Un eventual faliment al Atenei ar costa scump Germania.
“Grijile privind finanţele Spaniei cresc pe zi ce trece. Primele de risc pentru obligaţiuni elene au crescut şi ele împingând randamentele la 7,466%, un nivel record chiar şi pentru Grecia în criză. Euro s-a depreciat în faţa dolarului la cel mai slab curs de schimb din ultimii doi ani: 1,21 USD pentru un Euro.
La Atena, problemele se ţin lanţ. Comisia Europeană se arată încrezătoare şi declară că nu vede de ce următoarea tranşă din programul de asistenţă financiară n-ar fi eliberată. E drept că în timpul campaniei electorale pentru două alegeri legislative consecutive nu s-a făcut mare lucru, dar noul Guvern al Greciei a dat asigurări că va recupera timpul pierdut. Deocamdată, o comisie a creditorilor internaţionali analizează situaţia din ţară şi va prezenta un raport. Orice decizie legată de soarta Greciei va fi luată abia după rezultatele misiunii de monitorizare. Dacă se va pune problema intrării în incapacitate de plată, factura Berlinului ar însuma 45 de miliarde Euro în sume virate Atenei până în prezent”, scrie Die Welt.















































