Încercarea lui Vasile Blaga și a „greilor” PDL de a învia din morți este una sortită de la bun început eșecului. Însă ea pune în pericol chiar viitorul Partidului Național Liberal.
Citiți și: Ignoranța studenților, dramatică
Când „greii” fostului PDL, acum membri ai noului Partid Național Liberal, au avut o ședință cu declarații politice chiar sub nasul lui Ludovic Orban, toți observatorii politicii românești au descoperit cu surprindere că fuziunea dintre PDL și PNL a fost și a rămas un eșec. După mai bine de patru ani de la fuziune, național liberalii se împart încă în două tabere ce încă negociază între ele: „liberalii vechi” și „pedeliștii”.
Această descoperire, a faptului că există încă un PDL și un PNL care nu se înțeleg între ele în interiorul unui singur partid, nu face decât să complice și mai tare viitorul Partidului Național Liberal.
Din anul 2014, Partidul Național Liberal nu s-a simțit prea bine. A câștigat alegerile prezidențiale, e drept. Dar a făcut-o cu un candidat care nu era al său, care nu era familiarizat nici cu politica românească, nici cu atmosfera specială din partid. Domnul Iohannis era un nou venit în PNL și e foarte puțin probabil ca cele câteva luni de ”vechime” în partid să îl fi făcut capabil să înțeleagă energiile, ideile, punctele forte și slăbiciunile național liberalilor.
Alegerile din toamna lui 2016 au arătat foarte clar că președintele Iohannis nu a știut să fie o locomotivă electorală pentru partidul ”său”, dar și că PNL nu a reușit să profite, prin ei înșiși, de pe urma notorietății și simpatiei din societate pentru președintele țării.
Gafe impardonabile, precum penibila căutare a unui candidat pentru Primăria generală a Capitalei (bătălie electorală de primă importanță pentru orice partid din România) sau campania electorală haotică de la alegerile parlamentare, au arătat oricărui ochi avizat că problema PNL este una internă.
Nici înfrângerea de la alegerile parlamentare din 2016 nu a reprezetat un bun prilej pentru trezirea și reforma PNL. Pur și simplu partidul nu a înțeles că are o problemă internă, nu a căutat să o identifice și a preferat să se rezume, ca singură strategie politică, la a fi imitatorul (mult mai puțin convingător) al discursului USR.
PNL în opoziție nu mizează decât pe un mult sperat dezastru al guvernării PSD. Logica este simplă: „dacă o dau ei în bară, cine altcineva să vină la putere în afară de noi?”. Și nu este o logică chiar greșită: spre deosebire de USR sau de mișcarea lui Dacian Cioloș, PNL are încă primari, structuri împământenite, rețea electorală și electorat captiv. De aceea PNL nu are cum să ia mai puține voturi decât orice alt concurent din tabăra opoziției.
Dar până la acel dezastru pentru România care ar putea salva PNL, partidul este condamnat să fie la o mare distanță în urma principalului rival, deși sondaje sporadice, comandate de partid pentru uz public, dau impresia că PSD ar fi slăbit și s-ar fi coborât el procentual la nivelul PNL-ului.
Însă revenirea pe scenă a lui Vasile Blaga și a grupului pedelist din PNL poate să însemne și altceva decât faptul că fuziunea dintre PDL și PNL continuă să fie un eșec?
E foarte posibil ca revenirea lui Blaga să aibă legătură și cu nemulțumirea unei părți importante a PNL: aleșii locali, și mai ales primarii.
Aceștia sunt principalele victime ale strategiei PNL: ”să vină un dezastru pentru țară care să ne salveze pe noi”. Ei au nevoie ca PNL să facă o opoziție constructivă, să colaboreze cu coaliția de guvernare, să aibă canale de dialog prin care, ei, ca primari, să nu fie cumva dezavantajați de guvern.
Aceștia sunt probabil cei mai nemulțumiți de agresivitatea verbală, dublată de inerție politică, a liderilor de la București.
Dacă Blaga și gruparea sa vor reuși să convingă baza partidului că va schimba strategia PNL și că va îl va scoate din fundătura aceasta, a unei pasivități agresive, atunci are o șansă reală să preia conducerea partidului.
Căci, nu e așa? Mai bine un partid ca vechiul PDL, decât un partid în același timp anemic și nervos, ca noul PNL..
















































