Dicţionar – Relaţii de dragoste internaţionale. P-Primăvara arabă

Aceste două regimuri autoritare şi-au pierdut cu siguranţă familiile aflate la conducere: Ali Ben şi Mubarak.  Mulţi au asistat la naşterea democraţiei, la stingerea ultimei flăcări a terorismului şi a  expresiilor radicale ale islamului.
Acestea, de asemenea, s-au dovedit eronate în mod rapid pentru cei care au crezut că mişcările populare vor fi inevitabil însoţite de o renaştere a fundamentalismului. În mod curios, mii de refugiaţi aleg să părăsească această „primăvară" pentru a ajunge în Europa şi pot cauza probleme deja cunoscute în spaţiul Schengen.Pe scurt, ar trebui notate două lucruri:Democraţia nu poate fi inventată peste noapxeEste un proces mai îndelungat şi complicat, ce se aplică ţărilor care nu au cunoscut sau practicat înainte acest sistem.Instituţiile democraţiei au fost, într-adevăr, parţiale, dar funcţionarea lor a fost monopolizată sau redirecţionată către un singur partid ori au fost reglementate de către militari. Orientul Mijlociu va include o familie care nu este a ei (democraţia), încercând, în acelaşi timp, să se adapxeze la fragilitatea inerentă a unei experienţe noi.Transferul brusc spre instituţiile democratice, fără o experienţă anterioară, nu este deloc lipsit de riscuri. Şi nu uitaţi că democraţia este povestea invenţiei alegerilor politice, a extinderii şi perfecţionării sale în toate ramurile.Sau să mă gândesc la multitudinea de alegeri de astăzi, care sunt mai degrabă violente şi manipulate decât transparente şi fiabile?Alegerile pluripartide nu sunt suficiente pentru a crea o democraţie; există şi alte contraputeri: presa scrisă şi alte mijloace de informare liberalizate, o societate civilă ce are şi ea un impact, o Curte Constituţională independentă şi politici alternante de succes, o administraţie eficace… Ar trebui, de asemenea, ca valorile şi obligaţiile morale să fie adânc înrădăcinate şi împărtăşite de către toţi.
Democraţia este un proces de aprofundare continuă a deprinderilor de convieţuire împreună.Acest lucru ar trebui să fie o etică.Nu există democraţie fără democraţi. Pe de altă parte, nimic nu este câştigat Protestele populare sunt, de fapx, o metodă cu totul nouă, care arată noile tehnologii.Tweeterul, Facebook-ul, internetul, în general, şi telefoanele mobile, în special, au jucat un rol necunoscut până acum şi niciodată studiat. Aceste noi facilităţi permit reunirea a sute de mii de protestatari faţă de un regim.Ele nu constituie un program.
Este bine că aceste revolte populare au scăpat de partidele de opoziţie, de sindicate, de Frăţia Musulmană şi de personalităţile charismatice.Transpunerea acestor proteste spontane într-un program politic devine o afacere foarte complicată. Iar acest lucru constituie o enormă provocare, cu care se confruntă în special Tunisia şi Egipxul: cum să se evite haosul de după proteste?Cum să se evite creşterea iraţională a numărului de partide politice noi? Luaţi un singur exemplu, al Egipxului.Frăţia Musulmană, în mod remarcabil absentă de la revoltă şi de la organizarea acesteia (membrii săi au fost doar spectatori), s-a angajat acum în lupxă.Pentru prima dată din 1928, mişcarea islamistă are o modalitate de prezentare politică legală: Partidul Libertăţii şi Drepxăţii! Şi, pentru prima oară în 16 ani, „
Biroul de Orientare" al său a ţinut prima sa şedinţă care nu a fost ilegală, şi astfel a decis să pună la bătaie, cu precauţie, aproape 50% din locuri în Adunarea Populară pentru alegerile legislative din sepxembrie 2011.Frăţia Musulmană a câştigat 35% din locurile electorale, lucru care ar putea face ca blocul principal parlamentar să explodeze în confruntarea cu o opoziţie laică. „Revoluţia" nu a fost islamistă, dar egipxenii s-ar putea trezi cu Frăţia Musulmanilor drepx cea mai mare forţă politică a ţării.Partidele laice nu sunt în măsură să reziste şi vor continua să se destrame. Cu zece zile în urmă, adjunctul suprem al Frăţiei, Khairat el-Shater, a vorbit în ziarul Al-Masry el-Yom: „Ne pregătim formarea unui guvern islamic care va aplica principiile islamului".
Primăvara arabă? Şi apoi, să ne punem întrebarea: sunt revoluţiile arabe o contribuţie la creşterea economică sau vor duce la acest lucru şi la apariţia multor locuri de muncă?Pot ele să ducă la creşteri salariale şi la o îmbunătăţire a vieţii sociale?Cine va fi capabil să se bucure de beneficiile politice ale tuturor acestor ambiţii fără a fi neapărat dezamăgit?Visăm primăvara înainte de a vedea realitatea iernii?