Deputatul Florin Popescu a fost condamnat vineri, de instanţa supremă, la doi ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzat că a cerut şi a primit de la administratorul unei firme peste 60 de tone de pui grill, pe care le-a distribuit alegătorilor, în campania electorală din 2012.

Life & Style

Deputatul Florin Popescu, condamnat la închisoare

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat pe deputatul Florin Popescu la doi ani de închisoare şi doi ani interzicerea unor drepturi, pentru folosirea influenţei sau autorităţii de către o persoană cu funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Prin aceeaşi decizie, judecătorul a dispus confiscarea sumei de 485.500 lei de la Florin Popescu.

Instanţa a constatat că Rami Ghaziri, care controlează firma Avicola Crevedia, nu are calitate de persoană vătămată în cauză şi i-a respins acestuia cererea de restituire a sumei de 485.500 de lei.

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată la Completul de cinci judecători al instanţei supreme.

Procurorii DNA l-au trimis în judecată, în 27 iunie 2014, pe deputatul Florin Popescu, pe care l-au acuzat că, în 2012, folosindu-se de funcţia de preşedinte al PDL Dâmboviţa şi vicepreşedinte al partidului, l-a determinat pe Rami Ghaziri, denunţător în cauză, să-i dea 60.992,2 kilograme de pui grill, în valoare de 485.500 lei. Ulterior, Florin Popescu a distribuit puii alegătorilor din judeţul Dâmboviţa, în campania electorală pentru alegerile locale din iunie 2012. În acea perioadă, Popescu a candidat şi el pentru obţinerea unui nou mandat în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa.

Anchetatorii au arătat, în rechizitoriu, că în martie 2012, un intermediar i-a transmis denunţătorului că se aproprie alegerile locale şi trebuie să dea filialelor locale ale partidelor politice importante câte 250.000 dce euro. Denunţătorul, susţine DNA, i-ar fi răspuns că suma este prea mare, el fiind dispus să dea cel mult câte 100.000 euro, pentru fiecare partid politic important.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top