Dicționar de relații de dragoste internaționale: E-Economie de piață și viziunea hegemonică a Chinei

Atenţia se concentrează în primul rând pe gradul de îndatorare al statelor, pe iluziile creditului, pe implicarea băncilor şi pe speculaţia financiară. Peste tot se poate auzi faptul că trebuie să asigurăm relansarea creşterii şi a consumului.

În comparaţie cu acestea, China cunoaşte o creştere de treizeci de ori mai mare, cu o rată anuală de 10%  în ultimii douăzeci de ani… Rezervele sale monetare depăşesc 4500 miliarde de dolari iar aceasta îşi menţine o rată ridicol de joasă în rata de schimb cu dolarul. Un yuan chinezesc valorează… 0,15 centime din moneda americană. Atunci, se înţelege de ce produsele „fabricate în China” nu întâmpină nicio dificultate în a ne invada pieţele, fie că sunt produse chinezeşti autohtone sau fabricate în China de către numeroase societăţi europene şi americane de producţie… care au renunţat la locaţiile din Europa şi America de Nord, obligate de dorinţa de a obţine un profit!

Constatăm că nimic nu este făcut sau nu a fost făcut împotriva acestei subevaluări a yuanului. Statele Unite sunt ostaticele bunurilor americane de trezorerie pe care China le deţine. Până în prezent, nu s-a întreprins nicio negociere serioasă cu leaderii chinezi. Nu le cerem decât să ne cumpere materiile prime şi tehnologiile de vârf fără să vedem dezindustrializarea care este o urmare a acestora… cu consecinţele pe care le cunoaştem în materie de şomaj şi de creştere industrială.

Acceptând China la OMC, occidentalii au renunţat în  mod explicit să utilizeze singura armă care le mai rămânea, adică restaurarea taxelor  vamale ce vizează limitarea concurenţei produselor chinezeşti: o altă modalitate de a ajunge la o rată de schimb mai realistă de aproximativ 25 de centime americane pentru un yuan.

În  aceste condiţii devenea dificil, în special în Europa, să se continue creşterea şi industrializarea. Raportul între gradul de îndatorare publică şi Produsul Intern Brut devine dezechilibrat şi se ajunge la recesiune.

Această pasivitate occidentală cu privire la China pe planul ratelor de conversie ale monedei sale şi absenţa represiunii vamale sunt responsabile în mare parte de  dezindustrializarea în curs a vechii Europe de  delocalizarea unităţilor de producţie ale industriilor noastre… în China.

Şi toate acestea din cauza faptului că cele  două parade inventate de responsabilii politicii occidentale au fost ratate. În Statele Unite, ratele extrem de joase care au descurajat economia au orientat-o pe aceasta către achiziţionarea de bunuri imobiliare pe credit cu consecinţele dramatice pe care le-am putut constata. În Europa aceleaşi rate joase aveau drept scop menținerea consumului cuplat la o relansare bugetară bazată pe deficite în creştere. Eşecul era programat. Şi putem să ne temem de crizele economice şi financiare care se repetă.

Comunismului, pe care cele mai bune spirite au pariat, i s-a succedat economia de piaţă. Aceasta din urmă este la rândul sau cuprinsă de nebunia cauzată de orgoliul său financiar şi de exigenţele unei noi clase de acţionari.

Trăim o perioadă dificilă de tranziţie cu mari inegalități de creştere între diverse ţări şi continente şi puternice divergenţe monetare (criza euro, criza dolarului). Europa se  regăseşte în situaţia legăturii slabe, infinit mai slabă decât imensa economie americană. Oare există o soluţie de înlocuire a economiei de piaţă? După cum se pare, nu. Oare capitalismul financiar va trebui să fie manevrat iar apoi reformat? Absolut. Oare va fi? Dificil de spus. De aici rezultă întreaga întrebare. Care rămâne deschisă.

Timpurile viitoare vor vedea încătuşându-se tentativele de repliere a Statelor Unite şi vor cunoaşte înăsprirea raporturilor sociale. Procesul de reformare a economiei de piaţă şi a capitalismului financiar trece prin deciziile politice ale guvernelor respective. Acestea sunt supuse realegerilor periodice. Reformarea este întotdeauna dificilă. Mult mai dificilă decât promisiunile sau modul de a nu acţiona. Pentru nenorocirile care ne pândesc va fi nevoie de oameni politici la înălţime, care vor da dovadă de curaj, de imaginaţie şi de voinţă. Dar cine se aşteaptă să fie reales promiţând „sânge şi lacrimi”?