Ce spun judecătorii CCR în motivarea deciziei privind revocarea Laurei Kovesi

Motivarea deciziei Curţii Constituţionale, care stabileşte că preşedintele Klaus Iohannis trebuie să o revoce din funcţie pe şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, a fost publicată  joi, pe site-ul instituţiei.

Citiţi şi : Reacţie fără precedent. Ce au decis judecătorii CCR după atacurile opoziției

Conform motivării CCR,  în cazul revocării, preşedintele României nu îşi poate exercita competenţele legale într-un sens care să afecteze textul constituţional. De aceea, competenţa sa este de control al legalităţii măsurii, şi anume a propunerii de revocare, neputând invoca aspecte de oportunitate sau să realizeze el însuşi o evaluare a activităţii procurorului-şef/ general, astfel cum s-a întâmplat în cazul de speţă. Prin urmare, competenţa decizională a Preşedintelui României se limitează la condiţiile de legalitate a propunerii de revocare înaintate.

“Atât timp cât documentul este întocmit, astfel cum reţine până la urmă şi Preşedintele României, pentru a susţine propunerea de revocare a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, în sensul art.54 alin.(4) coroborat cu art.51 alin.(2) lit.b) din Legea nr.303/2004, înseamnă că sunt îndeplinite cerinţele de legalitate a propunerii de revocare. De asemenea, având în vedere că a fost solicitat şi obţinut avizul – negativ – al Consiliului Superior al Magistraturii – Secţia pentru procurori, sub forma Hotărârii nr.52/2018, Preşedintele României ar fi trebuit să se pronunţe strict asupra regularităţii procedurii de revocare. Practic, actul trebuie să consfinţească regularitatea sau lipsa de regularitate a procedurii, şi nu oportunitatea sau lipsa de oportunitate a acesteia”, se mai arată în motivarea CCR.

Judecătorii arată că, în condițiile în care șeful statului nu a avut „nici o obiecţie cu privire la regularitatea” procedurii iniţiate de ministrul justiţiei, „ar fi trebuit să emită decretul de revocare”.

“Curtea constată că procedura de revocare iniţiată de ministrul justiţiei, în condiţiile în care Preşedintele României nu a avut nici o obiecţie cu privire la regularitatea acesteia, îndeplineşte criteriile de legalitate, astfel încât Preşedintele României ar fi trebuit să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Refuzând emiterea acestuia, Curtea urmează a aprecia dacă Preşedintele României a creat un blocaj în privinţa exercitării autorităţii ministrului justiţiei asupra activităţii procurorilor. Se poate susţine, în acest sens, că, arogându-şi un rol contra legem, Preşedintele României a împiedicat realizarea unei competenţe constituţionale proprii a ministrului justiţiei, blocând-o, fără ca textul Constituţiei să îi acorde o asemenea competenţă. Prin urmare, conduita Preşedintelui României de a nu-şi exercita competenţele potrivit Constituţiei a determinat imposibilitatea ministrului justiţiei să îşi exercite competenţele constituţionale conferite de art.132 alin.(1) din Constituţie. A rezultat, astfel, un blocaj instituţional între cele două autorităţi, care a împiedicat valorizarea şi finalizarea propunerii ministrului justiţiei de revocare”, argumentează judecătorii CCR.

Magistraţii adaugă că Preşedintele României a ales să nu dea cursul constituţional firesc propunerii ministrului justiţiei, blocând-o şi creând, astfel, o situaţie evidentă de blocaj instituţional între cele două autorităţi. “Astfel, se constată împiedicarea ministrului justiţiei de a-şi îndeplini rolul constituţional în legătură cu revocarea procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie”, susţin judecătorii.

Ei  invocă articolul art.132 alin.(1) din Constituţie, care prevede că „procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiţiei”. Acest articol „este un text cu caracter special, care stabileşte o putere de decizie a ministrului justiţiei asupra activităţii desfăşurate de procurori”, spun judecătorii.

Judecătorii Marian Enache şi Maia Teodoroiu au emis o opinie concurentă, iar Livia Stanciu, Daniel Morar şi Ştefan Minea, opinii separate.

UPDATE.  Curtea Constituțională (CCR) nu a impus președintelui un termen, în motivarea la decizia privind revocarea șefei DNA. „Ești în ilegalitate dacă nu aplici decizia”, a declarat șeful CCR, Valer Dorneanu. „Nu am dat niciun termen de aplicare, termenul curge de la data publicării. Ești în ilegalitate dacă nu aplici decizia”, a spus Dorneanu, potrivit Digi24.

La rândul său ministrul Justiției, Tudorel Toader, a precizat că deciziile Curții Constituționale sunt „obligatorii pentru toți, de la data publicării în Monitorul Oficial”.

Înainte de a fi publicată pe site-ul instituţiei, motivarea a fost citită în plenul CCR. Este o practică obişnuită sau procedura standard pentru orice decizie a CCR ca judecătorii să citească o hotărâre, într-o şedinţă nepublică a plenulului Curţii, ulterior aceasta fiind publicată pe site-ul instituţiei, au precizat reprezentaţii Curţii pentru mediafax.ro.

Astfel, cei nouă judecători citesc forma finală a deciziei, iar apoi ea devine publică, însă nimeni nu va ieşi public să citească decizia CCR.

