aducă în atenţia lumii superba ie românească, pe care o purtaseră cu atâta mândrie reginele şi prinţesele Casei Regale a României.

Matisse a avut o colecţie întreagă de bluze tradiţionale pe care le primise cadou de la Theodor Pallady, unul dintre cei mai celebri pictori, cu care a fost prieten mulți ani.

În România, ia și costumul tradiţional românesc se regăsesc în numeroase reprezentări cu subiecte istorice, dar și legate de satul și ţăranul român. De remarcat felul în care bluza românească contribuie la definirea identităţii naţionale de-a lungul unor evenimente istorice importante pentru formarea statului român: Constantin Daniel Rosenthal (1820-1851) sau Theodor Aman (1831—1891) au făcut din ia românească simbolul României revoluţionare de la 1848 sau al Unirii principatelor din 1859.

Pentru portretul alegoric România revoluţionară, realizat la Paris în anul 1850, Rosenthal şi-a luat drept model pe Maria Rosetti, englezoaica ajunsă prima ziaristă din România, soţie a lui C.A. Rosetti.

Theodor Aman, Unirea Principatelor/l’Union des Principautés roumaines, 1859, Musée national d’art de Bucharest

Gheorghe Tăttărescu (1820-1894), pictor neoclasic și revoluţionar pașoptist, folosește și el bluza românească pentru o reprezentare alegorică și idilică a identităţii naţionale. 
Registrul rural deci, și tema iei românești sunt prezente în lucrările pictorilor români din a doua jumătate a secolului XIX și până la sfârșitul perioadei interbelice.

Nicolae Vermont (1866-1932), Paysanne cousant/Ţărăncuţă cosând, 1929

Pasionat sincer de lumea satului românesc, Nicolae Grigorescu așază bluza românească într-o lume idilică a mediului rural în lucrări, sincrone stilistic cu lumea artistică europeană, influenţate de impresionismul francez și Școala de la Barbizon.

Nicolae Grigorescu (1838-1907), Paysanne de la région de Muscel/Tărancă din Muscel

Nicolae Grigorescu (1838-1907), Paysanne filant/Tărancă torcând

Registrul tematic rural continuă să scoată în evidenţă reprezentarea iei și în operele lui Nicolae Vermont, Tonitza, Stefan Dimitrescu, Camil Ressu ori Ion Theodorescu-Sion, oglindind «ismele» epocii (semănătorism, poporanism, tradiţionalism) cu o viziune mai sumbră, care se îndepărtează de privirea idilică, bucolică a lumii rurale românești.

Camil Ressu (1880-1962), Deux paysannes/Două ţărănci, Muzeul de artă Casa Simian, Ramnicu

Camil Ressu (1880-1962), Paysannes à l’eglise/Țărănci în biserică

Francisc Sirato (18777-1953), Paysannes de Dolj/Țărănci din Dolj, 1926

Ion Theodorescu-Sion (1882-1939), Composition aux motifs roumains/Compoziţie cu motive românești

Ia românească în trei lucrări mai puţin cunoscute

Pierre-Auguste Renoir – La jeune femme roumaine, 1914, collection privée, Etats-Unis

Frederick Arthur Bridgman (1847-1928), Dame roumaine, 1882, Musée des Beaux-arts de Boston

Franciszek Teodor Ejsmond (1859-1931), Jeune fille roumaine/Romanian Maiden, 1885

Trei lucrări mai puțin cunoscute vin să completeze mica noastră trecere în revistă a reprezentării iei în pictură. Este vorba despre lucrarea lui Auguste Renoir, La jeune femme roumaine, pictată de artist în 1914 și, de asemenea, de două panze – a pictorului american Frederick Arthur Bridgman și a polonezului Franciszek Teodor Ejsmond, executate în 1885 și în 1882.