Actual

De la Sydney la Bucureşti. Christian Badea, din nou pe scena Ateneului Român

În Australia, unde este invitat frecvent de mulţi ani, Christian Badea, dirijorul născut în România și celebru pe cele mai mari scene de operă și concert din lume, a fost nominalizat la Premiul Helpmann pentru Cel mai bun dirijor.

După un sezon plin la Opera din Sydney  cu care are a semnat un contract  de colaborare până în 2019 și unde a condus, în februarie şi martie  2017, premiera operei „Tosca“ de Giacomo Puccini, în regia lui John Bell, Christian Badea a revenit în a două jumătate a lunii martie la Bucureşti pentru patru concerte alături de  Orchestra simfonică a Filarmonicii “George Enescu”. Săptămâna trecută, a dirijat lucrări de Mozart, Schumann și Webern, pentru  serile de joi, 30 martie, și vineri, 31 martie, Christian Badea a ales un program integral Johannes Brahms: Concertul în re major pentru vioară şi orchestră, op. 77 şi Simfonia nr. 1, în do minor, op. 68. Solistă este violonista Alexandra Conunova.  Concertmaistru invitat este David Lefrevre.

Concertul în re major pentru vioară şi orchestră, op. 77 de Johannes Brahms este pentru mine concertul cel mai strălucitor. Este o perlă în repertoriul violonistic şi mă bucur extrem de mult să-l cânt aici, pe scena Ateneului Român….. Orchestra Simfonică a Filarmonicii «George Enescu» m-a impresionat la repetiţii, are un simţ al muzicii cu totul special, e un ansamblu extraordinar. De asemenea, e o mare bucurie să mă aflu din nou  pe senă, pentru a cincea oară, alături de maestrul Christian Badea. Am făcut împreună până acum concertele  de Şostakovici, Sibelius, Ceaikovski, am fost invitaţi şi la Budapesta. Iată că ne reîntâlnim acum şi facem acest Brahms excepţional”, ne-a declarat violonista Alexandra Conunova, laureată a Concursului „George Enescu“ în 2011.

Concert simfonic

Joi şi Vineri, 30 şi 31 Martie 2017, 19:00 – 21:00

Sala mare a Ateneului Româm

Dirijor

CHRISTIAN BADEA

Solistă

ALEXANDRA CONUNOVA

Program

Johannes Brahms

Concertul în re major pentru vioară și orchestră, op. 77

Simfonia nr. 1, în do minor, op. 68

Biletele se pot procura de la Casa de Bilete a Ateneului Român. 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top