Motivarea CCR privind conflictul juridic între Ministrul Justiţiei şi Preşedinţie în privinţa revocării procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, cât şi opiniile separate, vor fi publicate joi pe site-ul Curţii.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că aşteaptă motivarea CCR referitoare la revocarea şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, afirmând însă că procurorii nu trebuie să fie ”controlaţi politic” şi că aceştia sunt sub autoritatea, nu în ministrului Justiţiei.

A ÎNCĂLCAT CCR CONSTITUŢIA ?

În valul de critici, opinii pro şi contra deciziei CCR privind revocarea din funcţie a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, vocea liberalilor a fost cea care s-a detaşat din acest cor, acuzând Curtea că a încălcat Constituţia.

Horaţiu Pepine scrie pe  romaniacurata.ro că este posibil ca destui oameni să creadă sincer că judecătorii Curții ”au încălcat” Constituția, fapt care le provoacă o indignare fără limite.

“Tocmai de aceea e nevoie să spunem câteva lucruri care vor fi poate deconcertante prin relativismul lor, dar care țin de natura însăși a democrațiilor liberale”, spune el, prezentându-şi mai jos argumentele .

“Atâta vreme cât democrațiile nu se întemeiază pe un adevăr absolut (ca monarhia de drept divin), ele au convenit să respecte anumite reguli cu privire la cine decide ”în ultimă instanță”. S-au creat astfel organele de jurisdicție constituțională, care pot ține de puterea judecătorească, ca în SUA, sau care pot fi independente, ca în Europa, dar de la care nu se așteaptă niciodată un adevăr absolut, ci o soluție rezonabilă de a ieși dintr-un impas. Desigur o instanță de jurisdicție constituțională se raportează în primul rând la Constituție (deși nu numai) căutând să vadă în ce măsură o lege sau un act politic oarecare ”respectă” Constituția. De multe ori este evident pentru oricine că o lege este potrivnică Constituției, ca, de pildă, una prin care persoanele de confesiune greco-catolică nu ar putea ocupa funcții în stat. Este un exemplu-limită, neverosimil, dar care arată că există situații clare, în care ar putea practic să decidă oricine.

Există, în schimb, situații mai puțin clare, cum ar fi aceea a cvorumului de participare la referendumul pentru demiterea președintelui. Știm bine că la referendumul din 2007 nu a existat cvorum, tocmai ca urmare a unei decizii a Curții Constituționale, dar el a fost introdus în 2012 printr-o decizie a aceleiași Curți. De ce a optat Curtea pentru două soluții diferite într-o situație aparent identică? Am putea remarca că în 2007, președintele suspendat Traian Băsescu avea majoritatea populară de partea lui și prin urmare singurul risc pentru el era nivelul scăzut de participare care ar fi invalidat scrutinul, pe când în 2012, același președinte suspendat Traian Băsescu avea majoritatea populară contra sa, el fiind avantajat tocmai de neîmplinirirea cvorumului de participare.

DOUĂ DIMENSIUNI INSEPARABILE ALE CURŢII

Dar nu are rost să reluăm acum dezbaterea din acei ani, este suficient să observăm că o instanță cum este Curtea Constituțională are două dimensiuni inseparabile, una juridică și alta politică, și că este imposibil să reduci deciziile ei la o problemă de drept. Curtea decide într-un fel sau altul și oricât de nedreaptă ar putea să pară o decizie, ea este ”constituțională”.

Așa cum spuneam, câtă vreme democrațiile nu invocă niciodată un adevăr absolut (de aici și exigența tot mai imperativă în ultimul secol a separației dintre stat și biserică), ele trebuie să se mulțumească cu un adevăr relativ. Hans Kelsen, unul dintre cei mai influenți teoreticieni ai ”statului de drept”, arăta că a declara o normă ”neconstituțională” nu este altceva decât o cale specială de abrogare a legii. El spunea, cu alte cuvinte, că decizia trebuie raportată în primul rând la formă și nu la o substanță. Dintr-o ambiție de coerență formală, Kelsen ducea lucrurile la limită, căci am văzut că, în practică, noi continuăm uneori să nutrim sentimentul că o decizie de neconstituționalitate e ”substanțială” – ca în situațiile în care libertățile civile sunt amputate.

În orice caz, Kelsen mai spunea un lucru care este incontestabil: un organ de jurisdicție constituțională este singurul care poate spune dacă o lege sau un act sunt ”neconstituționale”. Și nu pentru că judecătorii ar avea înzestrări ieșite din comun, ci pur și simplu prin convenție. Trebuie să oferi cuiva această prerogativă de a decide ”neconstituționalitatea”, asta fiind singura cale de a depăși un impas politico-juridic. De aceea cei care anunță că judecătorii CCR ”au încălcat Constituția” spun ceva cu totul lipsit de sens.

Asta nu înseamnă că n-ar trebui să criticăm deciziile Curții, așa cum pretindeau în vara lui 2012, cu efecte toxice pentru libertatea presei, chiar unii dintre exponenții Comisiei de la Bruxelles. Dimpotrivă, dezbaterea este oricând benefică, căci ea contribuie în felul ei la arhiva de argumente la care se va raporta o viitoare decizie a Curții Constituționale. E acceptabil să spui, cu argumente valide, că judecătorii <au greșit>, dar să pretinzi că <au încălcat Constituția> este o contradicție în termeni”, conchide Horaţiu Pepine.

Citiţi şi : DNA îi transformă pe soții Iohannis în „niște penali”